Alina Cojocaru, din nou pe scena Operei Naţionale, în premiera „La fille mal gardée”
https://www.ziarulmetropolis.ro/alina-cojocaru-din-nou-pe-scena-operei-nationale-in-premiera-la-fille-mal-gardee/

Alina Cojocaru va dansa în premiera baletului „La fille mal gardée”, pregătit şi pus în scenă de Malin Thoors şi Johan Kobborg, care va avea loc pe 13 decembrie, la Opera Naţională Bucureşti, celebra prim-solistă de renume internaţional întorcându-se pe scena instituţiei româneşti după un an.

Un articol de Petre Ivan|8 decembrie 2014

Alina Cojocaru a dansat, în urmă cu un an, pe 7 decembrie 2013, în premiera baletului „La Sylphide” de la Opera Naţională Bucureşti (ONB), spectacol pus în scenă de coregraful Johan Kobborg pentru prima dată în România.

La un an de la acest eveniment, celebra prim-solistă de renume internaţional se întoarce pe scena ONB, pentru a dansa în spectacolul „La fille mal gardée”, balet în două acte şi trei scene de Ferdinand Hérold şi John Lanchbery, o producţie a cărei coregrafie poartă semnătura lui Sir Frederick Ashton. Scenografia îi aparţine lui Osbert Lancaster, spectacolul fiind pus în scenă şi pregătit de Malin Thoors şi Johan Kobborg.

Premiera mondială a spectacolului a avut loc pe 28 ianuarie 1960, la Royal Opera House – Covent Garden din Londra. La Opera Naţională Bucureşti premiera va avea loc pe 13 decembrie, urmând noi reprezentaţii pe 14, 19 şi 21 decembrie şi pe 4, 11, 14 şi 30 ianuarie 2015, se arată site-ul instituţiei teatrale.

Din distribuţia baletului fac parte Alina Cojocaru (Lise), Robert Enache (Colas) şi Johan Kobborg (Văduva Simone).

Despre Alina Cojocaru

Alina Cojocaru, născută la Bucureşti, a studiat la Kiev timp de şapte ani, perfecţionându-se apoi, din 1997, la Şcoala Regală de Balet din Londra, în urma câştigării unei burse în cadrul Concursului Internaţional de Balet de la Laussane. A dansat în Compania de Balet din Kiev (debutând în „Don Quijote”, „Frumoasa din pădurea adormită”, „Spărgătorul de nuci”, „Coppelia”). A revenit la Londra în 1999, fiind promovată ca prim-balerină. După succesul repurtat în „Giselle”, ea a devenit solist principal (2001) al Companiei Regale de Balet de la Covent Garden, evoluând apoi în rolul Odette-Odile din „Lacul lebedelor”, „Romeo şi Julieta” (coregrafia Kenneth McMillan), „Don Quijote” (în viziunea lui Rudolf Nureev), „Evgheni Oneghin” (semnat de John Cranko), „Baiadera” (realizată de Natalia Makarova) etc. În

Alina Cojocaru si Johan Kobborg, in Romeo si Julieta

Alina Cojocaru si Johan Kobborg, in Romeo si Julieta

repertoriul său s-au adăugat, în ultima vreme, noi titluri, precum „Mayerling”, „Gong”, „Sylfida”, „Manon” (în coregrafia lui McMillan).

Alina Cojocaru s-a numărat printre cele patru laureate ale premiului „Balerina deceniului”, decernat în 2010 cu ocazia unei prestigioase gale internaţionale de balet – „Stars of the 21st Century” – care a fost organizată la Moscova.

Despre Johan Kobborg

Johan Kobborg a fost prim-solist al Baletului Regal Danez, al Baletului Regal din Londra şi este invitat al celor mai importante companii din lume. În ultimii ani, Johan Kobborg s-a remarcat în paralel şi în calitate de coregraf, lucrările sale fiind prezentate de Baletul Regal din Londra, Baletul Teatrului Balşoi din Moscova, Baletul Regal din Noua Zeelandă etc.

În anul 2009, spectacolul său „La Sylphide” de la Teatrul Balşoi a primit premiul „Masca de Aur” la Moscova pentru cel mai bun spectacol al anului.

Coregraful Johan Kobborg conduce, din ianuarie, Baletul Naţional Român, un compartiment al Operei Naţionale Bucureşti (ONB).

Alina Cojocaru şi Johan Kobborg au o relaţie de mai mulţi ani şi s-au logodit în 2011.

Foto: Alina Cojocaru, La fille mal gardée – ONB

11
/11
/19

Pianista Oxana Corjos realizează în perioada 29 octombrie – 12 noiembrie un turneu în patru oraşe din ţară – Sibiu, Piteşti, Bistriţa şi Bucureşti – cu un program spectaculos ce cuprinde Ciaccona în re minor, BWV 1004 de Bach-Busoni, patru preludii de Claude Debussy - Des pas sur la neige, La serenade interrompue, Puerta del Vino şi Feux d'artifice - şi Sonata a VI-a de Serghei Prokofiev.

11
/11
/19

Opera Națională București prezintă joi, 14 noiembrie 2019, începând cu ora 18:30 spectacolul „Evgheni Oneghin” de Piotr Ilici Ceaikovski în regia lui Ion Caramitru. Decorurile poartă semnătura Mariei Miu, costumele sunt creația Vioricăi Petrovici, iar lighting design-ul a fost realizat de către Chris Jaeger. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Iurie Florea.

11
/11
/19

Vineri, 15 noiembrie (19.00), Orchestra Națională Radio și 4 soliști invitați: Antonis Anissegos – pian, Nicolas Simion – saxofon, bas clarinet și flaut, Sorin Romanescu – chitară și electronice și Iulian Nicolau – baterie propun publicului bucureștean un frumos repertoriu reunit sub titlul Jazz Meets Clasic.

08
/11
/19

În acest weekend se încheie Festivalul SoNoRo în București, cu trei concerte și o petrecere ce continuă tematica dadaistă a acestei ediții. Publicul este invitat vineri, 8 noiembrie, ora 19:30, la Muzeul Național de Artă al României, iar de la ora 22:00, la Switch Lab.

05
/11
/19

Alexandru Catrina, prietenul Ziarului Metropolis, a realizat un emotionant clip In Memoriam, dedicat legendarul vocalist al formației Compact, Leo Iorga, care s-a stins din viață sâmbătă, 2 noiembrie, la vârsta de 54 de ani. 

02
/11
/19

Vineri, 1 noiembrie, la Palatul Cotroceni, a avut loc deschiderea Festivalului SoNoRo. Timp de zece zile, între 1 și 10 noiembrie, publicul din București va putea asista la un colaj de concerte de muzică de cameră, prezentări de carte, expoziții de arte vizuale, proiecții de film și o petrecere unde muzicienii vor deveni gazde.

31
/10
/19

Luna noiembrie începe în Sibiu cu aniversarea a 40 de ani de la prima ediție a celui mai important concurs din România dedicat jazzului. Astfel, între 1 și 3 noiembrie, scena sălii Thalia din Sibiu va fi un spațiu în care formații cu un parcurs surprinzător în lumea jazzului actual se vor întrece în măiestrie.

31
/10
/19

Cu prilejul împlinirii a 30 de ani de la căderea Zidului Berlinului, Orchestra Filarmonicii Altenburg Gera va susţine o serie de concerte în România. Concertul aniversar de la Bucureşti de duminică, 3 noiembrie 2019, ora 19.00, de la Ateneul Român, va fi condus de dirijorul Laurent Wagner, director general muzical. Solist va fi violoncelistul Mircea Marian.

30
/10
/19

Un film din Coreea de Sud premiat la Cannes, dar și filme experimentale de top, noi expoziții de artă contemporană, rafinamentul muzicii clasice și un roman din literatura scandinavă a momentului – vă prezentăm cinci dintre atracțiile culturale ale lunii noiembrie.

29
/10
/19

În cadrul Cursurilor de Măiestrie Artistică 2019, cinstind memoria Haricleei Darclée la 80 de ani de la trecerea sa la cele veşnice, manifestările din acest an au constituit în acelaşi timp o formidabilă pregătire pentru ediţia din 2020 a Festivalului şi Concursului Internaţional de Canto Hariclea Darclée, celebrând 25 de ani de remarcabile împliniri.

Pagina 10 din 149« Prima...89101112...203040...Ultima »