Alexandru Tomescu va fi invitat special la concertul caritabil organizat de Fundaţia Principesa Margareta a României
https://www.ziarulmetropolis.ro/alexandru-tomescu-va-fi-invitat-special-la-concertul-caritabil-organizat-de-fundatia-principesa-margareta-a-romaniei/

Violonistul Alexandru Tomescu va fi invitat special la concertul regal caritabil organizat de Fundaţia Principesa Margareta a României pe 25 octombrie, la Ateneul Român. Potrivit unui comunicat transmis de Fundaţia Principesa Margareta a României, cea de-a cincea ediţie a concertului regal caritabil în beneficiul programului “Tinere Talente” va avea loc, ca de fiecare dată, cu […]

Un articol de |18 octombrie 2012

Violonistul Alexandru Tomescu va fi invitat special la concertul regal caritabil organizat de Fundaţia Principesa Margareta a României pe 25 octombrie, la Ateneul Român.

Potrivit unui comunicat transmis de Fundaţia Principesa Margareta a României, cea de-a cincea ediţie a concertului regal caritabil în beneficiul programului “Tinere Talente” va avea loc, ca de fiecare dată, cu ocazia aniversării regelui Mihai I, în prezenţa familiei regale a României.

Concertul lui Alexandru Tomescu va fi acompaniat pe scena Ateneului Român de Ansamblul Stradivarius, dirijat de Gabriel Bebeşelea.

Programul muzical al serii, care va începe la ora 18,00, va cuprinde “Anotimpurile” de Antonio Vivaldi şi “Cele patru Anotimpuri” de Astor Piazzola.
 
 
“Este o experienţă deosebit de interesantă să cânţi în oglindă ‘Anotimpurile’ de Vivaldi şi pe cele ale lui Piazzolla. Deşi fiecare set de lucrări se află la poli opuşi din punct de vedere temporal şi stilistic, există nenumărate lucruri care le apropie. Piazzolla se inspiră din lucrările lui Vivaldi, dar propune o viziune cu totul nouă, impregnată de ritmuri argentiniene, pline de pasiune şi culoare. Cele două creaţii muzicale sunt o excelentă alegere pentru o seară de gală, aşa cum este ziua de 25 octombrie, în care sărbătorim ziua de naştere a Majestăţii Sale, Regelui Mihai”, a declarat Alexandru Tomescu, citat în comunicat.

Fondurile strânse la concert sprijină programul naţional “Tinere Talente”, prin care fundaţia oferă burse de studiu, mentorat şi oportunităţi de promovare celor mai promiţători tineri artişti români din domeniul muzicii clasice şi al artelor plastice, aflaţi la început de carieră şi în imposibilitatea de a se dezvolta pe viitor din motive financiare.

În 2012, Fundaţia Principesa Margareta a României a oferit 28 de burse de studiu, în valoare de 2.000 de euro fiecare, pentru 14 muzicieni şi 14 artişti plastici.

“Alexandru Tomescu a reuşit prin geniul său artistic să schimbe definitiv percepţia românilor asupra muzicii clasice. Violonistul fascinează audienţele mondiale prin felul în care modelează sunetele pe vioara sa Stradivarius Elder-Voicu şi este unanim apreciat pentru culoarea şi densitatea sonoră a interpretării sale”, se arată în comunicatul fundaţiei.

Pe scena Ateneului Român au încântat audienţa la primele patru ediţii ale concertului regal caritabil muzicieni de renume ai României, precum Dan Grigore – la prima ediţie, dirijorul Cristian Mandeal şi Orchestra Naţională Radio – în 2009, soprana Nelly Miricioiu şi Iuri Tsiple – în anul 2010 şi violonistul Remus Azoiţei, acompaniat de dirijorul Christian Badea – anul trecut.

 

Sursa: Agerpres

18
/10
/20

Asociația Arta în Dialog anunță cea de-a șaptea ediției a Festivalului de Film UrbanEye, care va avea loc în perioada 4 – 8 noiembrie online, dar și în mai multe birouri de arhitectură din România.

18
/10
/20

Cinema ARTA este, în prezent, cel mai vechi cinematograf din România care încă își păstrează funcțiunea. Istoria lui nu este doar istoria unui loc, ci el reflectă istoria ultimului secol în care se intersectează straturi din istoria orașului, a filmului, precum și straturi ale memoriei – straturi subiective, personale.

16
/10
/20

Festivalul Les Films de Cannes à Bucarest va continua să aducă în această toamnă cinefililor multe din filmele și evenimentele așteptate, însă se reorganizează, urmând ca în perioada preconizată, 23 octombrie – 1 noiembrie, sa pună accentul pe evenimente desfășurate online, în aer liber, dar și la drive-in, cu respectarea măsurilor de siguranță sanitară – care vor fi la momentul respectiv.

15
/10
/20

PREVIEW Două filme realizate de regizori consacrați și două debuturi pot fi văzute online, gratuit, pe platforma TIFF Unlimited, între 16 şi 22 octombrie, în cadrul CinePOLSKA. Mirela Lazăr, coordonatoarea CinePOLSKA din partea Institutului Polonez, vorbește într-un interviu pentru Ziarul Metropolis despre selecție și ediția specială din acest an.

15
/10
/20

Cu o narațiune evidentă în lucrările sale, Francesco Villicich este artist vizual, absolvent al Institutului de Arte “Gaetano Chierici” din Reggio Emilia, Italia.

15
/10
/20

Ediția #15 a eXplore festival - Bucharest International Dance and Performace festival se va desfășura anul acesta între 16 și 25 octombrie la Muzeul Național al Literaturii Române, WASP Working Art Space and Production, Muzeul Municipiului București: Muzeul Theodor Aman, Colecţia de artă Ligia şi Pompiliu Macovei, Palatul Suţu, online, pe eXplore festival și WASP Working Art Space and Production dar și on-air, pe Radio Guerrilla.

14
/10
/20

„Spectacolul acesta se constituie ca o declarație urbană de dragoste adusă Sibiului, marcând cu gingășie farmecul orașului prin casele cu ochi, Piața Mare, Brukenthal sau desenele lui Dan Perjovschi. Sărbătorind patrimoniul cultural local, producția imaginată de tânăra visătoare Eliza Păuna reușește să încânte publicul de orice vârste prin puterea creatoare a dialogului dintre generații”, a […]

Pagina 19 din 940« Prima...10...1718192021...304050...Ultima »