Alexandru Maftei montează ”După Ploaie” la Teatrul Apollo111
https://www.ziarulmetropolis.ro/alexandru-maftei-monteaza-dupa-ploaie-la-teatrul-apollo111/

Teatrul Apollo111 anunţă a doua producţie proprie: După Ploaie, în regia lui Alexandru Maftei. Bazat pe un text al cunoscutului autor catalan Sergi Belbel, spectacolul spune o poveste care se petrece într-un viitor apropiat, într-o lume în care nu a mai plouat de doi ani, fumatul este complet interzis, iar corporaţiile, ca simbol al autorităţii supreme, intervin nu doar în aspectele profesionale ale vieţii angajaţilor, ci şi în cele private. Din distribuţie fac parte, printre alţii, Ioana Flora, Andrei Aradits şi Dana Voicu. Scenografia este semnată de Vali Ighigheanu. Premiera va avea loc pe 18 februarie.

Un articol de Liliana Matei|27 ianuarie 2017

În lumea din „După Ploaie” e secetă de doi ani. Oamenii par să se fi obișnuit cu asta. Aproape zilnic elicoptere se lovesc de zgârie-nori. Oamenii par să se fi obișnuit și cu asta. Angajaților unei mari corporații li se interzice fumatul atât la serviciu, cât și în viața particulară. Cu asta nu s-au obișnuit. Ei se furișează pe ascuns sus, pe terasa clădirii de 49 de etaje în care lucrează, pentru a fuma în secret. Secretare, IT-iști, curieri sau șefi, cu toții încalcă individual sau în grup această interdicție.

Întâlnirea la o țigară – prilej pentru a descoperi conflictele subterane din marea corporație – devine și catalizatorul unor relații mai profunde ce se leagă între cei veniți la fumat. Ura acumulată în oameni pare să fie sursa Răului care a lovit lumea. Există o singură salvare. Care va fi ea?

„De un an de zile de când mi-am propus să pun în scenă piesa lui Sergi Belbel lumea pare că a luat-o razna mai rău ca niciodată. Isteria colectivă pe care personajele din piesă o trăiesc – căci de doi ani nu a mai plouat deloc –  începe să semene din ce în ce mai mult cu nebunia colectivă care a lovit România, Europa, America, Rusia și lumea largă. Istoricii prevăd o conflagrație iminentă, atentatele au devenit o știre banală, suferința a mii de oameni nu mai impresionează pe nimeni, minciuna proliferează mai bine ca oricând. Clarviziunea unuia dintre personajele piesei care spune că uscăciunea pământului este o pedeapsă pentru uscăciunea omenilor mi se pare că este actualitatea însăși. Șansele de îndreptare sunt de unu la un milion, dar ele încă există”, a declarat Alexandru Maftei, regizorul spectacolului.

Sergi Belbel este un prolific autor de origine catalană, multi-premiat pentru piesele sale de teatru. Deși a fost scris în anul 1993, textul „După Ploaie” este mai actual ca oricând. Ceea ce atunci era considerată aproape o distopie, azi pare să fie realitatea.

Scenografia spectacolului este semnată de Vali Ighigheanu, care are o lungă carieră în teatrul și filmul românesc (Aurora, Umbre, Afacerea Est). Mișcarea scenică este semnată de Arcadie Rusu.

Din distribuție fac parte Andrei Aradits, Raluca Botez, Bogdan Dumitrescu, Ioana Flora, Lucian Pavel, Andreea Mateiu, Ana Turos și Dana Voicu.

Textul piesei a fost tradus în lima română de Delia Prodan.

Premiera spectacolului „După Ploaie” va avea loc sâmbătă, 18 februarie, de la ora 20:00. Biletele pentru primele reprezentații se pot cumpăra online, de pe BLT.ro, dar și la casa de bilete a teatrului.

Apollo111 include o stagiune principală de teatru în fiecare an, dar și un repertoriu de teatru pentru copii. Spectacolele pe care teatrul le oferă sunt selecționate anual de către un alt director artistic. Apollo111 va reprezenta totodată mixul perfect între vizionarea celor mai bune spectacole, clasice și contemporane și un spațiu de comunicare între public și artiști, antreprenori din domeniul creativ și personalități din domeniul cultural.

Foto: Adi Bulboacă

12
/04
/24

„Guvernul Copiilor 2”, filmul vizionar regizat de Ioana Mischie, vine în cinematografe din 26 aprilie și prezintă publicului o lume imaginată de copiii români, cu vârste cuprinse între 7 și 12 ani, din diverse categorii sociale, care au fost intervievați cu privire la societatea ideală pe care ar clădi-o dacă ar deveni lideri.

12
/04
/24

Timpul aleargă pe lângă noi și ne impune ritmul. Presiunea este permanentă și de multe feluri. Pentru o femeie timpul curge altfel? Ceasul aleargă cu o altă viteză? Cât timp mai avem la 30 de ani?

11
/04
/24

Luna aprilie aduce în spațiile galeriei neconvenționale Celula de Artă patru noi vernisaje: pe 11 aprilie, la Art Safe (în incinta Combinatului Fondului Plastic, str. Băiculești nr. 29), expoziția artistului Beaver, Gray Area, pe 14 aprilie deschiderea sezonului Galeriei Verticale din incinta Random Space (str. Popa Petre nr. 21) cu expoziția Metal Poetry și un live performance de sculptură susținut de artista Cristina Dinu, pe 19 aprilie Locus Sigilli, a artistei Laura Sima, la Celula de Artă din Bd. Carol, nr. 53 și pe 27 aprilie expoziția de artă cu vânzare re-LEAF, la salonul permanent din Palatul Bragadiru, (Calea Rahovei nr. 147 – 153), un eveniment conex al competiției de pictură live Art Battle, care va avea loc în aceeași dată.

10
/04
/24

Massive Attack, Bring Me The Horizon, Queens of The Stone Age, Chase and Status, Sean Paul și Paolo Nutini – așa arată capul de afiș al celei de-a 10-a ediții a festivalului Electric Castle. Alți 300 de artiști din toate genurile muzicale vor fi prezenți la castelul Banffy, din Bonțida, între 17 și 21 iulie, pentru a crea o nouă ediție epică, eclectică, exotică, explozivă.

10
/04
/24

Asociația Entuziart, promotor activ al integrării sociale și culturale a persoanelor cu nevoi speciale, este mândră să anunțe lansarea proiectului "CU OCHII MINȚII". Această inițiativă de pionierat, ce se desfășoară în perioada martie - noiembrie 2024, urmărește să îmbogățească viețile persoanelor cu deficiențe de vedere prin art terapie, dans terapie, psihoterapie și activități expresiv-creative.

10
/04
/24

În perioada 12-14 aprilie 2024, România va participa la Festival du Livre de Paris, prestigios eveniment internațional dedicat cărții și literaturii, organizat la Grand Palais Éphémère și în alte câteva spaţii emblematice din Paris şi în librării partenere.

10
/04
/24

The Rembrandt Art Experience în parteneriat cu Primăria Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, anunță lansarea seriilor de ateliere de artă, dedicate familiei, inspirate de geniul suprarealist Salvador Dalí.

09
/04
/24

Sorin Zlat Trio propune iubitorilor de jazz un nou concert pe scena Sălii Mari de la ARCUB – Hanul Gabroveni, Changing Times, un mix între cool jazz, post-bop, jazz contemporan și muzică de avangardă, pe 24 aprilie, de la ora 19.00.

08
/04
/24

Vineri, 12 aprilie, la ora 19:30, Teatrul Apropo așteaptă publicul, în mereu surprinzătoarea sală de spectacole din cartierul Pipera, la o nouă premieră teatrală: FERICIREA de Eric Assous, un spectacol care tratează cu umor și delicatețe o dilemă a fiecărui cuplu: dacă poți să iubești și poți fi iubit, fericirea are oare termen de valabilitate?

08
/04
/24

„Pictura este singurul mediu în care se poate exprima natura viscerală a lumii”, este de părere Adrian Ghenie, artistul ale cărui lucrări se regăsesc astăzi în cele mai importante colecții din lume – precum Centre Pompidou (din Paris) și The Metropolitan Museum of Art (din New York).