Există o lege, nu foarte scrisă în lumea teatrului, iar legea aceasta spune că al doilea spectacol e cel mai puţin reuşit din istoria fiecărui spectacol.
Un articol de Andrei Crăciun|7 octombrie 2015
Prima oară, precum se știe, emoțiile sunt copleșitoare și, fie doar pentru atât, magia apare, nu are cum să nu apară. Sunt dintre aceia care merg la teatru pentru magie.
Pe de altă parte, vestea bună este că mai există o lege, și ea foarte puțin scrisă, care arată că al treilea spectacol este cel mai reușit. Vestea și mai bună este că “All new people” urmează să aibă, cât de curând, o a treia reprezentație.
E un spectacol nou în oraș, la Godot, cum altminteri? Merg să îl văd fiindcă îl simpatizez pe regizor, pe Matei Lucaci-Grunberg, fiindcă îi plac pe acești actori și aceste actrițe, pe Tavi, pe Andrei, pe Irina, pe Mădălina, fiindcă le-am elogiat progresele și voi continua să o fac, fiindcă am încredere în talentul lor.
Toți oamenii aceștia sunt mai tineri decât mine, ne leagă chiar începutul unor prietenii, și ca să fiu sincer am ajuns până acolo încât înainte de spectacol am fost desemnat să păzesc papagalul care urma să apară pe scenă abia spre sfârșitul spectacolului. Nu era un papagal viu, dar, aflându-ne totuși în țara noastră, chiar și așa, el trebuia păzit. M-am achitat fără regrete de această frumoasă sarcină amicală. Da, am păzit un papagal pe Blănari.
Nu sunt un critic de teatru, criticii de teatru nu păzesc recuzita!, și nici nu îmi propun să devin unul, cu tot respectul care desigur li se cuvine criticilor de teatru. Sunt – cel mult – un cronicar. Mai brutal: sunt un spectator de teatru onest, în ciuda simpatiilor și mai ales a antipatiilor, un spectator care se întâmplă să scrie despre ceea ce vede. Scriu ceea ce am văzut.
“All new people” era la al doilea spectacol. Și implacabilă legea a funcționat. N-a fost un spectacol grozav, dar asta nu înseamnă că nu există aici un potențial extraordinar, care – pot paria pe asta – va fi exploatat. “All new people” are tot ce îi trebuie: are text, are actori, are regizori și își va găsi publicul, în ciuda faptului că povestea este atât de americană.
În căutarea puterii unei sincerități
Texul l-a scris Zach Braff, îl cunoașteți poate ca actor, îl cunoașteți poate din “Scrubs”, iar texul acesta aduce în aceeași casă patru personaje, fiecare ducând cu sine o poveste tragică, așa cum toți am recunoaște că ducem, dacă am avea, o clipă măcar, puterea unei sincerități.
Patru oameni. Unul vrea să se sinucidă, una este escortă (nu curvă, da?), una a fugit în căutarea visului american, unul este un pompier cu suflet (“un biet suflet în serviciul public”) și talent de actor. E o comedie, neagră, așa cum e bine să fie toate comediile. E o comedie și am râs, am râs pe săturate, Zach Braff știe să scrie o comedie.
Nu e o comedie deloc universală, este, precum spuneam, foarte americană, sunt destul de multe aspecte de care românii sunt departe, dar oceanul acestei distanțe e trecător, în povestea aceasta se fumează iarbă și se trage cocaină pe nas, viețile acestor oameni sunt făcute țăndări. Dar! Dar frumusețea este că visul american nu se termină niciodată înainte să cânte Grăsana, iar în “All new people” Grăsana nu cântă.
Mi-a plăcut să îi văd pe acești actori, pe care îi iubesc, vulnerabili, căutând cu atâta putere acea energie a spectatorilor de care să se agațe, căutând să ajungă spre public pe cel mai bun dintre drumurile posibile. Și tocmai de aceea cred că vor urca, vor continua să urce până când vor lua de la domnul Braff totul, iar eu voi fi din nou în sală aplaudându-i furtunos, până când vor cădea penele papagalului de pe scenă.
Nu înțelegeți, nu cumva să înțelegeți greșit! “All new people” nu e dintre spectacolele acelea pe care le uiți deîndată ce ai părăsit cafeneaua-teatru. E un spectacol care mai ales celor tineri le va folosi, căci toți am fost sau, mai degrabă, vom ajunge cândva în casa din povestea domnului Braff, toți vom căuta cu disperare pe cineva și îl vom găsi sau nu îl vom găsi, pe toți ne va încerca deznădejdea, toți ne vom refugia, toți suntem în căutarea unei salvări. „All new people” face primul pas, și nu e deloc ușor acest pas: “All new people” ne pune pe gândurile juste.
