Alexandru Tomescu recomandă: 10 concerte de neratat în Festivalul Enescu 2017
https://www.ziarulmetropolis.ro/alexandru-tomescu-recomanda-10-concerte-de-neratat-in-festivalul-enescu-2017/

Ziarul Metropolis vă prezintă în premieră programul Festivalului Internaţional „George Enescu“ – ediţia 2017, dar şi 10 recomandări pe care le face cunoscutul violonist Alexandru Tomescu.

Un articol de Ziarul Metropolis|8 februarie 2016

37 de lucrări de George Enescu vor fi interpretate în cadrul ediției 2017, în timp ce „Oedipe”, cea mai cunoscută și apreciată operă a marelui compozitor român, va deschide Festivalul, în versiune concertantă, într-un moment cu valoare de simbol. Sub bagheta lui Vladimir Jurowski, care va dirija London Philarmonic Orchestra, și cu o distribuție care îl include și pe apreciatul tenor român Marius Vlad Budoiu.

Iată şi recomandările violonistului Alexandru Tomescu – 10 concerte de neratat în Festivalul Enescu (2-24 septembrie 2017)! Click aici pentru a vedea programul complet!

1. Opera „Oedipe”, LPO, Jurowski

Va fi o plăcere să reascult opera Oedipe de George Enescu, din câte știu, pentru prima dată în concert, într-o distribuție de excepție.

2. Recitalul Lang Lang

Sunt sigur că sala Ateneului va fi neîncăpătoare pentru cei care vor să-l asculte live pe celebrul pianist. Lang Lang trebuie și văzut, nu doar ascultat. L-aș pune alături de Maxim Vengerov, la acest capitol.

3. Ansamblul l’Arpeggiata

„A band like no other” se recomandă pe site-ul propriu, și au dreptate! Stilul lor vă va lăsa cu siguranță cu gura căscată; arată încă o dată forța și vitalitatea muzicii, indiferent de secolul în care a fost compusă și indiferent de instrumentele sau stilul în care este redată.

4. Gergiev – Andrei Ioniță

Abia aștept să îl ascult în concert pe Andrei Ioniță, câștigătorul concursului Ceaikovski de la Moscova, despre care am auzit atâtea lucruri fantastice în ultima vreme. Cu siguranță, avându-l pe Valery Gergiev alături, va fi o seară perfectă.

5. Dutoit – Argherich – Royal Philharmonic

În acest concert nu este vorba doar despre interpreți legendari, programul ales este printre preferatele mele: impresioniștii francezi, avându-l alături, pe bună dreptate, pe George Enescu, cu una dintre cele mai celebre lucrări ale sale.

1009_petersburg_eftenie37

Click pe imagine pentru a vedea programul Festivalului „George Enescu“ – ediţia din 2017

6. Leonidas Kavakos si Kiril Gerstein – Enescu: impresii din copilărie

Kavakos este unul dintre violoniștii pe care îi admir în mod special, cu precădere în repertoriul de virtuozitate. Cred că va fi o redare a „impresiilor“ foarte temperamentală, cu verva și energia ce îl caracterizează.

7. Orchestra Română de Tineret – Domingo Hindoyan

Am ascultat de multe ori Orchestra Română de Tineret cântând piese de mare popularitate, cu o energie, o creativitate și o bucurie a muzicii pur și simplu contagioasă. Va fi fără îndoială un concert de o mare încărcătură emoțională.

8. Orchestre de Chambre Lausanne – Ritivoiu – Shostakovich. Concertul Nr. 1 cu trompetă

Mi-aș dori să văd mult mai des pe scenele de concert din România laureații Concursului Enescu. Succesul lor reprezintă cea mai bună carte de vizită a competiției. Mihai Ritivoiu a ales o lucrare strălucitoare a lui Șostakovici – va fi cu siguranță o delectare!

9. Munchner – Gergiev – Trifonov – Rahmaninov, Concertul Nr.3 pentru pian

Unul dintre cele mai romantice concerte pentru pian, în interpretarea unui pianist parcă anume făcut pentru această muzică.

10. Camerata Salzburg – Soare

Tiberiu Soare este fără îndoială liderul noii generații de dirijori români. Îl admir fiindcă are curajul și energia de a promova muzica contemporană; ar trebui să fie o sursă de inspirație pentru toți muzicienii.

Foto: Eugen Oprina

10
/07
/19

Cea de-a treia ediție Cantus Mundi București Fest, cel mai mare eveniment național de educație și integrare socială prin muzică, se va desfășura la sfârșitul acestei săptămâni, 11-14 iulie, în parcul Herăstrău, intrarea Charles de Gaulle, între orele 10:00 - 00:00. Intrarea este liberă la toate activitățile și concertele din cadrul festivalului. 

10
/07
/19

Săptămâna aceasta începe cea de-a 23-a ediție a Gărâna Jazz Festival. 60 de artiști din toată lumea, inclusiv România, aduc 20 dintre cele mai noi proiecte din jazzul mondial pe cele trei scene ale festivalului, de joi, 11 iulie, până duminică, 14 iulie.  

10
/07
/19

Turneul naţional „Orgile României” îşi propune la prima sa ediţie o incursiune sonoră şi vizuală în lumea acestui instrument, aşa cum poate fi el descoperit în România. Turneul naţional va trece prin 7 oraşe și va fi realizat de un tânăr organist român aflat la început de carieră, Vlad Vişenescu.

09
/07
/19

Festivalul Internațional „Vara Magică” invită pentru a opta vară consecutiv iubitorii de muzică clasică aflați în București în lunile iulie şi august să vină la seria de 13 concerte camerale și simfonice ce se va desfășura între 10 iulie și 21 august, în serile de miercuri și joi, la Ateneul Român, sub egida aniversară „Bucureşti 560”.

05
/07
/19

Pe 7 iulie, 4 august, 1 septembrie 2019, de la ora 20.00, Orchestra Sinfonia București, prima orchestră privată din România, condusă de maestrul Florin Totan, va susține, în Parcul Colțea, spectacolul  „Bucuriile muzicii“. Concertul, o istorie a muzicii în 80 de minute, face parte din programul celei de-a X-a ediții a Festivalului „Simfonii de vară“, organizat de Primăria Sectorului 3.  Intrarea la concertele din Parcul Colțea este liberă.

05
/07
/19

În zilele de 2 septembrie și 6 septembrie, la București, în cadrul Festivalului Internațional “George Enescu” va avea loc lansarea oficială a volumul biografic dedicat sopranei Marina Krilovici. Iubitorii de muzică vor avea ocazia să o întâlnească pe celebra artistă lirică, cetățean al scenelor lumii, plină de farmec și de amintiri care inspiră.

01
/07
/19

Artiști de Grammy, senzații noi ale jazzului european, orchestre și trupe din New York, Mexic, Italia, Rusia, Spania, Franța și România vin la București pentru a opta ediție a Bucharest Jazz Festival. Organizat în perioada 1-7 iulie, Bucharest Jazz Festival 2019 aduce, pe de o parte, concerte live în Piața „George Enescu” (3-7 iulie) și evenimente conexe (workshop-uri și conferințe) la ARCUB – Hanul Gabroveni (1-7 iulie).

26
/06
/19

Bucharest Jazz Festival revine între 1 și 7 iulie la București cu șapte zile de festival, concerte live în Piața „George Enescu”, evenimente conexe la ARCUB și un nou concurs de jazz. Festivalul este organizat de Primăria Capitalei prin ARCUB și aduce pe scena locală de jazz nume importante și interpreți ai tinerei generații din Statele Unite și Europa.