Alexandru Tomescu și Renaud Capuçon, despre Enescu la Librăria Humanitas Cișmigiu
https://www.ziarulmetropolis.ro/alexandru-tomescu-si-renaud-capucon-despre-enescu-la-libraria-humanitas-cismigiu/

Cunoscutul violonist român Alexandru Tomescu şi unul dintre cei mai bine cotaţi violonişti la nivel mondial, francezul Renaud Capuçon (via Skype) vorbesc publicului despre George Enescu, duminică, 28 iunie, de la ora 11.00 la Librăria Humanitas Cişmigiu în cadrul primei Duminici Muzicale a Festivalului Enescu.

Un articol de Petre Ivan|26 iunie 2015

„Cine este George Enescu?” – aceasta este provocarea pe care o lansează prima Duminică Muzicală a Festivalului Enescu, care are loc duminică, 28 iunie, de la ora 11.00 la Librăria Humanitas Cișmigiu (Bulevardul Regina Elisabeta, București).

2015 este anul în care se împlinesc 60 de ani de când doar muzica lui Geroge Enescu a rămas printre noi.

Această ediție a Duminicilor Muzicale ale Festivalului Enescu își propune să-l (re)descopere pe muzician, punându-i  în valoare Alexandru Tomescu toate fațetele: cum se vede muzica lui Enescu de peste graniță, și cum este trăită și interpretată în România, dar și care sunt câteva dintre cheile personalității compozitorului român.

„Cum îl văd și cum îl înțeleg valoroși muzicieni români și străini pe George Enescu? Ce impact are muzica lui Enescu în lume?” – vor răspunde doi dintre cei mai apreciați violoniști ai momentului, care vor susține concerte în cadrul ediției 2015 a Festivalului Enescu: Alexandru Tomescu și Renaud Capuçon, printr-o intervenție via Skype.

Li se alătură Mihai Constantinescu, directorul executiv al Festivalului Internațional George Enescu.

În ediția 2015,  Festivalul Enescu aduce publicului peste 20 de interpretări din lucrări de George Enescu, în viziunea unora dintre cele mai importante orchestre și dirijori ai lumii. Aproximativ 2.500 de artiști străini și 500 de artiști români fac parte din programul Festivalului Enescu 2015.

Foto: Alexandru Tomescu – Humanitas

12
/09
/23

Unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați dirijori ai lumii, Vladimir Jurowski revine la București alături de Orchestra Operei de Stat Bavareze pentru a susține două concerte în cadrul Festivalului Internațional George Enescu, eveniment desfășurat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României și finanțat de Guvernul României prin Ministerul Culturii.

08
/09
/23

Seria Concertelor de la Ateneu continuă azi cu concertul Orchestrei de cameră Franz Liszt, de la ora 16:30, alături de dirijorul István Várdai și pianistul Pierre-Laurent Aimard. Lucrările incluse în programul concertului sunt compuse de György Ligeti, Béla Bartók și George Enescu.

06
/09
/23

În prag de toamnă iubitorii de operă şi operetă sunt invitaţi să se bucure de un eveniment de înaltă ţinută, în care muzica clasică, tradiţia şi eleganţa se îmbină pentru o experienţă unică şi memorabilă: MH Orchestra prezintă, în premieră, concertul de “De la Operă la Operetă”, o fascinată incursiune sonoră printre cele mai îndrăgite arii şi cele mai aplaudate duete, din lucrări ce se joacă cu casa închisă pe scenele din întreaga lume.