Alexandru Tomescu recomandă: 10 concerte de neratat în Festivalul Enescu 2017
https://www.ziarulmetropolis.ro/alexandru-tomescu-recomanda-10-concerte-de-neratat-in-festivalul-enescu-2017/

Ziarul Metropolis vă prezintă în premieră programul Festivalului Internaţional „George Enescu“ – ediţia 2017, dar şi 10 recomandări pe care le face cunoscutul violonist Alexandru Tomescu.

Un articol de Ziarul Metropolis|8 februarie 2016

37 de lucrări de George Enescu vor fi interpretate în cadrul ediției 2017, în timp ce „Oedipe”, cea mai cunoscută și apreciată operă a marelui compozitor român, va deschide Festivalul, în versiune concertantă, într-un moment cu valoare de simbol. Sub bagheta lui Vladimir Jurowski, care va dirija London Philarmonic Orchestra, și cu o distribuție care îl include și pe apreciatul tenor român Marius Vlad Budoiu.

Iată şi recomandările violonistului Alexandru Tomescu – 10 concerte de neratat în Festivalul Enescu (2-24 septembrie 2017)! Click aici pentru a vedea programul complet!

1. Opera „Oedipe”, LPO, Jurowski

Va fi o plăcere să reascult opera Oedipe de George Enescu, din câte știu, pentru prima dată în concert, într-o distribuție de excepție.

2. Recitalul Lang Lang

Sunt sigur că sala Ateneului va fi neîncăpătoare pentru cei care vor să-l asculte live pe celebrul pianist. Lang Lang trebuie și văzut, nu doar ascultat. L-aș pune alături de Maxim Vengerov, la acest capitol.

3. Ansamblul l’Arpeggiata

„A band like no other” se recomandă pe site-ul propriu, și au dreptate! Stilul lor vă va lăsa cu siguranță cu gura căscată; arată încă o dată forța și vitalitatea muzicii, indiferent de secolul în care a fost compusă și indiferent de instrumentele sau stilul în care este redată.

4. Gergiev – Andrei Ioniță

Abia aștept să îl ascult în concert pe Andrei Ioniță, câștigătorul concursului Ceaikovski de la Moscova, despre care am auzit atâtea lucruri fantastice în ultima vreme. Cu siguranță, avându-l pe Valery Gergiev alături, va fi o seară perfectă.

5. Dutoit – Argherich – Royal Philharmonic

În acest concert nu este vorba doar despre interpreți legendari, programul ales este printre preferatele mele: impresioniștii francezi, avându-l alături, pe bună dreptate, pe George Enescu, cu una dintre cele mai celebre lucrări ale sale.

1009_petersburg_eftenie37

Click pe imagine pentru a vedea programul Festivalului „George Enescu“ – ediţia din 2017

6. Leonidas Kavakos si Kiril Gerstein – Enescu: impresii din copilărie

Kavakos este unul dintre violoniștii pe care îi admir în mod special, cu precădere în repertoriul de virtuozitate. Cred că va fi o redare a „impresiilor“ foarte temperamentală, cu verva și energia ce îl caracterizează.

7. Orchestra Română de Tineret – Domingo Hindoyan

Am ascultat de multe ori Orchestra Română de Tineret cântând piese de mare popularitate, cu o energie, o creativitate și o bucurie a muzicii pur și simplu contagioasă. Va fi fără îndoială un concert de o mare încărcătură emoțională.

8. Orchestre de Chambre Lausanne – Ritivoiu – Shostakovich. Concertul Nr. 1 cu trompetă

Mi-aș dori să văd mult mai des pe scenele de concert din România laureații Concursului Enescu. Succesul lor reprezintă cea mai bună carte de vizită a competiției. Mihai Ritivoiu a ales o lucrare strălucitoare a lui Șostakovici – va fi cu siguranță o delectare!

9. Munchner – Gergiev – Trifonov – Rahmaninov, Concertul Nr.3 pentru pian

Unul dintre cele mai romantice concerte pentru pian, în interpretarea unui pianist parcă anume făcut pentru această muzică.

10. Camerata Salzburg – Soare

Tiberiu Soare este fără îndoială liderul noii generații de dirijori români. Îl admir fiindcă are curajul și energia de a promova muzica contemporană; ar trebui să fie o sursă de inspirație pentru toți muzicienii.

Foto: Eugen Oprina

05
/03
/19

Mâine, 6 martie, de la ora 12.00 (prânz), vor fi puse în vânzare biletele individuale pentru concertele din cadrul Festivalului Internațional George Enescu, ediția 2019. În total, 84 de concerte, în patru săli, 2.500 de artiști internaționali, peste 50 de soliști de mare calibru, artiști lirici, violoniști, pianiști, peste 170 de ore de muzică de cea mai înaltă calitate, repertoriu divers care acoperă de la lucrări monumentale, compoziții de mare popularitate, până la recitaluri restrânse, muzică actuală și chiar prime audiții.

05
/03
/19

Opera Națională București prezintă vineri, 8 martie 2019, începând cu ora 18:30 spectacolul „La Traviata” de Giuseppe Verdi în regia și mișcarea scenică a lui Paul Curran. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Vlad Conta. Publicul spectator o va putea urmări în debut pe soprana Marta Sandu în rolul Violetta Valéry, solistă a Operei Naționale București.

05
/03
/19

Keith Flint, solistul trupei Prodigy, în vârstă de 49 de ani, a fost găsit mort luni dimineață, în casa sa din Essex, cel mai probabil fiind vorba despre o sinucidere. „Suntem șocați și extrem de triști să vă anunțăm că fratele și cel mai bun prieten al nostru, Keith Flint a încetat din viață. A fost un pioner și o adevărată legendă a muzicii. Cu toții îi vom simți lipsa”, au transmis membrii trupei The Prodigy.

04
/03
/19

Simfonie - substantiv, gen feminin. Continuăm traseul special al melomanului curios printr-un demers necesar în această epocă: concerte în care protagoniste sunt femeile puternice ale muzicii actuale. Nu întâmplător, majoritatea acestor concerte sunt din sfera simfonicului. Și nu întâmplător, cele mai vibrante personalități sunt din sfera actuală a muzicii, fie interpretare, dirijat sau compoziție, sunt femei. Pe câteva dintre ele le putem vedea în luna septembrie, în diverse săli din București și din țară.

01
/03
/19

Astăzi, 1 martie, a debutat proiectul "Ascultă 5 minute de muzică clasică". Astfel, în fiecare zi a lunii martie, piese celebre din muzica clasică pot fi ascultate în spatii neconvenționale: hipermarketuri, mall-uri, sedii de firme etc. Și tot astăzi, de la ora 19.00, de mărțișor și ziua lui Chopin, la ParkLake Shopping Center din București va avea loc un recital de pian susținut de Sînziana Mircea.

28
/02
/19

Sezonul de primăvară debutează la Teatrelli cu un concert de excepție Maria Răducanu Trio, pe 1 martie, de la ora 20.00. Concertul aduce pe scenă trei nume importante ale scenei internaționale de jazz: Maria Răducanu (România) – voce,  Niko Meinhold (Germania) – pian,  Chris Dahlgren (Statele Unite ale Americii) – contrabas și este sold out.

27
/02
/19

Primăvara începe la Sala Radio sub semnul muzicii și al frumosului și aduce publicului în luna martie o mulțime de ”mărțișoare muzicale”, sub forma unor concerte de excepție, cu invitați din țară și din străinătate și un program atractiv ! Chiar în prima zi a primăverii, vineri, 1 martie (19.00), violonistul Alexandru Tomescu și vioara de patrimoniu Stradivarius Elder-Voicu, dirijorul libanez Lubnan Baalbaki și Orchestra Națională Radio vă propun un repertoriu romantic.

21
/02
/19

Violonistul LIVIU PRUNARU, concert-maestru al celei mai bine cotate orchestre simfonice din lume, Royal Concertgebouw Amsterdam, artistul care se bucură de dreptul de folosinţă asupra viorii de patrimoniu universal  Stradivarius „Pachoud” din 1694 – va putea fi aplaudat la Sala Radio, într-un concert extraordinar în care se va afla într-o dublă ipostază: de solist și... dirijor!

18
/02
/19

Unul dintre cei mai mari dirijori români, CRISTIAN MANDEAL – care se bucură de peste 45 de ani de activitate, în care a dirijat sute de concerte pe 4 continente, în 35 de ţări – și tânărul violoncelist român ȘTEFAN CAZACU (25 de ani), care cântă pe un violoncel creat în urmă cu 101 ani, la Torino (Italia), de către lutierul Georg Ullman – își dau întâlnire pe scena Sălii Radio, într-un concert extraordinar prezentat vineri, 22 februarie (19.00), alături de ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO.

13
/02
/19

Biletele puse în vânzare pentru concertul de jazz „Tenderly”, susținut de Luiza Zan Trio pe 14 februarie, la ora 20:00 la ARCUB s-au epuizat. „Joy of Life” - următorul concert din programul stagiunii de jazz ARTIST IN RESIDENCE, organizat de Primăria Capitalei prin ARCUB, va fi susținut de trioul de senzație al artistului Petrică Andrei în data de 28 februarie, ora 20:00, la ARCUB, Sala Mare.

13
/02
/19

Duminică, 17 februarie (17.00), îndrăgostiții de toate vârstele sunt invitați la Sala Radio la tradiționalul concert de Dragobete, oferit în fiecare an în luna februarie de Orchestra de Muzică Populară Radio. Sub bagheta dirijorului Adrian Grigoraş concertul prezentat de Orchestra de Muzică Populară Radio sub titlul „DRAGOBETELE SĂRUTĂ FETELE” va fi susţinut de tineri artişti şi cupluri deja cunoscute ale scenei folclorice românești.