„Alice în țara minunilor” devine „Alice în țara minunilor digitale”, la 150 de ani de la lansare
https://www.ziarulmetropolis.ro/alice-in-tara-minunilor-devine-alice-in-tara-minunilor-digitale-la-150-de-ani-de-la-lansare/

La un secol şi jumătate de la lansare, „Alice în ţara minunilor” este transformată într-un spectaculos music-hall plasat sub semnul digitalului, cu ajutorul rockerului Damon Albarn. Inspirat din capodopera lui Lewis Carroll, spectacolul de aproape două ore şi jumătate, intitulat „wonder.land”, în stilul unui e-mail, se joacă de la începutul săptămânii la National Theatre din Londra, urmând să fie prezentat şi pe scena Theatre du Chatelet din Paris, în iunie 2016

Un articol de Petre Ivan|26 noiembrie 2015

Musicalul cu arii de operă rock începe în camera lui Aly, adolescentă metisă complexată, aflată în conflict cu părinții și hărțuită de colegii de clasă, care încearcă să îi distrugă reputația postând mesaje insultătoare pe rețelele de socializare.

Pentru a scăpa, ea se conectează cu telefonul mobil la „wonder.land”, lume virtuală care reconstituie „țara minunilor” imaginată de reverendul englez Charles Lutwidge Dodgson — numele real al lui Lewis Carroll — acum un secol și jumătate, în 1865.

În universul de pixeli care îi promite să „îi împlinească visurile”, Aly o creează pe Alice, avatarul său, pe care o înzestrează cu calitățile care, după părerea ei, îi lipsesc: frumusețe, inteligență, aptitudinea de a fi iubită.

Ideea (de a transfera spectacolul într-o lume virtuală) este o reacție la relația fiicei mele cu rețelele de socializare și cu alte lucruri pe care le găsește pe internet și pe care eu nu le înțeleg întotdeauna. – Damon Albarn

Prima scenă dă tonul spectacolului: când Aly tastează pe telefon, imaginile electronice din „wonder.land” sunt proiectate pe un ecran, interacționând cu actorii.

Regizorul Rufud Norris încearcă să ilustreze prin montarea asociată cu digitalul raporturile sociale induse de noile tehnologii sau felul în care aparatele mobile ajung să fie prelungiri ale oamenilor și aspirațiilor lor.

„Wonder.land” vorbește și despre dificultățile adolescenței, despre greutatea de a-și construi o identitate, de a se accepta: „Urăsc ceea ce sunt”, spune Aly.

Foto: Alice în țara minunilor – Damon Albarn / Facebook

25
/01
/24

Duminică, 28 ianuarie (de la 17.00), primul concert al anului 2024 din stagiunea Orchestrei de Muzică Populară Radio îi este dedicat memoriei actriței NATAȘA RAAB, prezentatoare a nenumeroase concerte pe scena Sălii Radio.

22
/12
/23

„Mamma Mia!”, un spectacol de divertisment de calitate marca Musicals.ro, care rivalizează cu marile producții din Occident, o va readuc pe scena Sălii Palatului pe Loredana în rolul principal, Donna Sheridan, alături de alți artiști consacrați, care urmează să fie anunțați în curând.