Alina Cojocaru – premieră naţională pentru spectacolul „La Sylphide“
https://www.ziarulmetropolis.ro/alina-cojocaru-premiera-nationala-pentru-spectacolul-la-sylphide/

Sâmbătă, 7 decembrie, de la ora 19.00, coregraful Johan Kobborg prezintă la Opera Naţională Bucureşti baletul La Sylphide, cu Alina Cojocaru şi Steven McRae.

Un articol de Andrada Văsii|29 noiembrie 2013

Sâmbătă, 7 decembrie, de la ora 19.00, coregraful Johan Kobborg prezintă la Opera Naţională Bucureşti baletul „La Sylphide“, cu Alina Cojocaru şi Steven McRae.

Celebra prim-solistă Alina Cojocaru a fost desemnată Balerina Deceniului (Moscova, 2010), iar prim-solistul Baletului Regal din Londra Steven McRae este câştigător al Premiului Dancing Times la categoria „Cel mai bun dansator” la National Dance Award (Marea Britanie, 2011).

Unul dintre cele mai vechi şi importante balete din lume, La Sylphide, este pus în scenă pentru prima dată în România la început de decembrie, la Opera Naţională Bucureşti. Evenimentul deschide de asemenea seria invitaţilor de talie mondială ai acestei stagiuni, instituţia aducând în faţa publicului din România nume consacrate ale baletului mondial. Johan Kobborg, se va afla la Bucureşti în calitate de coregraf invitat.

A doua reprezentaţie a spectacolului va avea loc duminică, 8 decembrie 2013, de la ora 19.00, avându-i în rolurile principale pe prim-solişti ai Operei Naţionale Bucureşti.

„O gură de aer proaspăt”, astfel numea, în urmă cu un an, publicaţia Sarasota Herald-Tribune spectacolul de balet La Sylphide pe care dansatorul de origine daneză Johan Kobborg l-a pus în scenă în 2005 pentru Compania Regală de Balet din Londra.

Iar la câţiva ani distanţă, coregraful Johan Kobborg pune în scenă la Opera Naţională Bucureşti acelaşi balet – emoţionantă poveste de dragoste ce are în centru un tânăr scoţian care, îndrăgostit de o Silfidă, îşi părăseşte iubita pentru un vis de neatins.

Alina Cojocaru păşeşte pe scena de la ONB într-un spectacol istoric 

„Este o mare bucurie să montez la Opera Naţională Bucureşti baletul La Sylphide, unul dintre cele mai importante din punct de vedere istoric. Este, de altfel, primul balet la care s-au folosit poantele, desigur în versiunea franceză a lui Filippo Taglioni, prin anul 1832.

Vechea şcoală de balet avea ca scop să provoace emoţii puternice, iar în acest caz visul îl face pe James, personajul principal, să piardă totul“, a declarat Johan Kobborg, supranumit „dansatorul clasic suprem” de către cotidianul britanic The Telegraph.

Citiţi şi: FOTOREPORTAJ O zi din viaţa unei balerine 

„Şi astăzi, subiectul este extrem de emoţionant, pentru că nu ştim dacă ceea ce se întâmplă este real sau este doar în imaginaţia lui James. Desigur, el explorează, îndrăgostit de această creatură misterioasă, Silfida…”.

Johan Kobborg a fost prim-solist al Baletului Regal Danez, al Baletului Regal din Londra şi este invitat al celor mai importante companii din lume. În ultimii ani, Johan Kobborg s-a remarcat în paralel şi în calitate de coregraf, lucrările sale fiind prezentate de Baletul Regal din Londra, Baletul Teatrului Balşoi din Moscova, Baletul Regal din Noua Zeelandă etc.

În anul 2009, spectacolul său La Sylphide de la Teatrul Balşoi a primit Premiul „Masca de Aur” la Moscova pentru cel mai bun spectacol al anului.

Alina Cojocaru

Steven McRae – balerin spectacolul „La Sylphide”

Scenografia baletului, inspirată din peisajele Scoţiei, îi aparţine artistei de origine rusă Natalia Stewart, care a colaborat la Royal Opera House din Londra cu artişti faimoşi, scenografi, coregrafi şi dansatori, la repunerea în scenă a lucrărilor lui George Balanchine, Frederick Ashton sau Keneth Macmillan. De asemenea, recent, Natalia Stewart a creat scenografia pentru baletul nonconformist în patru părţi Genesis.

„Dacă mergeţi în Scoţia, este extraordinar să vedeţi acele dealuri şi acele culori care se împletesc cu cerul. Pentru Actul I am folosit un interior de castel, pentru că, în această versiune, personajele nu sunt din mediul rural, ca în libretul original, ci nobili.

Am hotărât să nu ne situăm într-o epocă anume, deci nu putem spune că acţiunea se petrece într-o anumită perioadă istorică. Pentru costume am folosit motive folclorice scoţiene (pe scenă se poartă kilt-uri), deci există elemente tradiţionale”, a declarat scenografa.

Info:

Premiera din 7 decembrie va fi precedată, începând cu ora 18.30, de o conferinţă de presă, la care vor lua cuvântul coregraful Johan Kobborg şi Răzvan Ioan Dincă, Directorul General al Operei Naționale București.

Foto credit: ONB, Charlotte MacMillan foto cu Alina Cojocaru

19
/03
/24

Nominalizat în acest an la Women's Prize for Fiction, romanul „Cele opt vieți ale unui trickster de-o vârstă cu veacul” de Mirinae Lee, o coreeancă mutată în SUA, spune povestea teribilă a unei femei evadate din Coreea de Nord.

18
/03
/24

Proiectul „Întâlnirile Teatrul azi la Masca” iniţiat de revista Teatrul azi, în parteneriat cu Teatrul Masca din Bucureşti şi cu susţinerea UNITER, continuă seria de discuții profesionale cu a doua masă rotundă dedicată, de această dată, dramaturgiei românești.

18
/03
/24

În contextul celebrării a 20 de ani de existență, Centrul Național al Dansului București (CNDB) extinde Ziua Internațională a Dansului pe durata întregii luni aprilie.

15
/03
/24

Cea de-a cincea ediție a Festivalului Filmului Palestinian, organizată de Centrul Cultural Mahmoud Darwish, sub patronajul Ministerului Culturii din Palestina și al Ambasadei Statului Palestina în România, se va desfășura între 18 și 21 aprilie la București și pe 28 aprilie la Cluj-Napoca, cu o nouă direcție artistică și o prezentare a cinematografiei palestiniene ca un Cinema of Existence.

14
/03
/24

Unul dintre cei mai importanți regizori europeni, cunoscut pentru abordarea sa contemporană a pieselor clasice și montările provocatoare din punct de vedere politic și social, Thomas Ostermeier montează pentru prima dată un spectacol în România.

14
/03
/24

Astăzi, pe 14 martie, se împlinesc trei ani de la moartea ei, la Paris, în 2021, atunci când Covidul făcea ravagii și oprise lumea în loc. Avea aproape 90 de ani.

13
/03
/24

În perioada 12-15 martie 2024, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale” din București organizează cea de-a XXV-a ediție a Ușilor Deschise, în cele două sedii ale sale, din Str. Matei Voievod nr. 75-77 și Str. Tudor Arghezi nr. 3b.

13
/03
/24

Gabriel Bebeșelea, unul dintre cei mai bine cotați dirijori români peste hotare, aplaudat în prestigioase săli de concerte ale lumii, ca Auditorium-ul din Barcelona, Musikverein – Viena sau Sala Ceaikovski – Moscova, apreciatul violonist Alexandru Tomescu și vioara Stradivarius Elder-Voicu pe care are privilegiul de a interpreta, și un program dedicat integral lui Mozart definesc un eveniment de neratat la Sala Radio.