Alternopedia lansează Promisiunile
https://www.ziarulmetropolis.ro/alternopedia-lanseaza-promisiunile/

Alternopedia lansează astăzi, Promisiunile Alternopedia, prima campanie de comunicare a noului brand al Asociaţiei TETA.

Un articol de Andrada Văsii|3 decembrie 2013

Alternopedia lansează astăzi, Promisiunile Alternopedia, prima campanie de comunicare a noului brand al Asociaţiei TETA.

Campania a fost inspirată și gândită alături de unul dintre participanții la program și se bucură de implicarea organizatorilor și a trainerilor Alternopedia.

Alternopedia este un program de explorare personală care folosește tehnici teatrale și exerciții specifice pregătirii unui actor pentru a-i aduce pe participanți mai aproape de ei înșiși. Este deschis oricărei persoane peste 14 ani, cu sau fără pregătire în domeniul artistic, și se întâmplă în București, săptămână de săptămână.

Demarat în luna octombrie a acestui an, Alternopedia reprezintă o continuare organică a Festivalului Național de Teatru Tânăr IDEO IDEIS, evenimentul pe care Asociația TETA îl organizează de 8 ani la Alexandria.

Ca structură, Alternopedia înseamnă 2, 4, 6 sau 8 luni de recreație inspirată de teatru, organizată în 4 module diferite, care trebuie urmate progresiv (autocunoaștere, lucru în echipă, improvizație și interpretare).

Teatru intensiv cu Alternopedia

Fiecare modul se desfășoară pe durata a 7 săptămâni și include 8 întâlniri: 7 ateliere de dezvoltare personală prin tehnici teatrale, fiecare a câte 3 ore, cu un trainer-actor (Sabina Brândușe, Alexandru Pavel, Adrian Nicolae și Alin State); 1 atelier tematic (teatru-dans cu Florin Fieroiu, scrimă & stage combat cu Florin Kevorkian, muzică & ritm cu Andrei Robin Proca, actorie de film cu Andi Vasluianu).

Citiţi şi: Alternopedia – un nou proiect TETA, inspirat de IDEO IDEIS

În plus, la finalul modulului, fiecare participant are ocazia să intre în dialog cu unul dintre susținătorii proiectului (Marius Manole, Cătălin Ștefănescu, Vlad Zamfirescu și Medeea Marinescu), în cadrul unui masterclass, marca Alternopedia.

La începutul lunii decembrie prima generație de alternopezi a terminat primul modul al programului, pregătindu-se pentru cel de-al doilea în ianuarie 2014.

Înveți altfel, la Alternopedia

„Am venit la Alternopedia într-o căutare de acel «eu» pe care l-am uitat poate, cândva, în copilărie. Puțin sceptic la început, am fost surprins de ce energii și descoperiri au fost la ateliere, cât de diferiți eram de la săptămână la săptămână. Încă nu l-am gasit pe «eu», dar parcă plec altfel după fiecare atelier”. (Vlad Teioșanu, alternoped în modulul I)

Campania de comunicare a fost realizată cu sprijinul unuia dintre participanții la program, Bogdan Theodor Olteanu, Managing Partner al agenției Bortun Olteanu. Execuția campaniei a fost realizată in house, de către organizatorii și trainerii Alternopedia. Shootingul și teaserele video sunt semnate de fotograful Adrian Bulboacă, iar grafica de designerul Adriana Guță.

Pornind de la insight-urile propuse de trainerii programului, campania se axează pe 3 dintre obiectivele Alternopedia: autocunoaștere, încredere în sine și relaxare corporală.

„Îmi conștientizasem de ceva timp deja nevoia de a-mi dezvolta creativitatea, spontaneitatea, și de a fi mai degajată în lucrul cu oamenii. Eram în căutarea unor cursuri de improvizație și actorie. Nu aveam niciun reper sau recomandare pe linia asta, așa că am început să-mi fac singură research-ul, până când întâmplător mi-a sărit în ochi interviul din Sub25 cu Adi Nicolae, unul din trainerii Alternopedia. De acolo și până la a trimite un mail nu a fost decât un vibe puternic pozitiv”, declara Camelia Păduraru, alternoped în modulul I.

Foto credit: Alternopedia

24
/05
/20

Week-end-ul acestui sfârșit de mai readuce în atenția dumneavoastră un spectacol de mare succes din repertoriul stagiunilor trecute, „Ultima oră” de Mihail Sebastian, în regia Ancăi Ovanez Doroșenco, talentata regizoare recent dispărută dintre noi (s-a stins la Nisa, în 16 mai 2020) căreia îi aducem, astfel, un respectuos omagiu. Spectacolul va putea fi vizionat online, într-o înregistrare de arhivă, realizată cu mijloacele tehnice ale anului 2003, când a avut loc premiera.

24
/05
/20

Program de excepție în cea de-a treia lună de #EnescuOnline, începând de sâmbătă 23 mai 2020: iubitorii muzicii vor putea să revadă pe www.festivalenescu.ro patru dintre spectacolele de operă din ediția 2019 care au dus la nominalizarea Festivalului Enescu de către 2020 International Opera Awards în top 5 evenimente de gen care promovează muzica de operă la nivel mondial.

22
/05
/20

„În primii ani ai carierei mi se spunea că pentru a reuși ai nevoie de personalitate, talent și noroc în egală măsură. Dar eu nu sunt de acord. La mine, a fost 99% noroc. Nu e de niciun folos să ai talent, dacă nu ești la locul potrivit la momentul potrivit.” Iată ce credea Roger Moore undeva, spre finalul vieții.

22
/05
/20

Ținând cont de situația actuală a artiștilor, care din cauza crizei Coronavirus nu au mai putut performa, iar multe apariții concertistice le-au fost anulate pe plan internațional, la inițiativa violonistului vienez Daniel AUNER a fost creată platforma konzertsaal.at pentru a le oferi artiștilor posibilitatea atât de a susține concerte în această perioadă, cât și pentru a rămâne în contact cu publicul larg prin intermediul transmisiilor on-line.

22
/05
/20

O serie de interviuri reunite sub umbrela InspiraTIFF, un proiect nou conceput de echipa Festivalului Internațional de Film Transilvania, va fi difuzată săptămânal pe platforma de streaming TIFF Unlimited, începând din 25 mai. Primul invitat al jurnalistului Mihnea Măruță este regizorul Cristi Puiu, unul dintre cei mai valoroși invitați ai TIFF, prezent la Cluj cu toate filmele sale în ultimii 20 de ani.

21
/05
/20

Juriul Concursului de dramaturgie „Cea mai bună piesă românească a anului 2019”, program anual al UNITER, compus din criticii Marina Constantinescu, Adriana Popescu și Dan C. Mihăilescu, a decis să nominalizeze în selecţia finală următoarele piese:

21
/05
/20

Eros Di Prima, arhitect și fondatorul Asociației Culturale Creative Spaces din Italia, ne vorbește despre importanța adaptării artei la schimbările actuale.

20
/05
/20

Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova continuă seria marilor producții prezentate în TEATROTECA TNC, difuzând pe pagina oficială de facebook – www.fb.com/tncms.oficial - un alt mare spectacol produs la Naționalul craiovean: RINOCERII de Eugène Ionesco, un spectacol emblematic semnat de Robert Willson, la invitația directorului de atunci al instituției, Mircea Cornișteanu. Spectacolul va putea fi vizionat duminică, 31 mai 2020, ora 19:00.

Pagina 20 din 905« Prima...10...1819202122...304050...Ultima »