Alexandru Tomescu cântă in memoriam Ion Voicu la Sala Radio
https://www.ziarulmetropolis.ro/alexandru-tomescu-canta-in-memoriam-ion-voicu-la-sala-radio/

La 20 de ani de la dispariţia lui Ion Voicu, fiul acestuia, Mădălin Voicu va dirija Orchestra Naţională Radio într-un concert In memoriam. Alexandru Tomescu va cânta pe vioara Stradivarius Elder Voicu Concertul nr. 5 în la major pentru vioară şi orchestră, KV 219 de Mozart.

Un articol de Petre Ivan|17 ianuarie 2017

În deschiderea concertului care va avea loc vineri, 20 ianuarie, de la ora 10.00, la Sala Radio, orchestra va interpreta Uvertura operei Wilhelm Tell  de Rossini, iar după pauză Simfonia nr. 4 în la major, op. 90 – Italiana de F. Mendelssohn.

Unul dintre marii violonişti români, Ion Voicu a început studiul viorii la vârsta de 6 ani, după câţiva ani profesorul său s-a declarat depăşit de micul lui elev, iar la 14 ani a fost admis la Academia Regală de Muzică din Bucuresti, unde a intrat direct în anul V şi a absolvit cursurile care durau sapte ani, în doar trei ani.

Ion Voicu

Ion Voicu

Ion Voicu, artist născut într-o familie de muzicieni, s-a perfecţionat cu George Enescu, a lucrat şi sub îndrumarea marelui violonist rus David Oistrakh, iar pe parcursul a 50 de ani de carieră a susținut mii de concerte în întreaga lume.

În amintirea marelui artist, de la a cărui dispariţie se împlinesc în 2017 douăzeci de ani, Orchestra Naţională Radio –primul ansamblu alături de care a cântat Ion Voicu – îi dedică acest concert extraordinar.

Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe internet pe www.radioromaniacultural.ro şi www.romania-muzical.ro.

Biletele sunt disponibile pe www.eventim.ro, în magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, Carrefour, librăriile Cărtureşti, Humanitas, în benzinăriile OMV şi la casa de bilete a Sălii Radio.

Alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio pe www.orchestreradio.ro sau www.orchestreradio.com.

Foto: Alexandru Tomescu –  alexandrutomescu.com

13
/09
/23

Ediția cu numărul 11 a Jazz in the Park 2023 a adus pe cele cinci scene, amplasate în ,,Muzeul Satului” din Cluj-Napoca, 50 de nume ale muzicii internaționale și românești, majoritatea reprezentanți ai jazzului contemporan, dar și câteva legende ale industriei.

12
/09
/23

Unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați dirijori ai lumii, Vladimir Jurowski revine la București alături de Orchestra Operei de Stat Bavareze pentru a susține două concerte în cadrul Festivalului Internațional George Enescu, eveniment desfășurat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României și finanțat de Guvernul României prin Ministerul Culturii.

08
/09
/23

Seria Concertelor de la Ateneu continuă azi cu concertul Orchestrei de cameră Franz Liszt, de la ora 16:30, alături de dirijorul István Várdai și pianistul Pierre-Laurent Aimard. Lucrările incluse în programul concertului sunt compuse de György Ligeti, Béla Bartók și George Enescu.