Alexandru Tomescu recomandă: 10 concerte de neratat în Festivalul Enescu 2017
https://www.ziarulmetropolis.ro/alexandru-tomescu-recomanda-10-concerte-de-neratat-in-festivalul-enescu-2017/

Ziarul Metropolis vă prezintă în premieră programul Festivalului Internaţional „George Enescu“ – ediţia 2017, dar şi 10 recomandări pe care le face cunoscutul violonist Alexandru Tomescu.

Un articol de Ziarul Metropolis|8 februarie 2016

37 de lucrări de George Enescu vor fi interpretate în cadrul ediției 2017, în timp ce „Oedipe”, cea mai cunoscută și apreciată operă a marelui compozitor român, va deschide Festivalul, în versiune concertantă, într-un moment cu valoare de simbol. Sub bagheta lui Vladimir Jurowski, care va dirija London Philarmonic Orchestra, și cu o distribuție care îl include și pe apreciatul tenor român Marius Vlad Budoiu.

Iată şi recomandările violonistului Alexandru Tomescu – 10 concerte de neratat în Festivalul Enescu (2-24 septembrie 2017)! Click aici pentru a vedea programul complet!

1. Opera „Oedipe”, LPO, Jurowski

Va fi o plăcere să reascult opera Oedipe de George Enescu, din câte știu, pentru prima dată în concert, într-o distribuție de excepție.

2. Recitalul Lang Lang

Sunt sigur că sala Ateneului va fi neîncăpătoare pentru cei care vor să-l asculte live pe celebrul pianist. Lang Lang trebuie și văzut, nu doar ascultat. L-aș pune alături de Maxim Vengerov, la acest capitol.

3. Ansamblul l’Arpeggiata

„A band like no other” se recomandă pe site-ul propriu, și au dreptate! Stilul lor vă va lăsa cu siguranță cu gura căscată; arată încă o dată forța și vitalitatea muzicii, indiferent de secolul în care a fost compusă și indiferent de instrumentele sau stilul în care este redată.

4. Gergiev – Andrei Ioniță

Abia aștept să îl ascult în concert pe Andrei Ioniță, câștigătorul concursului Ceaikovski de la Moscova, despre care am auzit atâtea lucruri fantastice în ultima vreme. Cu siguranță, avându-l pe Valery Gergiev alături, va fi o seară perfectă.

5. Dutoit – Argherich – Royal Philharmonic

În acest concert nu este vorba doar despre interpreți legendari, programul ales este printre preferatele mele: impresioniștii francezi, avându-l alături, pe bună dreptate, pe George Enescu, cu una dintre cele mai celebre lucrări ale sale.

1009_petersburg_eftenie37

Click pe imagine pentru a vedea programul Festivalului „George Enescu“ – ediţia din 2017

6. Leonidas Kavakos si Kiril Gerstein – Enescu: impresii din copilărie

Kavakos este unul dintre violoniștii pe care îi admir în mod special, cu precădere în repertoriul de virtuozitate. Cred că va fi o redare a „impresiilor“ foarte temperamentală, cu verva și energia ce îl caracterizează.

7. Orchestra Română de Tineret – Domingo Hindoyan

Am ascultat de multe ori Orchestra Română de Tineret cântând piese de mare popularitate, cu o energie, o creativitate și o bucurie a muzicii pur și simplu contagioasă. Va fi fără îndoială un concert de o mare încărcătură emoțională.

8. Orchestre de Chambre Lausanne – Ritivoiu – Shostakovich. Concertul Nr. 1 cu trompetă

Mi-aș dori să văd mult mai des pe scenele de concert din România laureații Concursului Enescu. Succesul lor reprezintă cea mai bună carte de vizită a competiției. Mihai Ritivoiu a ales o lucrare strălucitoare a lui Șostakovici – va fi cu siguranță o delectare!

9. Munchner – Gergiev – Trifonov – Rahmaninov, Concertul Nr.3 pentru pian

Unul dintre cele mai romantice concerte pentru pian, în interpretarea unui pianist parcă anume făcut pentru această muzică.

10. Camerata Salzburg – Soare

Tiberiu Soare este fără îndoială liderul noii generații de dirijori români. Îl admir fiindcă are curajul și energia de a promova muzica contemporană; ar trebui să fie o sursă de inspirație pentru toți muzicienii.

Foto: Eugen Oprina

04
/09
/23

Care-i faza cu muzica, adolescenții, societatea? La aceste întrebări își propune să răspundă Arhiva de Sunet în noul sezon al podcastului Arhiva de Sunet – Arhiva ZET, derulat alături Asociația Minitremu și Studiourile Ferentari, ce explorează rolul muzicii în viața noilor generații, din perspectiva adolescenților și tinerilor din Timișoara și București

04
/09
/23

În cadrul Seriei Concertelor de la Ateneu are loc azi de la 17:00 al doilea concert al Orchestrei Cameristi della Scala, sub bagheta dirijorului Wilson Hermato, într-o formulă cu trei soliști: violoncelistul Daniel Müller-Schott și doi laureați ai Concursului Internațional George Enescu 2022, violonistul Ștefan Aprodu și pianistul George Todică.

02
/09
/23

Cum se simte Dora Gaitanovici după un concert bun? Parcă plutește. Mental, rămâne pe scenă multe alte zeci de minute după ce a coborât în lumea reală.

30
/08
/23

Cel mai așteptat spectacol din perioada sărbătorilor se întoarce cu cea mai grandioasă ediție de până acum: instrumentiști de top și soliști de calibru de la Opera de Stat din Viena, Arena din Verona, Opera din Roma sau Teatrul Scala din Milano vor lua parte la turneul REGAL VIENEZ 2023, ce se va derula în perioada 5 decembrie – 29 decembrie și se va opri în 25 de orașe.

30
/08
/23

Timp de 29 de zile, publicul este așteptat să se bucure de o nouă ediție a Festivalului Enescu, fie că asistă în sălile de concerte sau urmărește transmisiile de la Televiziunea Română sau de pe site-ul FestivalEnescu.ro. O lume întreagă este invitată să descopere o ediție a cărei temă este ”Generozitatea prin muzică”.

30
/08
/23

Asociația FRUI VITA te invită să te alături unei experiențe muzicale și culturale unice în cadrul evenimentului „Dor de Doină", care va avea loc pe data de 30 septembrie, începând cu ora 18:00, la Grădina Monteoru din București; ocazie care va marca și lansarea manualului digital, pe care tinerii îl vor putea utiliza pentru a explora doina în propriul ritm.