„Alice T.”, de Radu Muntean, premieră mondială în competiția Festivalului de la Locarno
https://www.ziarulmetropolis.ro/alice-t-de-radu-muntean-premiera-mondiala-in-competitia-festivalului-de-la-locarno/

„Alice T.”, cel mai nou lungmetraj regizat de Radu Muntean („Hîrtia va fi albastră”, „Marţi, după Crăciun”) va avea premiera mondială pe 4 august, în cadrul competiţiei internaţionale a Festivalului de la Locarno, concurând pentru Leopardul de Aur, premiul de top acordat de juriul festivalului elveţian, care şi-a publicat astăzi selecţia.

Un articol de Petre Ivan|11 iulie 2018

Cu un scenariu semnat de Alexandru Baciu, Radu Muntean și Răzvan Rădulescu, filmul o are în prim plan pe Alice Tarpan (Andra Guţi), de aproape 17 ani, urmărind relația acesteia cu mama sa adoptivă, Bogdana (Mihaela Sîrbu), pe fondul unei adolescențe complicate.

„Alice T.” este cel de-al șaselea lungmetraj semnat de Radu Muntean. Filmul este o co-producție România-Franța-Suedia, fiind produs de Multi Media Est (MME) casa cu care regizorul a realizat toate filmele sale anterioare.

Alături de Andra Guţi și Mihaela Sîrbu, din distribuție fac parte și Cristine Hămbăşanu, Ela Ionescu, Bogdan Dumitrache, Teo Corban, Alina Berzunţeanu, Şerban Pavlu și Maria Popistaşu. Vânzările internaționale sunt gestionate de Films Boutique. Filmul are deja distribuitor în Franța, Bac Films, iar Voodoo Films îl va distribui în România.  

Radu Muntean se află la a doua selecție la Festivalul de la Locarno, după ce a participat în competiția oficială din 2010 cu „Hîrtia va fi albastră”. Cea dea 71-a ediție a Festivalului va avea loc între 1 și 11 august 2018.

Festivalul a fost înființat în 1946 și este unul dintre festivalurile de film cu cea mai veche tradiție, fiind recunoscut ca o platformă de prestigiu pentru filmele de artă.

Lista regizorilor care au debutat pe scena internațională la Locarno IFF include nume ca Milos Forman, Mike Leigh, Béla Tarr, Aleksandr Sokurov, Atom Egoyan, Jim Jarmusch, Spike Lee, Abbas Kiarostami, Gus Van Sant sau Fatih Akin.

Festivalul a cunoscut o dezvoltare remarcabilă sub conducerea directotului artistic Carlo Chatrian, care a primit recent propunerea de a-și continua activitatea preluând conducerea artistică a Festivalului de Film de la Berlin.

„Alice T.” – Sinopsis

Alice Tarpan are, la cei aproape 17 ani ai săi, o adolescență complicată. Nu e vorba doar de problemele de la școală, sau că nu e sigură cu cine a rămas gravidă, dar mai ales de faptul că mama ei adoptivă a aflat de toate astea.

Foto: Alice T. – Voodoo Films

 

 

08
/02
/16

Regizorul mexican Alejandro G. Inarritu a obținut sâmbătă principalul premiu al galei Sindicatului regizorilor americani (Directors Guild of America Awards - DGA) cu pelicula sa ''The Revenant'', reușind astfel o dublă istorică după succesul obținut cu ''Birdman'' în 2015 și confirmând totodată poziția de favorit la premiile Oscar din acest an.

05
/02
/16

Câştigătorul Oscarului pentru regie, scenariu şi cel mai bun film în 2015, cu Birdman, dar şi a două Globuri de Aur, pentru Birdman şi The Revenant, Alejandro González Iñárritu semnează regia filmului „Biutiful” (2010), pe care îl puteţi vedea în această seară, de la ora 23:10, la TVR 2

05
/02
/16

Pentru că ritmul e esența lucrurilor vii, prima ediție din 2016 a festivalului de film scurt ShortsUP e dedicată legăturii dintre muzică și film. Sâmbătă și duminică, pe 27 și 28 februarie, începând de la ora 20.00,  Sala Radio din centrul capitalei va găzdui, în două seri consecutive, evenimentul ShortsUP Musicology, un dialog dinamic între cinema și muzică.

04
/02
/16

Scris şi regizat de Marian Crişan, „Morgen” (2010) s-a impus încă de la lansare ca unul din cele mai valoroase debuturi din cinematografia română din toate timpurile.

04
/02
/16

Regizorul, scenaristul şi producătorul australian George Miller va fi preşedintele ediţiei din acest an a Festivalului de Film de la Cannes, care se va desfăşura în perioada 11-22 mai. Cel mai recent film al lui George Miller, "Mad Max: Drumul furiei/ Mad Max: Fury Road", a fost prezentat la ediţia din 2015 a Festivalului de la Cannes, în afara competiţiei.

03
/02
/16

Festivalul Internațional de Film Experimental București BIEFF își schimbă locul în calendarul evenimentelor culturale, odată cu cea de-a șasea ediție, care va avea loc între 14  – 20 martie 2016. 

02
/02
/16

CRONICĂ DE FILM Moştenirea nuvelei inspiratoare a lui Slavici şi mai ales a clasicului film „La moara cu noroc” al lui Victor Iliu e ca un cuţit cu două tăişuri – poate ajuta la marketing, dar pare să-i fi inhibat îndrăzneala lui Marian Crişan în realizarea celui de-al treilea lungmetraj, „Orizont”.

02
/02
/16

La 10 ani distanță de filmul “Ryna”, regizoarea Ruxandra Zenide reia colaborarea cu actrița Dorotheea Petre în “Miracolul din Tekir”, o co-producție Elveția-România ce dezbate o temă sensibilă și incomodă: misticismul. Ruxandra Zenide crează un univers specific în care natura, în aspectul ei misterios și creator, este un personaj central în film.