Alexandru Giugaru – memorabilul Trahanache
https://www.ziarulmetropolis.ro/alexandru-giugaru-memorabilul-trahanache/

Alexandru Giugaru, unul dintre cei mai cunoscuţi interpreţi ai personajelor lui Caragiale, a murit pe 15 martie 1986. Filmele lui Jean Georgescu stau mărturie pentru talentul actorului.

Un articol de Monica Andrei|15 Martie 2014

MEMORIA CULTURALĂ Alexandru Giugaru,  unul dintre cei mai cunoscuți interpreți ai personajelor lui Caragiale, a murit pe 15 martie 1986. Filmele lui Jean Georgescu stau mărturie pentru talentul actorului.

Alexandru Giugaru (1897-1986) a fost interpretul multor personaje din opera caragialiană între 1940-1951. Distribuit de către regizorul Sică Alexandrescu care a montat integrala piseselor lui Caragiale, la Teatrul Naţional, alături de Radu Beligan, Elvira Godeanu, Grigore Vasiliu–Birlic, Niki Atanasiu şi alţii, marele actor a interpretat pe rând: Jupân Dumitrache („O noapte furtunoasă”), Zaharia Tranahanche („O scrisoare pierdută”), Pampon („D’ale Carnavalului”). Apoi, montările lui Sică Alexandrescu au fost înregistrate cu fidelitate pe peliculă, adică au devenit un fel de „teatru în conservă” (după cum spunea criticul Valerian Sava în „Istoria critică a filmului românesc contemporan”).

Alexandru Giugaru în rolul Trahanache cu „favuridele” albe, stufoase, cu zâmbetul bun, dulceag, este „venerabilul”, „părintele” urbei, unde face parte din tot felul de „comitete şi comiţii”. Cu sprâncenele lăsate, cu ochii holbaţi de-o lucire suspectă, nările dilatate şi buzele strânse, are o preocupare ascunsă şi uneori zâmbeşte satisfăcut. Se vede răbdarea de faţadă ce-i minează „prestanţa”, după cum remarcă Ion Cazaban în „Caragiale şi interpreţii săi”.

Giugaru (aşa cum scrie regizorul Sică Alexandrescu în ale sale memorii) „arată în Jupân Dumitrache un fel de candoare a imbecilităţii de care nu-ţi poate fi milă din pricina caracterului”.

Caragiale n-a scris pentru cinematograf. Nu şi-a închipuit vreodată că piesele lui, schiţele şi nuvelele vor deveni filme. Primele încercări literare ale lui I. L. Caragiale datează din 1873. La data când apărea cinematograful în România, dramaturgul avea publicată întreaga operă (în 1912 pleca în lumea celor drepţi).

În România apar primele filme de ficţiune în anul 1911, autori fiind Grigore Brezeanu şi Aristide Demetriade. Şi nu e ciudat că toate ecranizările după piese, schiţe şi momente au ieşit perfect fără a se simţi vreodată incompatibilitatea verbului caragialesc cu materia filmului? Unde este secretul? În scriitură !

„Cinematograful l-a descoperit pe Caragiale târziu” scrie Victor Iliu în cartea sa „Fascinaţia cinematografului”. Acelaşi regizor va scrie şi despre „O noapte furtunoasă”, în regia lui Jean Georgescu, că regizorul „a ştiut să folosească cu o fidelitate maximă, textul lui (Caragiale) original”.

„Caragiale povesteşte vizual”. Pe acest lucru se bazează regizorul de film Jean Georgescu, înainte de a se apuca să scrie scenariul pentru un film. Preia în mare parte distribuţia din spectacolele lui Sică Alexandrescu pentru ecran, numai că schimbă decorul.

Lui Alexandru Giugaru îi revine tot rolul Jupân Dumitrache, negustorul înstărit şi căpitan în „garda civică”, om cu „ambîţ”, care ţine morţiş la „onoarea de familist”, fără să-ţi dea seama că Veta, nevasta sa „ruşinoasă” e iubita omului său de încredere, gelosul şi impusivul tejghetar Chiriac. Uşor de înfuriat, e hotărât să aplice „amantului” o pedeapsă severă. În film, marele actor aduce toate datele personajului şi savoarea ce stârneşte comicul: ochii bulbucaţi de ciudă, faţa grăsună şi „favuridele” care devin podoaba preocupării zilnice.

Nu sunt destui bani pentru turnarea filmului, însă Ion Cantacuzino va face tot posibilul ca să-l ajute şi va povesti în amintirile sale cum s-a tras „primul tur de manivelă” în 1942, precum şi despre întregul proces pregătitor. Filmările au durat până în decembrie, ca apoi să se întrerupă datorită războiului, defectării unui aparat de filmare şi plecării lui Giugaru într-un turneu cu un spectacol de teatru; „ultimul tur de manivelă” s-a întâmplat în 1943. Premiera de gală a avut loc la Cinematograful Aro din capitală, la 22 martie 1943. Ce semn de adevărată sărbătoare, filmul a beneficiat şi de trei afişe color plus o broşură ce conţinea detalii din timpul filmărilor. După premieră, filmul nu are o soartă prea bună. Este interzis şi cenzurat. Abia în 1952, cu prilejul sărbătoririi centenarului I. L. Caragiale, a ajuns din nou în faţa publicului (dar câteva secvenţe erau tăiate).

„O noapte furtunoasă” a rămas în fruntea ecranizărilor caragialiene pentru că aduce pe ecran lumea boemă şi paşnică din vremea când Bucureştiul era un Mic Paris, felii de viaţă din mahalaua bucureşteană, clasa de mijloc a societăţii.

Feliile de realitate din piesa lui Caragiale aduc pe ecran atmosfera cu parfum de epocă de sfârşit de veac bucureştean. Oltea Vasilescu în „Lanterna cu amintiri” descrie plastic locul unde scenograful a ales să se petreacă acţiunea. „Mahalaua bucureşteană e un sat ceva mai răsărit, cu case îngropate în verdeaţă şi laviţă la poartă, cu zarzavaturi, cai, găini, raţe, câini, îşi făceau resimţită prezenţa pe faimosul maidan al lui Bursuc cocoşi triumfători în zorii zilei. Interiorul locuinţei lui Jupân Dumitrache şi grădina Union – unde mergeau să-l asculte pe I.D. Ionescu – constituie ambianţe orăşeneşti certe.” Îmbrăcate elegant, după moda pariziană, Veta, Rică şi Ziţa se mişcă dezinvolt în cadrul scenografic amintit. Nu lipsesc peripeţiile urmăririi lui Rică Venturiano de către Jupân Dumitrache. Şi, aşa cum scrie Valentin Silvestru în „Elemente de caragiologie”, noaptea caragialiană devine pe ecran cu adevărat „neliniştită, tumultuoasă, bântuită de spaime reci şi vedenii hazlii, un teritoriu al aşteptării anxioase şi mistificării enorme”.

„Regret că n-am făcut o integrală Caragiale” – va scrie regizorul Jean Georgescu peste ani –„mai ales că aveam cu cine. O generaţie nemaipomenită de actori. N-am reuşit să fac o scenă cu Ziţa venind acasă în tramcar. N-am avut parte niciodată să filmez un tramvai cu cai, deşi am vrut, dădea mai multă culoare de epocă”.

Foto Alexandru Giugaru: cinemagia

 

18
/10
/17

Personalități din lumea culturală românească au transmis mesaje emoționante la moartea actriței Olga Tudorache,. "Doamna Olga, ... Vă iubesc. Mulțumesc. Dumnezeu să vă țină sufletul în palma Lui!", a scris Oana Pellea pe pagina sa de facebook. "În semn de omagiu, Sala Mare a Teatrului Metropolis se va numi Sala Olga Tudorache”, a anunțat, la rândul său, directorul acestei instituții, George Ivașcu.

06
/10
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Aceasta a fost eticheta scriitorului Petru Dumitriu, talent incontestabil dar de o moralitate mai mult decât discutabilă. A profitat din plin de statutul de scriitor la modă, redactor șef, director de editură și n-a ezitat să scrie o carte care avea să-l compromită pentru totdeauna: Drum fără pulbere – elogiu al construcției canalului Dunăre-Marea Neagră, unde și-au găsit moartea sute de condamnați ai regimului comunist.

06
/10
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Aceasta e caracterizarea pertinentă făcută unui istoric cu destin tragic, Vlad Georgescu (1937-1988). Cercetător plin de har, acesta n-a rezistat ofertelor Securității; a acceptat colaborarea care a echivalat cu mai multe călătorii în America, Grecia, Germania, Austria, Franța.

01
/10
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Istoria noastră e destul de plină de lucruri întunecate. Printre ele, sistemul concentraționar – unul dintre cele mai cumplite din lagărul socialist. Fără a căuta explicații de ce a fost așa, numeroasele mărturii publicate după revoluție dau măsura acestei cumplite experiențe îndurate de zeci de mii de români. Ele nu pot fi clasificate, nici stabili o ordine a valorii, a interesului lor. Fiecare trăire îngrozitoare de acest fel rămâne unică.

31
/08
/17

Se împlinesc, iată, 20 de ani de când Diana, prințesa de Wales, murea în urma unui controversat accident de mașină petrecut în Tunelul Alma din Paris, la primele ore ale zilei de 31 august 1997. Rândurile care urmează surprind tragedia acelei zile, dar și fragmente emoționante din viața celei mai iubite prințese din câte au existat.

31
/08
/17

În urmă cu 20 ani, pe 31 august, Prinţesa Diana își pierdea viața. Cea mai iubită prințesă britanică a murit la 36 de ani, într-un accident de mașină produs în pasajul de sub podul Alma, din Paris. Se afla în mașină cu prietenul ei, Dodi Al-Fayed, și cu șoferul, care au decedat și ei. Echipajele de salvare au ajuns în câteva minute, dar a fost nevoie de mai bine de o oră să taie carcasa mașinii ca să o scoată dintre fiarele contorsionate și să o transporte la spital.

20
/08
/17

MEMORIA CULTURALĂ Ultimul interviu, ultimul rol în teatru și în film, ultimul Revelion, ultima amintire cu Toma Caragiu, actorul care s-a născut în 21 august 1925 și a murit în plină glorie la cutremurul din 4 martie 1977.

08
/08
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Cel care se apropie astăzi de opera și mai ales de exegeza ce i-a fost consacrată în țară și străinătate ziaristului, memorialistului, și nu în ultim rând istoricului Pamfil Șeicaru (1894-1980), rămâne uimit de patima ce răzbate atât din unele pagini ale acestuia cât și din cele ale comentatorilor săi.

Page 1 of 2412345...1020...Last »