Alina Rotaru: „Emoția pe care am simțit-o când am pășit pe scena mare de la Metropolis nu o voi uita curând”
https://www.ziarulmetropolis.ro/alina-rotaru-emotia-pe-care-am-simtit-o-atunci-cand-am-pasit-pe-scena-mare-de-la-metropolis-nu-o-voi-uita-prea-curand/

INTERVIU Continuăm seria de interviuri cu artişti care joacă la Teatrul Metropolis, cu tânăra Alina Rotaru (angajată la Teatrul Mic).

Un articol de Andrei Crăciun|20 mai 2019

Alina Rotaru, în ce spectacole ai jucat la Teatrul Metropolis din București? Care e povestea lor?
Am jucat și încă joc în două spectacole semnate (și scrise, și regizate) de Lia Bugnar. Acestea sunt 7 dintr-o lovitură și Două liniuțe. Povestea începe cu Gala Hop. În urma acestui concurs, am cunoscut-o pe Lia, care la scurt timp după ce am fost la Costinești, mi-a scris și m-a întrebat dacă mi-ar plăcea să joc într-un spectacol semnat de ea. Sigur că da, am răspuns eu. Și uite așa am ajuns s-o citesc pe Crina din Două liniuțe, la Lia în bucătărie. Bucătăria unește oamenii. Iar cafeaua din timpul lecturii este un prilej de a schimba două-trei (uneori chiar mai multe) vorbe. Și așa m-a luat sub aripă. A urmat 7 dintr-o lovitură, cred eu, dintr-o inerție a relației și a lucrului. Fefe, domnișoara pe care o joc, este încă un pas către a merge din nou și din nou pe strada Mihai Eminescu nr. 89. 

Ce a însemnat în cariera dumitale Teatrul Metropolis? Cum ți-a schimbat traiectoria?
Emoția pe care am simțit-o atunci când am pășit pe scena mare de la Metropolis nu o voi uita prea curând. Pentru că tot ce îmi doream în momentul ăla era să nu cumva să uit ceva din ce repetasem și să nu încurc pe nimeni. Și colegii m
ei au muncit ca niște nebuni să mă asigure că totul va fi bine și că suntem toți în aceeași oală și că, orice s-ar întâmpla, am o plasă de siguranță. Destul de rar, aș spune eu. După terminarea primului spectacol, mi-au zis: „Ai văzut? Ce ți-am zis?”. Și m-am liniștit. Așadar, la Teatrul Metropolis am învățat că, dacă lucrezi cu partenerul, nu se poate întâmpla nimic rău. Cât despre traiectorie, mi-e clar ca talismanul de noroc pe nume Lia mi-a dat drumul să zbor către meserie. Am învățat să vorbesc normal și să nu joc în capul meu, iar continuarea a însemnat o sumedenie de proiecte.

Cum este publicul de la Teatrul Metropolis? Ce este special la acest teatru?
Reacțiile diferă de la reprezentație la reprezentație, dar lucrul care îi unește pe spectatorii din acest teatru este atenția. Sunt seri mai bune sau mai proaste pentru noi. Dar indiferent de măsura jocului, oamenii din public sunt ochi și urechi. Merg cu tine până când ai terminat de spus povestea, chit că tu știi că ai fi putut da mai mult. Și asta respect la un public divers. Divers pentru ca nu vin numai tineri sau în vârstă, ci oameni din toate categoriile de vârstă. La o comedie n-o să vezi doar tineret gata de hăhăială, ci tineret gata de distracție și n-o să vezi oameni în vârstă gata de aruncat cu roșii, ci gata de relaxare. Adică de atenție. În acest teatru cred că este specială gașca de actori și regizori care performează. Și de aici și textele care se montează: clasic și contemporan. „Toate-s vechi și nouă toate”, dar când pui și sare și piper, e clar că vrei să-ți instalezi aplicația de la Metropolis ca să prinzi loc la spectacole.

Ca spectator ai umblat pe la Metropolis? Ai văzut ceva ce ți-a plăcut pentru totdeauna?
Aș revedea Visul unei nopți de vară, în regia domnului Victor Ioan Frunză.
Pentru că acest spectacol este bogat într-o lume săracă, iar aerul dintre actori se mișcă atât de repede, că te face să-ți dorești să nu se termine o scenă. Abia ce-apuci să te încălzești, că și pleci în alt spațiu. E ca un drum cu multe curbe pe o pantă abruptă. Și când să ajungi în vârf, vin aplauzele. Nu-i nimic, îl mai vezi o dată.

Spune-mi cele mai frumoase și mai caraghioase întâmplări pe care le-ai trăit la Metropolis.
La început, de fiecare dată când aveam spectacol, ori trebuia să zic la intrare numele, scopul și durata vizitei, ori îmi era arătată casa de bilete. Acum spun bună ziua și merg direct la cabină. Ce e frumos este că ne întâlnim înaintea fiecărui spectacol să dăm text, uneori și cu mișcare pe scenă, iar ăsta este un obicei atât de sănătos, că spectacolul devine o prelungire firească a unui lucru deja început. Iar atunci când ieșim la aplauze, negreșit ne uităm unii la alții și știm cum a fost.

Povață pentru tinerii care urmează să aibă primul lor spectacol la Metropolis.
După primul spectacol vine și al doilea, atâta timp cât este făcut cu pasiune și dedicare.
Și musai trebuie furat (învățat) de la oamenii care joacă acolo, pentru că au multe de împărtășit. 

La Teatrul Metropolis am învățat că, dacă lucrezi cu partenerul, nu se poate întâmpla nimic rău. (Alina Rotaru, actriță)

10
/02
/16

Pasionat de muzica clasică și de jazz, Gelu Nițu joacă într-un spectacol inspirat din viața unuia dintre compozitorii săi preferați, Paganini. Povestește despre cum a lucrat cu regizorul american Mick Davis, despre rolurile din teatru și despre relația cu publicul. 

30
/12
/15

Mihaela Drăgan (29 de ani), romă, actriță, feministă. A cunoscut, în anii din urmă, succesul în teatrul independent românesc, cu spectacole precum “Del Duma”, “La Harneală” sau “Gadjo Dildo”. Dar cine este, de fapt, Mihaela Drăgan? De unde vine? Și, mai ales, încotro se îndreaptă?

23
/12
/15

INTERVIU „Îmi plac cel mai mult genurile amestecate – dramediile”, spune actriţa Mihaela Sîrbu, cunoscută pentru roluri din filme-reper recente ale Noului Cinema Românesc, precum „Aferim!”, „Toată lumea din familia noastră” şi „Când se lasă seara peste Bucureşti sau Metabolism”. Un interviu special despre actoria de film.

03
/12
/15

DUBLU-INTERVIU Răzvan și Andreea Stoica sunt frați și muzicieni care împărtășesc aceeași pasiune. Locuiesc în Amsterdam și... mai peste tot în lume, pe unde au concerte. În seara asta îi puteți asculta la Sala Radio, într-un spectacol-eveniment: „Duo Stradivarius”. Răzvan și Alexandru Tomescu vor cânta la viorile Stradivarius, iar Andreea îi va acompania la pian.

29
/11
/15

„Alături de filme de festival, MUBI înseamnă și filme cult și clasice, așa că o bună parte din catalog conține nume sonore din istoria cinematografiei”, afirmă, într-un interviu pentru Ziarul Metropolis, Ioana Diaconu, reprezentanta pentru România a MUBI, platformă internaţională de filme.

28
/11
/15

MEMORIA CULTURALĂ Cine-şi mai aminteşte de „Răzbunarea haiducilor”, „Răpirea fecioarelor”, „Zestrea domniţei Ralu” sau de serialul de televiziune „Toate pânzele sus!”? În peste 40 de ani de film românesc, Colea Răutu a creat roluri memorabile. S-a născut pe 28 noiembrie 1912.

09
/11
/15

Cum arată programul unui artist de jazz de succes, pentru care „acasă” înseamnă Brooklyn, New York? Cât de important e să încalci regulile? Prin ce se aseamănă doina românească cu blues-ul american? Ne povestește pianistul Lucian Ban, într-un interviu inedit, sub formă de alfabet.