Alexandru Tomescu şi Mădăin Voicu împreună pe scena Sălii Radio
https://www.ziarulmetropolis.ro/alexandru-tomescu-si-madain-voicu-impreuna-pe-scena-salii-radio/

Vineri, 22 ianuarie (19.00), Orchestra Naţională Radio îi invită pe iubitorii muzicii la un concert MOZART / BEETHOVEN, eveniment ce se va desfăşura la Sala Radio sub bagheta dirijorală a lui MĂDĂLIN VOICU – fiul marelui violonist Ion Voicu – şi cu participarea apreciatului violonist ALEXANDRU TOMESCU, care se bucură de privilegiul de interpreta pe vioara Stradivarius, instrument pe care a cântat şi Ion Voicu.

Un articol de Petre Ivan|20 ianuarie 2016

Evenimentul de la Sala Radio se va deschide cu celebra uvertură la Nunta lui Figaro, operă comică în patru acte compusă de Mozart, a cărei premieră a avut loc la Viena, în 1786, libretul fiind bazat pe cunoscuta piesă de teatru cu același nume semnată de Beaumarchais.

În interpretarea solistică a lui Alexandru Tomescu, solist al Orchestrelor și Corurilor Radio, melomanii vor asculta apoi Concertul nr. 3 în sol major pentru vioară şi orchestră, compus de genialul Amadeus la doar 19 ani! Seara se va încheia cu Simfonia a IV-a în si bemol major, una dintre cele 9 simfonii create de Beethoven.

MĂDĂLIN VOICU s-a apropiat de domeniul muzical iniţial prin studiul viorii, a urmat cursurile Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, iar ulterior s-a dedicat artei dirijorale, de-a lungul timpului fiind îndrumat de muzicieni de prestigiu precum Sergiu Celibidache, Carlo Zecchi, Corneliu Dumbrăveanu, Hans Swarowsky.

Mădălin Voicu a fost dirijor al Filarmonicii „Oltenia” şi al Filarmonicii „Paul Constantinescu”, fiind totodată un invitat permanent al orchestrelor de profil din ţară, iar concertele susţinute în străinătate relevă aprecierea de care se bucură artistul şi peste hotare.

A susţinut concerte alături de Orchestra de cameră „Bucureşti”, înfiinţată de către distinsul violonist Ion Voicu, iar din anul 2001 Mădălin Voicu este membru de onoare al Academiei Franceze de Ştiinţe, Arte şi Litere.

ALEXANDRU TOMESCU a evoluat de nenumărate ori atât alături de Orchestra de Cameră Radio, cât şi alături de Orchestra Naţională Radio, pe scena Sălii Radio, dar şi peste hotare, în turnee în Europa şi Asia.

Concerte de Mozart, Bruch sau Mendelssohn printre altele, susţinute de Alexandru Tomescu alături de cele două ansambluri, s-au materializat în înregistrări lansate de către Editura Casa Radio.

Alexandru Tomescu a concertat în săli celebre ale principalelor metropole ale muzicii: Carnegie Hall (New York), Walt Disney Concert Hall (Los Angeles), Théâtre des Champs Elysées (Paris), Concertgebouw (Amsterdam) etc.

Turneul Stradivarius, conceput în jurul viorii de colecţie pe care cântă, este un eveniment anual care l-a purtat pe tânărul violonist de nenumărate ori în întreaga ţară.

A interpretat cele trei mari Integrale ale repertoriului pentru vioară solo – cele 24 de Capricii de Niccolò Paganini, cele Şase Sonate de Eugène Ysaÿe şi cele Şase Sonate şi Partite de Johann Sebastian Bach – turneele fiind  urmate de o lansare de DVD sau CD, produse discografice ce s-au bucurat de un mare succes.

Pasionat în egală măsură de muzica de cameră, Alexandru Tomescu a evoluat mai întâi în Romanian Piano Trio (2005-2010), iar din 2011 este prim violonist al Cvartetului Ad Libitum, ansamblu cameral de prestigiu, cu o istorie de peste 25 de ani.

Foto: Alexandru Tomescu şi Mădăin Voicu

27
/02
/13

Teatrul de Sufragerie prezinta A fost odata primavara… cantec, povesti si ceai cu Maria Raducanu   Povestile se asculta cel mai bine acolo unde e atmosfera calda, confortabila, cu oameni putini si frumosi. Pe 2 Martie la ora 20.00,  Maria Raducanu revine in Sufrageria noastra – o voce de exceptie, cu acorduri suave de chitara, […]

27
/02
/13

Primăvara a venit, a venit şi s-a transformat în cântări de chitară! Pe 8 martie, la orele 20.00, ia pe cineva drag cu tine şi vino la UNTEATRU, să vezi cum înfloresc cântările pe strune. Ţi-am pregătit un concert fără vorbe, povestit de MAXIM BELCIUG la chitară, pe o geană de suflet. A iubi e primăvară! […]

26
/02
/13

Vă comunicăm repertoriul Teatrului Tandarica pentru perioada 28 februarie – 10 martie 2013. Joi, 28 februarie, ora 10.00 FATA BABEI ȘI FATA MOȘNEAGULUI Regia: Daniel Stanciu Scenografia: Daniela Drăgulescu Ilustratia muzicala: Vasile Manta Distributia: Simina Constantin, Alina Teianu, Dora Ortelecan Dumitrescu, Viorel Ionescu, Jou-Jou Drăgan, Geo Dinescu, Marin Fagu Vineri, 1 martie, ora 10.00 ALICE ÎN […]

20
/02
/13

Miercuri, 27 februarie 2013, ora 19.00, sunteţi invitaţi la Sala Radio pentru un adevărat „maraton” BACH reunind trei dintre cele şase concerte brandenburgice – considerate adesea ca cele mai rafinate creaţii ale muzicii baroce – şi Concertul  în do minor pentru violoncel şi orchestră. Dacă în 2012 RĂZVAN SUMA a prezentat publicului din 17 oraşe […]