Alexandru Nagy, actor: „Teatrul Metropolis nu trebuie lăsat să moară!“
https://www.ziarulmetropolis.ro/alexandru-nagy-actor-teatrul-metropolis-nu-trebuie-lasat-sa-moara/

Alexandru Nagy se numără printre primii actori care au vorbit despre situaţia de la Teatrul Metropolis: „Nicuşor Dan pune lacătul pe Teatrul Metropolis. Singurul teatru nou construit după Revoluţie, până azi, se închide. Primăria Capitalei alocă 0 lei în 2022 pentru colaboratori, adică 0 spectacole cu 0 reprezentaţii, Metropolis neavând niciun actor angajat!”, a declarat actorul, citat de DC News.

Un articol de Ziarul Metropolis|4 aprilie 2022

Iată câteva declarații ale actorului, pentru site-ul DC News. Puteți citi interviul integral, aici. 

„Unii dintre noi mai stăm și împreună pentru a ne putea plăti chiria, pentru că așa este în sistemul de teatru independent, mai ales când ai întârzieri la plăți la șase luni. Dar am crezut că motivul este pandemia. Am sperat că, după pandemie, vom avea și noi o primăvară culturală așa cum trebuie, mai ales că lumea este dornică să vină la teatru. Nu înțelegem de ce, după doi ani de pauză, trecem prin așa ceva. Acum nu mai este pandemie și toți doresc plata la zi, nu te mai înțelege nimeni că nu ai bani de chirie și întârzii. Acum două-trei săptămâni, noi am luat niște bani aferenți lunii iunie 2021. Este ridicol”.

„Nu poți plăti chiria cu aplauze. Am rezistat pentru că nu ne-am dat seama ce se întâmplă de fapt. Am pus problema pe seama pandemiei. De fapt, avem de-a face cu o plată politică, lucru care afectează toată zona de teatru independent. Noi nu avem unde să ne ducem. În afară de ARCUB, Teatrul Dramaturgilor Români și Teatrul Metropolis, nimeni nu are obligația să lucreze cu noi, cu actorii independenți. Aceste instituții, fără independenți, nu pot avea activitate“.

„De mulți ani, Teatrul Metropolis este într-un parteneriat cu UNATC. Foarte mulți tineri s-au lansat pe scena Teatrului Metropolis. La studenții care își dau acolo examenul de licență nu s-a gândit nimeni. Nu există o strategie. Pe unii îi interesează doar să aducă bani la buget, dar nu poți face acest lucru călcând peste cadavre. Cultura rămâne un subiect enigmatic pentru mulți dintre cei care ar trebui să se ocupe de acest domeniu. Sunt convins că arta este departe de interesele lor. Nu suntem dispuși să cedăm. Am stat doi ani în situație de criză, iar acum, când toată lumea încearcă să revină la viață, noi suntem sugrumați. Nu este normal”.

23
/02
/24

Regizorul francez Nicolas Philibert, unul dintre marile nume ale filmului documentar la nivel internațional, semnează regia filmului Pe Adamant (Sur l’Adamant). Filmul a avut premiera la Festivalul Internațional de Film de la Berlin în 2023, unde a câștigat Marele Premiu, Ursul de Aur.

22
/02
/24

„Invit tinerii să vadă ceva rar, deosebit - prima expoziție organizată în România despre imaginea samuraiului văzută de cei mai importanți artiști japonezi din perioadele Edo și Meiji”, a spus avocatul George Șerban, colecționar de stampe japoneze, la vernisajul expoziției „Samurai. Legendele Japoniei”, care a avut loc pe 21 februarie, la Muzeul Brukenthal din Sibiu, cu sprijinul JTI.

22
/02
/24

Niki (12 ani) și Vika (11 ani) se întâlnesc pentru prima dată în metroul din Harkiv, unde familiile lor s-au refugiat de război. O poveste de dragoste neașteptată și emoționantă, care ne amintește că empatia, generozitatea și speranța în ceilalți sunt singurele lucruri care ne pot salva umanitatea pe timp de război.

22
/02
/24

Pe 27 februarie se împlinesc 2 ani de la dispariţia regizorului Nicolae Corjos, autorul celebrelor filme Liceenii şi Declaraţie de dragoste. Mai multe televiziuni vor puncta momentul, cu totul excepţională fiind iniţiativa postul de televiziune prin cablu Cinemaraton care pe 27 februarie va difuza întreaga zi titluri din filmografia lui Nicolae Corjos, atât filme artistice, cât şi documentare şi interviuri cu acesta.