Alina Azario, discul de muzică clasică al anului 2014 în România
https://www.ziarulmetropolis.ro/alina-azario-discul-de-muzica-clasica-al-anului-2014-in-romania/

Pianista română Alina Azario este câştigătoarea „discului de muzică clasică al anului 2014 în România”, după ce a reuşit să strângă cele mai multe voturi în cadrul campaniei derulată pe site-ul romania-muzical.ro. Discul, apărut în 19 martie 2014, sub sigla casei A@A Records, cuprinde lucrări semnate de compozitorii Jean Philippe Rameau şi Claude Debussy.

Un articol de Cristina Comandasu|12 ianuarie 2015

Alina Azario / Discul a strâns un număr de 753 de voturi şi nota 4,65 din maximum 5. A fost difuzat la Radio România Muzical în 11 martie 2014 şi poate fi reascultat pe site-ul campaniei www.romania-muzical.ro/votează2014.

Alina Azario, născută în 1983 la Piatra-Neamţ, şi-a încheiat de curând studiile de doctorat la Hochschule für Musik und Theater din Hamburg, la clasa reputatului Evgheni Koroliov.

A început să cânte la pian la vârsta de 6 ani, la 10 ani susţinea primele sale recitaluri, iar la 15 ani se bucura de oportunitatea de a-şi continua studiile la Paris.

Au urmat premii la importante concursuri internaţionale, concerte şi recitaluri la festivaluri de renume. În 2011, Alina Azario apărea alături de violonistul Renaud Capucon pe coloana sonoră a filmului Poulet aux prunes realizat de Marjane Satrapi (Persepolis) şi Vincent Paronnaud.

În august 2014, Alina Azario a organizat la Sibiu prima ediţie a Festivalului Clara Haskil.

Discul cu lucrări de Rameau şi Debussy este albumul de debut al pianistei Alina Azario şi a fost înregistrat în studiourile Radiodifuziunii Germane din Hamburg, alături de un inginer de sunet care a lucrat o lungă perioadă de timp pentru celebra casă Deutsche Grammophon.

alina azario

Alina Azario, în concert

Acesta este un omagiu adus unor compozitori-simbol pentru cultura muzicală franceză: preclasicul Jean Philippe Rameau, de la moartea căruia s-au împlinit 250 ani în 2014, şi impresionistul Claude Debussy.

Discul de muzică clasică al anului 2014  – clasament:

1.Pianista Alina Azario – lucrări de Rameau şi Debussy (A&A Records).

2.Pianista Luiza Borac – albumul Chants nostalgiques (Avie Records).

3.Orchestra Română de Tineret, dirijor Cristian Mandeal – lucrări de compozitori români (Editura Casa Radio).

4.Violonistul Răzvan Stoica şi pianista Andreea Stoica – albumul Virtuosity and passion (Editura Casa Radio).

5.Pianistul Yundi – lucrări de Beethoven (Deutsche Grammophon).

Foto: Alina Azario – Laurentiu Straut, oromania-muzical.ro

18
/12
/23

Pe 21 ianuarie 2024, la Sala Palatului, va avea loc un nou şi captivant show DISNEY : FROZEN – 10 ani.  Spectacolul face parte din turneul prin care Disney celebrează la nivel mondial 10 ani de la lansarea personajului fenomen ce a revoluționat lumea filmelor de animație.

11
/12
/23

Un concert extraordinar de muzică de film va avea loc la Opera Naţională din Bucureşti pe 12 decembrie, de la ora 19.00, organizat de Universitatea Națională de Muzică din București în parteneriat cu Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România, Opera Națională din București, Arhiva Națională de Filme și universități de teatru și film din țară.

11
/12
/23

Pentru 10 zile, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” s-a aflat în Statele Unite ale Americii în cadrul turneului aniversar „Madrigal 60 – The Magic of Winter”, primul pe care artiștii l-au susținut în America după 35 de ani.

07
/12
/23

Electric Castle 2024 sună epic! Cu Massive Attack, Bring Me The Horizon și Queens of The Stone Age ca headliners confirmați, a 10-a ediție a festivalului se anunță cu foarte mult rock și trip hop.

05
/12
/23

„O, ce veste minunată!”, „La Vitleem colo-n jos”, „Bună dimineața la Moș Ajun”, „Have Yourself a Merry Little Christmas” sau „Noël”? Cele mai frumoase și mai îndrăgite colinde românești, dar și cântece internaționale de Crăciun vor răsuna pe scena Sălii Radio în luna decembrie, în cadrul a patru concerte extraordinare.

05
/12
/23

Dacă printre dorințele pe care vi le stabiliți pentru Noul An se numără mai multe momente de relaxare și seri petrecute cu cei dragi ascultând muzică bună, atunci o idee perfectă ar fi noile abonamente sau bilete la Sala Radio, pentru concertele din perioada ianuarie-martie 2024!

04
/12
/23

Începutul lunii decembrie aduce primele concerte din turneul de lansare al noilor albume Alternativ Quartet — Deocamdată suntem / Departe de solstiţiu. Acestea vor avea loc pe 5 decembrie la Muzeul Naţional de Artă al României din Bucureşti, pe 8 decembrie la Palatul Culturii din Iaşi, şi pe 14 decembrie la Casa Tranzit din Cluj-Napoca.

04
/12
/23

Turneul Național ”Duelul Viorilor” a început cu un concert sold out la Ateneul Român din București. În fața unei săli arhipline, violoniștii Liviu Prunaru, din echipa Stradivari și Gabriel Croitoru, din echipa Guarneri, arbitrați de pianistul Horia Mihail, au susținut sâmbătă, 3 decembrie, prima rundă din Duelul Viorilor.

04
/12
/23

Începutul ultimei luni a anului aduce pe scena operei din București un spectacol al Studioului Experimental în Artele Spectacolului Muzical ,,Ludovic Spiess” (DescOperă La Traviata), conferințele operei (Scena Gândirii îl va avea ca invitat pe președintele Academiei Române, istoricul Ioan-Aurel Pop), două titluri de operă (La Traviata de Giuseppe Verdi și Lohengrin de Richard Wagner) și un balet (Spărgătorul de nuci de Piotr Ilici Ceaikovski).