Alexandru Tomescu și Ladislau Horvath, primul concert din an la Sala Radio
https://www.ziarulmetropolis.ro/alexandru-tomescu-si-ladislau-horvath-primul-concert-din-an-la-sala-radio/

Violonistul Alexandru Tomescu, artistul care recent, pe 19 noiembrie 2018, a câştigat din nou concursul organizat de Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale şi de Filarmonica „George Enescu” pentru dreptul de a cânta, până în 2023, pe vioara Stradivarius Elder-Voicu, Obiect de Patrimoniu Naţional, va concerta la început de an pe scena Sălii Radio, într-un concert 100% Haydn!

Un articol de Liliana Matei|9 ianuarie 2019

Concertul prezentat miercuri, 16 ianuarie, de la ora 19.00, de Orchestra de Cameră Radio se va derula sub bagheta unui invitat special: Ladislau Horvath. Muzician cu o bogată carieră internaţională, Ladislau Horvath este concertmaestru al prestigioasei orchestre italiene Maggio Musicale Fiorentino, în cadrul căreia colaborează de peste 25 de ani cu marele dirijor Zubin Mehta.

Considerat adesea ca „părintele simfoniei”, prieten și mentor al lui Mozart și Beethoven, Joseph Haydn este unul dintre cei mai prolifici compozitori din toate timpurile: a creat 104 simfonii, aproape 90 de lucrări pentru cvartet de coarde, 62 de sonate pentru pian, numeroase concerte, oratorii ș.a. În 2019, de la trecerea sa în neființă se împlinesc 210 ani.

În concertul de la Sala Radio vor putea fi ascultate trei dintre creațiile sale: Uvertura operei L’Isola disabitata, Concertul pentru vioară şi orchestră nr. 1 și Simfonia nr. 101 – Ceasornicul.

Artist plurivalent: dirijor, solist, muzician de camera, concert-maestru și pedagog, Ladislau Horvath reprezintă a 5-a generație de muzicieni în familia sa. Din anul 1990, colaborează în calitate de solist și concert-maestru cu Zubin Mehta, dirijor principal al orchestrei Maggio Musicale Fiorentino. În calitate de concert-maestru a colaborat cu orchestre de prestigiu, precum Accademia di Santa Cecilia – Roma, Teatro Massimo – Palermo, Teatro Carlo Felice – Genova, Orchestra Simfonica de Tenerife, Orchestra Simfonica di Barcelona e Catalunya, Orchestra „GULBENKIAN”- Lisabona ș.a.

În anul 2006, a fost numit dirijor principal și concert-maestru al Orchestrei „I SOLISTI FIORENTINI” (creată de Riccardo Muti), cu care a susținut numeroase concerte. În anul 2014 a debutat cu deosebit succes ca dirijor de operă, cu „Bărbierul din Sevilla”, la Teatrul „Manzoni” din Pistoia. Ca muzician de cameră, a creat orchestra de cameră „MUSICI MUNDI” și  formația „CONSONANZA”, cu care a participat la Festivaluri Internaționale (Japonia, Grecia, Portugalia, Italia, Kenya).

Unul dintre cei mai apreciați violoniști români, Alexandru Tomescu este solist al Orchestrelor și Corurilor Radio România. Artistul se bucură de privilegiul de a interpreta, începând din anul 2007, pe o vioară de patrimoniu: vioara Stradivarius Elder – Voicu, care a devenit protagonista câtorva proiecte muzicale de anvergură, sub genericul Turneul Stradivarius. A concertat sub bagheta unor dirijori importanţi, între care Kurt Masur şi Valery Gergiev, alături de pianişti precum Valentina Lisitsa şi Eduard Kunz, în săli celebre ca Berliner Philharmoniker, Carnegie Hall, Concertgebouw, Théâtre des Champs-Élysées. A înregistrat pentru posturi de radio şi televiziune româneşti, dar şi din Anglia, Franţa, Elveţia, Germania, Olanda, Polonia, SUA şi a realizat numeroase imprimări pe CD.

Concertele pot fi ascultate în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe Internet, pe www.radioromaniacultural.ro și www.romania-muzical.ro.

29
/06
/15

În vârstă de 74 de ani, tenorul spaniol Placido Domingo va oferi, în încheierea stagiunii de la Teatro Real din Madrid, un mic concert în locul reprezentației prevăzute cu opera Gianni Schicchi, de Giacomo Puccini. Domingo a mărturisit că este extrem de marcat de moartea surorii sale şi nu este în stare că joace în acest spectacol.

25
/06
/15

Angela Gheorghiu a deschis marţi seara seria spectacolelor cu “Adriana Lecouvreur” la Opera National de Paris cu un succes de public strălucit. Celebra soprană, în jurul căreia s-a construit, de altfel, întreaga producţie a regizorului David McVicar, a readus în Franţa partitura lui Francesco Cilea, prezentată mai rar pe scenele pariziene, cu toate că are la bază povestea pasionantă a unei eroine franceze.

25
/06
/15

În mai puțin de zece zile începe a treia ediție a festivalului Jazz TM, care aduce în piața Victoriei din Timișoara nume importante din jazzul mondial și artiști români de referință. Diversitatea, multiculturalitatea și jazzul se pregătesc să încânte mii de oameni în perioada 3-5 iulie.

25
/06
/15

"Nu sunt niciodată mulţumit de ceva. Sunt un perfecţionist; este o parte din mine." - Michael Jackson. În urmă cu 6 ani, pe 25 iunie 2009, cu mai puţin de o lună înaintea mult-aşteptatului turneu de revenire, se stingea din viaţă "Regele muzicii pop", considerat cel mai de succes artist din toate timpurile.

24
/06
/15

Filarmonica « George Enescu » anunţă un nou concert al trio-ului PRO ARTE alcătuit din Anda Petrovici – vioară, Marin Cazacu – violoncel şi Nicolae Licareţ- pian. Ca de fiecare dată, muzicienii alătură în programele lor lucrări de referinţă din istoria genului semnate Haydn, Beethoven şi Schubert la care adaugă acum şi o partitură enesciană mai puţin cunoscută.

22
/06
/15

Dansul dervișilor - meditația în mișcare prin care musulmanii Sufi cred că pot intra în comuniune cu Dumnezeu - a venit la București săptămâna trecută, în varianta laică și educativă a lui Ziya Azazi.

22
/06
/15

Acorduri fine, armonii eclectice, expresivitate și ritmuri ademenitoare și calde de jazz vă întâmpină sâmbătă, 27 iunie, la o nouă ediție Jazzaj la ARCUB. Începând cu ora 20:00, sala ARCUB din strada Batiște nr.14 vă va introduce într-o călătorie muzicală incitantă alături de Sorin Zlat Trio, printr-un concert de jazz autentic românesc - Endurance.

22
/06
/15

Sub bagheta tânărului dirijor GABRIEL BEBEŞELEA, concertul programat luni, 29 iunie (ora 18.00), la Sala Radio, vă propune un repertoriu inedit, ritmuri exotice şi „parfum” de vară, o „reţetă” perfectă pentru o plăcută seară muzicală estivală avându-l ca solist pe binecunoscutul violoncelist RĂZVAN SUMA.

18
/06
/15

Străzile orașului vor fi inundate de sunete și culori în ultimele zile ale Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu. În zona pietonală Nicolae Bălcescu, în Piața Mică și Piața Mare, dar și la Muzeul Astra, spectacole de pe trei continente vin în fața publicului cu statui vivante, baloane zburătoare cu apă, dansuri amerindiene și muzică indiană.