Alexandru Tomescu şi Eduard Kunz, turneu pentru salvarea casei Enescu din Mihăileni
https://www.ziarulmetropolis.ro/alexandru-tomescu-si-eduard-kunz-turneu-pentru-salvarea-casei-enescu-din-mihaileni/

Violonistul Alexandru Tomescu şi pianistul Eduard Kunz vor susţine Turneul Internaţional Stradivarius „Enescu Experience 2015”, între 3 mai-15 iunie, în România, Republica Moldova şi Franţa, evenimentul fiind dedicat memoriei lui George Enescu şi având ca scop restaurarea casei Enescu din Mihăileni.

Un articol de Petre Ivan|1 mai 2015

Turneul Internaţional Stradivarius „Enescu Experience 2015” îi va purta pe cei doi artişti în 15 centre culturale din România, Republica Moldova şi Franţa, unde aceştia vor susţine concerte, dar şi o serie de conferinţe şi întâlniri cu tinerii din licee şi universităţi.

Aflat la a opta ediţie, turneul este dedicat memoriei lui George Enescu, la 60 ani de la moartea muzicianului român.

În cadrul turneului, care va începe pe 3 mai la Sinaia, un loc foarte drag lui George Enescu, violonistul Alexandru Tomescu va interpreta pe vioara Stradivarius Elder-Voicu, alături de pianistul rus Eduard Kunz, în premieră naţională, integrala operelor lui George Enescu pentru vioară şi pian.

În acest an, Turneul Internaţional Stradivarius „Enescu Experience” este dedicat unei cauze sociale şi de interes public – restaurarea Casei Enescu de la Mihăileni-Botoşani şi transformarea ei într-un centru cultural şi muzical internaţional.

Casa din Mihăileni a aparţinut bunicilor după mamă ai lui George Enescu, preotului Ioan Cosmovici şi soţiei sale, Zenovia. Acolo, s-a născut, în 1839, mama compozitorului, Maria Cosmovici, devenită mai târziu Maria Enescu. Tot acolo, Maria Enescu a şi murit, în martie 1909.

„Ne propunem colectarea de fonduri în cadrul Turneului pentru a ajuta la reconstrucţia casei Enescu şi a construi un centru de artă care să poată fi folosit în crearea de evenimente culturale şi educaţionale internaţionale”, spune Alexandru Tomescu.

Foto: Alexandru Tomescu şi Eduard Kunz – wikipedia

22
/12
/23

„Mamma Mia!”, un spectacol de divertisment de calitate marca Musicals.ro, care rivalizează cu marile producții din Occident, o va readuc pe scena Sălii Palatului pe Loredana în rolul principal, Donna Sheridan, alături de alți artiști consacrați, care urmează să fie anunțați în curând.

19
/12
/23

Pe 19 și 20 decembrie, de la ora 19:00, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, dirijat de Anna Ungureanu, susține spectacolul extraordinar „Pe drumul Crăciunului”, la Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București.

19
/12
/23

Crăciunul într-un sat ucrainean este decorul în care se petrece o poveste de dragoste presărată cu elemente fantastice: fierarul satului, Vakula, este nefericit în dragostea ce i-o poartă Oksanei, fiica unui moșier, care îi promite că se va căsători cu el doar dacă îi aduce pantofii auriți ai țarinei. Disperat, fierarul face un pact cu diavolul pentru a îndeplini dorința iubitei.

18
/12
/23

Pe 21 ianuarie 2024, la Sala Palatului, va avea loc un nou şi captivant show DISNEY : FROZEN – 10 ani.  Spectacolul face parte din turneul prin care Disney celebrează la nivel mondial 10 ani de la lansarea personajului fenomen ce a revoluționat lumea filmelor de animație.

11
/12
/23

Un concert extraordinar de muzică de film va avea loc la Opera Naţională din Bucureşti pe 12 decembrie, de la ora 19.00, organizat de Universitatea Națională de Muzică din București în parteneriat cu Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România, Opera Națională din București, Arhiva Națională de Filme și universități de teatru și film din țară.

11
/12
/23

Pentru 10 zile, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” s-a aflat în Statele Unite ale Americii în cadrul turneului aniversar „Madrigal 60 – The Magic of Winter”, primul pe care artiștii l-au susținut în America după 35 de ani.

07
/12
/23

Electric Castle 2024 sună epic! Cu Massive Attack, Bring Me The Horizon și Queens of The Stone Age ca headliners confirmați, a 10-a ediție a festivalului se anunță cu foarte mult rock și trip hop.

05
/12
/23

„O, ce veste minunată!”, „La Vitleem colo-n jos”, „Bună dimineața la Moș Ajun”, „Have Yourself a Merry Little Christmas” sau „Noël”? Cele mai frumoase și mai îndrăgite colinde românești, dar și cântece internaționale de Crăciun vor răsuna pe scena Sălii Radio în luna decembrie, în cadrul a patru concerte extraordinare.