Pianista Alina Azario, care locuieşte acum la Hamburg, spune că este un sentiment special să se întoarcă acasă cu primul său disc. Acesta a fost declarat „Discul de muzică clasică al anului 2014 în România”, la Radio România Muzical.
Un articol de Cristina Comandașu|12 ianuarie 2015
Alina Azario, născută în 1983 la Piatra-Neamţ, şi-a încheiat de curând studiile de doctorat la Hochschule für Musik und Theater din Hamburg, la clasa reputatului Evgheni Koroliov. A început să cânte la pian la vârsta de șase ani; la zece ani susţinea primele sale recitaluri, iar la 15 ani se bucura de oportunitatea de a-şi continua studiile la Paris. Au urmat premii la importante concursuri internaţionale, concerte şi recitaluri la festivaluri de renume.
În 2011, Alina Azario apărea alături de violonistul Renaud Capuçon pe coloana sonoră a filmului «Poulet aux prunes» realizat de Marjane Satrapi («Persepolis») si Vincent Paronnaud. În august 2014, Alina Azario a organizat la Sibiu prima ediţie a Festivalului “Clara Haskil”.
Alina Azario, la începutul anului 2015, se află în oraşul care a adoptat-o în ultimii ani, la Hamburg, în Germania.
Discul tău a fost declarat de vizitatorii site-ului şi ascultătorii postului Radio România Muzical „Discul de muzică clasică al anului 2014”. Felicitări! Cum primeşti această veste?
Mulţumesc foarte mult. Pentru mine este o mare plăcere, o mare onoare, dar şi o surpriză să fiu desemnată ca fiind câştigătoarea „Discului de muzică clasică al anului 2014”. Chiar nu mă aşteptam la o asemenea veste şi, evident, e un mod foarte plăcut pentru a începe noul an. De asemenea, acest lucru înseamnă foarte mult pentru mine. Fiind plecată de foarte mult timp din ţară, înseamnă cumva că publicul român îmi deschide braţele, mă primeşte acasă şi-mi apreciază munca. Şi da, este un sentiment extraordinar de plăcut pentru mine. Mulţumesc publicului şi Radio România Muzical pentru această campanie minunată.
Ce crezi că a convins publicul să voteze discul tău?
Nu pot să-mi explic foarte exact, cred că nici nu trebuie să încerc să găsesc eu explicaţii. Evident că selecţia CD-urilor a fost extraordinar de largă; au fost muzicieni pe care-i admir, marile nume ale muzicii clasice actuale – mă gândesc la Barenboim, Martha Argerich, Nelson Freire, Mitsuko Uchida, chiar Piere Laurent Aimard -, foarte multe nume impresionante care au fost în competiţie. Nu mă pot compara cu ei şi, pur şi simplu, cred că publicul român m-a votat deoarece mi-a dat o şansă, fiind vorba despre primul meu disc…
Sper că şi repertoriul pe care l-am ales – Claude Debussy şi Jean Phillipe Rameau – a deschis curiozitatea publicului pentru un repertoriu poate mai puţin cunoscut, aşa cum este muzica lui Rameau.
Pentru mine a fost o mare surpriză şi rămâne un sentiment foarte special de a mă întoarce acasă cu primul meu disc.
În ce a constat campania de promovare a acestui disc apărut pe piaţă în 19 martie 2014?
A fost o campanie de promovare a discului prin intermediul recitalurilor. De asemenea, discul a fost făcut cunoscut în România şi prin intermediul festivalului pe care l-am iniţiat în ţară, la Sibiu, în august-septembrie – Festivalul Internaţional „Clara Haskil”. Promovarea festivalului s-a îmbinat cu cea a discului meu şi probabil că acest lucru a ajutat de asemenea pentru a face cunoscut publicului acest disc. Evident, Radio România Muzical a contribuit foarte mult în promovarea acestui disc şi ţin să vă mulţumesc. Aşa îmi explic faptul că discul a avut o rezonanţă frumoasă în ţară.
Pe de altă parte, fiind vorba despre o campanie desfăşurată on-line, şi ce s-a petrecut on-line cred că a fost important.
Absolut, da. Evident. Să nu uităm reţelele sociale.
Ce date concrete ne poţi oferi despre acest disc?
Geneza lui este legată de relaţia pe care eu o am ca interpret cu repertoriul pe care-l cânt, în primul rând. Mai ales când vine vorba de primul disc, cred că alegerea oricărui interpret se îndreaptă spre repertoriul de predilecţie. La mine a fost evident faptul că am cântat foarte mult, foarte intens, foarte des muzica franceză şi nu a trebuit să caut foarte mult. Chiar şi pofta pe care o aveam de a realiza în primul disc ceva legat de muzica franceză, a fost un sentiment foarte intens pentru mine. Eram sigură că neapărat vroiam să-l interpretez pe Claude Debussy.
Nu ştiam exact ce – eu am interpretat cam tot ce a scris Debussy pentru pian -, dar m-am oprit asupra acestor preludii, asupra celui de-al doilea caiet de preludii, pe care-l apreciez în mod deosebit. Aceste preludii au fost terminate în 1913, eram la aproape 100 de ani de la crearea lor şi m-am gândit că era o ocazie de a reînnoi interpretarea lor. Combinaţia pe care am făcut-o, cu Rameau, cu Suita în la, a fost una care a rezultat din mai multe întâmplări… până la urmă, decizia s-a cristalizat ca fiind cea mai naturală, cea mai potrivită pentru acest disc.
Aşadar, am considerat foarte interesant să combin muzica barocă franceză cu impresionismul. Acestea sunt cele două epoci cele mai importante ale muzicii franceze şi această combinaţie s-a dovedit funcţională şi pe disc şi, de asemenea, în concerte.
Când, cum, cu cine ai înregistrat discul?
Discul a fost înregistrat în luna octombrie a anului 2013, în studiourile NDR, ale radioului german de aici, din nordul Germaniei. CD-ul a fost înregistrat în Rolf Liebermann Studio, o sală foarte frumoasă în Hamburg. Înregistrarea a fost făcută timp de trei zile şi inginerul de sunet care s-a ocupat de acest proiect, Helmut Burk, este un inginer de sunet pe care îl apreciez în mod deosebit.
Am fost extraordinar de bucuroasă şi de onorată că am avut ocazia să colaborez cu el. El a lucrat până acum, de foarte mulţi ani, pentru casa de discuri Deutsche Grammophon, deci are o estetică a sunetului specială, este un artist. Până la urmă, orice interpret în studioul de înregistrări evident că îşi face meseria de artist, dar post-producţia unui CD este foarte importantă. Tehnologia a evoluat foarte mult în ultimii ani şi precizia şi talentul unui inginer de sunet se aud pe rezultatul unui CD.
Cred că domnul Burk a făcut o treabă extraordinară şi ne-am înţeles foarte bine, a fost o experienţă foarte intensă pentru mine ca interpret, ca muzician, dar şi o experienţă umană frumoasă, deoarece am întâlnit foarte multe persoane interesante în cadrul acestui proiect. Apoi, Casa A&A Records din România a preluat partea de distribuţie, producţia discului şi promovarea. De asemenea, parteneriatele care au fost făcute cu Radio România Muzical şi Radio România Cultural au ajutat la promovarea acestui disc în România. Şi aşa am ajuns la lansarea discului pe 19 martie 2014. Cam acestea au fost etapele de realizare ale discului.
În prezent discul se găseşte numai în România?
În străinătate discul a fost difuzat prin prisma postului de radio NDR. Din păcate nu am avut timpul şi energia necesare, pentru că m-am ocupat şi de Festivalul de muzică clasică de la Sibiu, pentru a căuta parteneriate aici. Deci, discul nu se poate cumpăra din păcate în Germania. E păcat, dar o viaţă avem şi nu le putem face pe toate!
Să facem acum un scurt portret al Alinei Azario, un artist al cărui nume era practic necunoscut până anul trecut, până să apară acest disc. Dar iată că în ultimul an ai avut foarte multe proiecte aici, în România, şi unele dintre ele, foarte frumoase. Aşadar, detaliază-ne puţin.
Anul trecut a marcat într-adevăr întoarcerea mea în România şi pe scena din România în primul rând cu lansarea primului meu disc, dar şi datorită faptului că am reuşit să pun pe picioare prima ediţie a Festivalului Internaţional „Clara Haskil”, care s-a ţinut la Sibiu, între 29 august şi 4 septembrie 2014. Este un proiect la care am lucrat foarte intens în ultimii doi ani şi jumătate. Ideea de a aduce acasă un festival nou de muzică clasică, care să sărbătorească şi să aducă un omagiu marii pianiste Clara Haskil, m-a făcut să îmi găsesc timpul, energia şi nervii necesari pentru a realiza acest proiect.
Evident, în acest proiect au fost implicate foarte multe persoane care au crezut şi au vrut să-şi aducă aportul şi susţinerea unui proiect care era, practic, la început doar un ideal, neavând bugetul şi resursele necesare pentru a pune pe picioare acest proiect de una singură. Mulţumesc tuturor celor care s-au implicat în acest proiect. Bucuria pe care am avut-o pe parcursul festivalului, în timpul acelor şase zile în care muzicieni din străinătate, dar şi muzicieni români au colaborat şi au cântat pe scena Sălii Thalia, a fost pentru mine ceva extraordinar.
Ca interpret am fost tot timpul pe scenă, în faţa publicului, iar atunci, în timpul festivalului, pentru prima dată făceam parte din organizare şi a fost un sentiment extraordinar să ascult piese pe care am vrut să le programez, la care am ţinut; a fost o emoţie specială pentru mine să fac parte şi din public şi să văd că acest proiect a devenit realitate. Sper, de asemenea, că acest proiect va avea loc şi în continuare, în 2015. Pregătim deja ediţia a doua a festivalului şi sper ca acesta să crească frumos.
Alte proiecte de viitor legate de concerte, eventual, de un al doilea disc?
Există un proiect pentru un al doilea disc în colaborare cu violonista Marina Chiche, care adoră muzica lui Enescu. Avem împreună un proiect pentru a scoate un al doilea CD. Eu, sinceră să fiu, mă bucur foarte mult de fiecare dată când am ocazia să fac muzică de cameră. Ca pianist concertist eşti mai tot timpul singur şi bucuria de a fi pe scenă cu altcineva şi de a face un CD sau un alt proiect de muzică de cameră este ceva la care ţin foarte mult. Momentan pregătim, am descifrat deja anumite piese.
Urmează concerte în Germania în primăvară, în vară de asemenea, pregătirea festivalului care va avea loc în toamnă, de data aceasta la sfârşitul lunii octombrie… şi, da, viaţa mea din Hamburg, care mă solicită de asemenea ca profesor, dau ore de pian – am angajament pentru doi ani la Hochschule für Musik und Theater din Hamburg – este o viaţă palpitantă, solicitantă, dar proiectele pe care le-am realizat anul trecut mi-au umplut inima de bucurie şi sper să continue totul cât mai bine şi cât mai mult.
Sigur că după un an atât de agitat, cu atât de multe realizări, te uiţi în spate şi spui… care a fost secretul pentru aceste realizări, ce te-a învăţat acest ultim an care cred că a fost unul dintre cei mai intenşi din viaţa ta?
În primul rând cred că am învăţat să nu las nimic pe ziua de mâine. A fost un an atât de solicitant încât dacă aş fi lăsat lucruri nesfârşite, neterminate, s-ar fi acumulat imediat un munte de muncă şi nu aş fi reuşit să fac faţă atâtor proiecte în paralel. Tenacitatea a fost necesară, dar şi idealul. Cred că nu ne putem orienta nicăieri în viaţă dacă nu avem o ţintă, un ţel frumos. Şi ţelul meu a fost un ideal, acela de a crea acest festival de muzică clasică în România. Am plecat de la zero, de una singură. Cred că acest ideal a fost mult mai puternic şi mult mai intens decât toate dificultăţile întâmpinate pe parcurs.
Cred că dragostea de frumos şi dragostea pentru muzica clasică, dorinţa de a împărtăşi cu publicul momente unice prin prisma muzicii clasice, cred că acest lucru m-a ajutat şi ne-a ajutat pe toţi cei din echipă să mergem mai departe şi să facem posibil acest lucru. Cred că e vorba de ideal şi, în acelaşi timp, de perseverenţă şi tenacitate. E această îmbinare care a făcut posibilă realizarea proiectelor.
