Alexandru Tomescu: „Limite. Au fost create pentru a fi depăşite“
https://www.ziarulmetropolis.ro/alexandru-tomescu-limite-au-fost-create-pentru-a-fi-depasite/

Violonistul Alexandru Tomescu se lasă purtat de ritmul literelor din alfabet şi vorbeşte despre cele mai importante lucruri din viaţa lui, într-un interviu acordat Ziarului Metropolis.

Un articol de Dan Boicea|5 iunie 2014

A. A este simbolul corzii LA, cea de la care se acordează majoritatea instrumentelor orchestrei. Tot zumzetul de dinaintea unui concert porneşte de la acest unic sunet. Este un fel de big-bang al muzicii: de aici pleacă toate sunetele!

B. Biblioteca. Locul tihnit în care între fiecare două coperţi se ascunde altă lume. Nu pot vedea o bibliotecă separată de sora ei acustică – discoteca.

C. Caritate. Cred că este lucrul cel mai frumos pe care-l putem face aici, pe pământ: să ne ajutăm aproapele.

D. Dans. Atunci când nu găseşti sunetele sau melodia care să exprime tot ceea ce trăieşti, începi să dansezi. Pentru mine este o formă de eliberare.

Alexandru Tomescu

E. Enescu. Artistul total, poate una dintre ultimele personalităţi renascentiste ale secolului trecut. Muzica românească nu ar mai fi aceeaşi fără el.

F. Falafel. Sunt vegetarian de ceva vreme. Falafelul este una dintre slăbiciunile mele.

G. Greu. Nimic nu-i greu, doar noi ne imaginăm că ar fi aşa.

H. Hai! (română, japoneză şi germană). De la îndemnul din limba română, la afirmaţia din limba japoneză şi până la rechinul din limba germană. Ce au în comun? Cele trei litere: HAI.

I. Iubire. Dacă n-ar fi iubire, atunci nici muzică n-ar putea să existe.

J. Joacă. Ludicul este în tot ceea ce facem. Numai că de multe ori noi uităm acest lucru şi ne luăm prea în serios, devenind ridicol de serioşi.

K. Korea. Marea mea pasiune în Asia. O ţară care ar putea fi sora noastră de suflet. Coreenii sunt românii Asiei, eu aşa cred!

L. Limite. Au fost create pentru a fi depăşite.

M. Munte. Unul din locurile mele de vis este undeva la munte, departe de forfota oraşelor. Acolo regăsesc echilibrul, puritatea gândirii şi plăcerea de a reveni iar printre oameni.

N. Naivitate. Fără o fărâmă de naivitate, viaţa noastră ar fi foarte plicticoasă şi foarte previzibilă. Cred că este una dintre cele mai emoţionante însuşiri şi una dintre cele mai uşor de pierdut.

O. Om. Atât de uşor de scris şi de pronunţat, atât de greu de a fi, în adevăratul sens al cuvântului.

P. Prokofiev. Compozitorul meu preferat, pentru turneul Stradivarius din anul acesta. O muzică ce te ia şi te duce departe, te zguduie, te ridică, te aruncă şi în cele din urmă te mângâie cu o tandreţe incredibilă.

Q. Quod erat demonstrandum! Partea mea preferată de la problemele de matematică. Cu această formulă magică se încheia demonstraţia, deci problema era rezolvată!

R. Respiraţie. Acel sentiment magic, atunci când eşti pe scenă şi simţi la propriu respiraţia sălii, ca şi cum ar fi o creatură uriaşă, ce se trezeşte atunci, sub ochii tăi, prin muzica ta.

S. Stradivarius. Vioara mea de suflet!

T. Tot sau nimic. Nu mi-a plăcut niciodată cu jumătăţi de măsură.

U. Unitate în diversitate.

V. Viziunea pe termen lung este un element indispensabil atunci când vrei să construieşti ceva durabil.

W. Wong Kar Wai. Regizorul meu preferat; aş putea revedea iar şi iar filmele lui. Datorită lui m-am apucat la un moment dat să învăţ chineza cantoneză (proiect aflat în desfăşurare).

Y. Yoga. Concentrarea mentală este indispensabilă pentru oricine doreşte să obţină performanţe. Inclusiv în domeniul muzicii. Yehudi Menuhin obişnuia să mediteze în poziţia lotus înainte de a intra pe scenă în concert.

Z. Zbor. Într-o lume ideală, am putea cu toţii să ne luăm avânt şi să zburăm pur şi simplu! De aceea aş fi foarte tentat să văd cum e în absenţa gravitaţiei, pe staţia spaţială, de exemplu.

Cea de-a şaptea ediţie a Turneului Naţional Stradivarius se află în plină desfăşurare, cu săli de concerte arhipline, în mai multe oraşe din ţară. Violonistul Alexandru Tomescu şi pianistul Eduard Kunz vor susţine concerte la Bacău (7 iunie – Filarmonica “Mihail Jora”), Iaşi (9 iunie – Universitatea de Arte “George Enescu”) şi Bucureşti (11 iunie – Sala Radio).

Foto cu Alexandru Tomescu – Andrei Lupu

30
/12
/15

Mihaela Drăgan (29 de ani), romă, actriță, feministă. A cunoscut, în anii din urmă, succesul în teatrul independent românesc, cu spectacole precum “Del Duma”, “La Harneală” sau “Gadjo Dildo”. Dar cine este, de fapt, Mihaela Drăgan? De unde vine? Și, mai ales, încotro se îndreaptă?

23
/12
/15

INTERVIU „Îmi plac cel mai mult genurile amestecate – dramediile”, spune actriţa Mihaela Sîrbu, cunoscută pentru roluri din filme-reper recente ale Noului Cinema Românesc, precum „Aferim!”, „Toată lumea din familia noastră” şi „Când se lasă seara peste Bucureşti sau Metabolism”. Un interviu special despre actoria de film.

03
/12
/15

DUBLU-INTERVIU Răzvan și Andreea Stoica sunt frați și muzicieni care împărtășesc aceeași pasiune. Locuiesc în Amsterdam și... mai peste tot în lume, pe unde au concerte. În seara asta îi puteți asculta la Sala Radio, într-un spectacol-eveniment: „Duo Stradivarius”. Răzvan și Alexandru Tomescu vor cânta la viorile Stradivarius, iar Andreea îi va acompania la pian.

29
/11
/15

„Alături de filme de festival, MUBI înseamnă și filme cult și clasice, așa că o bună parte din catalog conține nume sonore din istoria cinematografiei”, afirmă, într-un interviu pentru Ziarul Metropolis, Ioana Diaconu, reprezentanta pentru România a MUBI, platformă internaţională de filme.

28
/11
/15

MEMORIA CULTURALĂ Cine-şi mai aminteşte de „Răzbunarea haiducilor”, „Răpirea fecioarelor”, „Zestrea domniţei Ralu” sau de serialul de televiziune „Toate pânzele sus!”? În peste 40 de ani de film românesc, Colea Răutu a creat roluri memorabile. S-a născut pe 28 noiembrie 1912.

09
/11
/15

Cum arată programul unui artist de jazz de succes, pentru care „acasă” înseamnă Brooklyn, New York? Cât de important e să încalci regulile? Prin ce se aseamănă doina românească cu blues-ul american? Ne povestește pianistul Lucian Ban, într-un interviu inedit, sub formă de alfabet.

05
/11
/15

INTERVIU Dragoş Buhagiar e unul dintre cei mai prolifici și mai premiați scenografi români. De-a lungul carierei, a câștigat nu mai puțin de cinci premii UNITER. Spune că, atunci când lucrează, nu se gândește la succesul de după, ci la descoperire și la redarea unei povești. Îi invită pe spectatori să descopere alături de el, adică să nu se plaseze într-o atitudine burgheză, confortabilă...