Alexandru Giugaru – memorabilul Trahanache
https://www.ziarulmetropolis.ro/alexandru-giugaru-memorabilul-trahanache/

Alexandru Giugaru, unul dintre cei mai cunoscuţi interpreţi ai personajelor lui Caragiale, a murit pe 15 martie 1986. Filmele lui Jean Georgescu stau mărturie pentru talentul actorului.

Un articol de Monica Andrei|15 martie 2014

MEMORIA CULTURALĂ Alexandru Giugaru,  unul dintre cei mai cunoscuți interpreți ai personajelor lui Caragiale, a murit pe 15 martie 1986. Filmele lui Jean Georgescu stau mărturie pentru talentul actorului.

Alexandru Giugaru (1897-1986) a fost interpretul multor personaje din opera caragialiană între 1940-1951. Distribuit de către regizorul Sică Alexandrescu care a montat integrala piseselor lui Caragiale, la Teatrul Naţional, alături de Radu Beligan, Elvira Godeanu, Grigore Vasiliu–Birlic, Niki Atanasiu şi alţii, marele actor a interpretat pe rând: Jupân Dumitrache („O noapte furtunoasă”), Zaharia Tranahanche („O scrisoare pierdută”), Pampon („D’ale Carnavalului”). Apoi, montările lui Sică Alexandrescu au fost înregistrate cu fidelitate pe peliculă, adică au devenit un fel de „teatru în conservă” (după cum spunea criticul Valerian Sava în „Istoria critică a filmului românesc contemporan”).

Alexandru Giugaru în rolul Trahanache cu „favuridele” albe, stufoase, cu zâmbetul bun, dulceag, este „venerabilul”, „părintele” urbei, unde face parte din tot felul de „comitete şi comiţii”. Cu sprâncenele lăsate, cu ochii holbaţi de-o lucire suspectă, nările dilatate şi buzele strânse, are o preocupare ascunsă şi uneori zâmbeşte satisfăcut. Se vede răbdarea de faţadă ce-i minează „prestanţa”, după cum remarcă Ion Cazaban în „Caragiale şi interpreţii săi”.

Giugaru (aşa cum scrie regizorul Sică Alexandrescu în ale sale memorii) „arată în Jupân Dumitrache un fel de candoare a imbecilităţii de care nu-ţi poate fi milă din pricina caracterului”.

Caragiale n-a scris pentru cinematograf. Nu şi-a închipuit vreodată că piesele lui, schiţele şi nuvelele vor deveni filme. Primele încercări literare ale lui I. L. Caragiale datează din 1873. La data când apărea cinematograful în România, dramaturgul avea publicată întreaga operă (în 1912 pleca în lumea celor drepţi).

În România apar primele filme de ficţiune în anul 1911, autori fiind Grigore Brezeanu şi Aristide Demetriade. Şi nu e ciudat că toate ecranizările după piese, schiţe şi momente au ieşit perfect fără a se simţi vreodată incompatibilitatea verbului caragialesc cu materia filmului? Unde este secretul? În scriitură !

„Cinematograful l-a descoperit pe Caragiale târziu” scrie Victor Iliu în cartea sa „Fascinaţia cinematografului”. Acelaşi regizor va scrie şi despre „O noapte furtunoasă”, în regia lui Jean Georgescu, că regizorul „a ştiut să folosească cu o fidelitate maximă, textul lui (Caragiale) original”.

„Caragiale povesteşte vizual”. Pe acest lucru se bazează regizorul de film Jean Georgescu, înainte de a se apuca să scrie scenariul pentru un film. Preia în mare parte distribuţia din spectacolele lui Sică Alexandrescu pentru ecran, numai că schimbă decorul.

Lui Alexandru Giugaru îi revine tot rolul Jupân Dumitrache, negustorul înstărit şi căpitan în „garda civică”, om cu „ambîţ”, care ţine morţiş la „onoarea de familist”, fără să-ţi dea seama că Veta, nevasta sa „ruşinoasă” e iubita omului său de încredere, gelosul şi impusivul tejghetar Chiriac. Uşor de înfuriat, e hotărât să aplice „amantului” o pedeapsă severă. În film, marele actor aduce toate datele personajului şi savoarea ce stârneşte comicul: ochii bulbucaţi de ciudă, faţa grăsună şi „favuridele” care devin podoaba preocupării zilnice.

Nu sunt destui bani pentru turnarea filmului, însă Ion Cantacuzino va face tot posibilul ca să-l ajute şi va povesti în amintirile sale cum s-a tras „primul tur de manivelă” în 1942, precum şi despre întregul proces pregătitor. Filmările au durat până în decembrie, ca apoi să se întrerupă datorită războiului, defectării unui aparat de filmare şi plecării lui Giugaru într-un turneu cu un spectacol de teatru; „ultimul tur de manivelă” s-a întâmplat în 1943. Premiera de gală a avut loc la Cinematograful Aro din capitală, la 22 martie 1943. Ce semn de adevărată sărbătoare, filmul a beneficiat şi de trei afişe color plus o broşură ce conţinea detalii din timpul filmărilor. După premieră, filmul nu are o soartă prea bună. Este interzis şi cenzurat. Abia în 1952, cu prilejul sărbătoririi centenarului I. L. Caragiale, a ajuns din nou în faţa publicului (dar câteva secvenţe erau tăiate).

„O noapte furtunoasă” a rămas în fruntea ecranizărilor caragialiene pentru că aduce pe ecran lumea boemă şi paşnică din vremea când Bucureştiul era un Mic Paris, felii de viaţă din mahalaua bucureşteană, clasa de mijloc a societăţii.

Feliile de realitate din piesa lui Caragiale aduc pe ecran atmosfera cu parfum de epocă de sfârşit de veac bucureştean. Oltea Vasilescu în „Lanterna cu amintiri” descrie plastic locul unde scenograful a ales să se petreacă acţiunea. „Mahalaua bucureşteană e un sat ceva mai răsărit, cu case îngropate în verdeaţă şi laviţă la poartă, cu zarzavaturi, cai, găini, raţe, câini, îşi făceau resimţită prezenţa pe faimosul maidan al lui Bursuc cocoşi triumfători în zorii zilei. Interiorul locuinţei lui Jupân Dumitrache şi grădina Union – unde mergeau să-l asculte pe I.D. Ionescu – constituie ambianţe orăşeneşti certe.” Îmbrăcate elegant, după moda pariziană, Veta, Rică şi Ziţa se mişcă dezinvolt în cadrul scenografic amintit. Nu lipsesc peripeţiile urmăririi lui Rică Venturiano de către Jupân Dumitrache. Şi, aşa cum scrie Valentin Silvestru în „Elemente de caragiologie”, noaptea caragialiană devine pe ecran cu adevărat „neliniştită, tumultuoasă, bântuită de spaime reci şi vedenii hazlii, un teritoriu al aşteptării anxioase şi mistificării enorme”.

„Regret că n-am făcut o integrală Caragiale” – va scrie regizorul Jean Georgescu peste ani –„mai ales că aveam cu cine. O generaţie nemaipomenită de actori. N-am reuşit să fac o scenă cu Ziţa venind acasă în tramcar. N-am avut parte niciodată să filmez un tramvai cu cai, deşi am vrut, dădea mai multă culoare de epocă”.

Foto Alexandru Giugaru: cinemagia

 

29
/09
/20

Acum când, în alte vremuri, am fi fost în plină redeschidere de stagiuni teatrale, vă propunem câteva gânduri despre bucuriile teatrului și de teatrul vieții prin vorbele lăsate de unii dintre oamenii cei mai minunați ai teatrului românesc, plecați din păcate dintre noi: Ștefan Bănică, Radu Beligan, Cătălina Buzoianu, Ștefan Iordache, Marin Moraru și Olga Tudorache.

10
/09
/20

OAMENII MUZICII Compozitorul avangardist și teoreticianul american John Cage (1912-1992) a fost unul dintre marii inovatori și experimentatori ai secolului XX. Un pionier al folosirii neconvenționale a instrumentelor muzicale precum și al muzicii electroacustice, Cage este și astăzi o piatră de poticnire ce ridică sprâncenele melomanilor, dar rămâne indiscutabil și un deschizător de orizonturi în muzica, dansul și arta secolului XX.

23
/08
/20

24 august 1899 nu este o zi ca oricare alta. Atunci, într-o zi din ultimele veri ale secolului al XIX-lea, s-a născut la Buenos Aires unul dintre cei mai importanți scriitori ai secolului care urma.

21
/08
/20

E dimineața zilei de 23 august 1926. O zi de luni. Rudolph Valentino, primul sex-simbol de la Hollywood, se trezește pe patul său de la New York Polyclinic Hospital. Nu știe că e ultima dimineață din viața lui… Are 31 de ani.

20
/08
/20

OAMENII MUZICII Recitalurile de pian ale unor VIP-uri precum Elton John, Tori Amos, Keith Jarrett și alții, ce fac publicul să vibreze în extaz? Se datorează în bună parte pianistului și compozitorului de geniu Franz Liszt. A fost o personalitate cosmopolită, scriitor, profesor de pian și dirijor, dar mai ales „creatorul” pianistul-vedetă și al recitalurilor pianistice de tip show.

14
/08
/20

Celebrul artist plastic belgian René Magritte s-a stins din viață într-o zi de vară, pe 15 august 1967, la 68 de ani. A fost înmormântat la cimitirul Schaerbeek din Bruxelles. Mai jos îl vedeți fotografiat, lângă tabloul său, „Pelerinul”, de Lothar Wolleh, chiar în anul în care a murit...

12
/08
/20

15 fragmente din remarcabila biografie a filosofului german, semnată de scriitoarea anglo-norvegiană Sue Prideaux și apărută recent și în limba română, la Editura Polirom, în colecția Plural M: „SUNT DINAMITĂ! Viața lui Nietzsche” (traducere de Bogdan-Alexandru Stănescu).

31
/07
/20

În seara de 4 august 1984, Richard Burton s-a dus la culcare pentru ultima dată. Nu s-a mai trezit niciodată. Cauza morții: hemoragie cerebrală. Peste câteva zile a fost înmormântat în cimitirul din Celigny (Geneva), îmbrăcat în costum roșu galez și împreună cu un volum de poezie de Dylan Thomas.

19
/07
/20

OAMENII MUZICII Pe 11 iulie 1937, la doar 38 de ani, murea la Hollywood cel care a marcat fundamental muzica clasică și cea de jazz din secolul XX, George Gershwin. Muzica lui este și astăzi la fel de proaspătă și incitantă ca acum un secol, iar opera „Porgy and Bess” dar și multe cântece ale sale sunt nelipsite din repertoriul actual.

10
/07
/20

A fost odată o artistă care avea să danseze încă din copilăria petrecută la San Francisco. Peste ani, avea să fie considerată creatoarea care a inventat dansul modern. Isadora Duncan, dansatoare și coregrafă, spirit curios și neconvențional, a căutat întotdeauna un adevăr personal prin arta ei, un adevăr mai presus de corp.

03
/07
/20

E 3 iulie 1883. Într-o casă dintr-un oraș european plin de poezie, de nostalgie, dar și de curiozitate față de un viitor, se naște un băiat. Peste ani, numele lui va figura în nenumărate biblioteci și va fi cunoscut în lumea întreagă.

02
/07
/20

OAMENII MUZICII Pe 17 iunie 1882 se năștea în Rusia cel care avea să devină marele compozitor modernist și neoclasic al secolului XX, Igor Stravinski (1882-1971). În 89 de ani de viață a fost martorul a două Războaie Mondiale dar și al unor revoluții sociale, culturale și muzicale fără precedent, el însuși devenind unul dintre uriașii muzicii secolului trecut.

Pagina 1 din 3412345...102030...Ultima »