Alternopedia lansează Promisiunile
https://www.ziarulmetropolis.ro/alternopedia-lanseaza-promisiunile/

Alternopedia lansează astăzi, Promisiunile Alternopedia, prima campanie de comunicare a noului brand al Asociaţiei TETA.

Un articol de Andrada Văsii|3 decembrie 2013

Alternopedia lansează astăzi, Promisiunile Alternopedia, prima campanie de comunicare a noului brand al Asociaţiei TETA.

Campania a fost inspirată și gândită alături de unul dintre participanții la program și se bucură de implicarea organizatorilor și a trainerilor Alternopedia.

Alternopedia este un program de explorare personală care folosește tehnici teatrale și exerciții specifice pregătirii unui actor pentru a-i aduce pe participanți mai aproape de ei înșiși. Este deschis oricărei persoane peste 14 ani, cu sau fără pregătire în domeniul artistic, și se întâmplă în București, săptămână de săptămână.

Demarat în luna octombrie a acestui an, Alternopedia reprezintă o continuare organică a Festivalului Național de Teatru Tânăr IDEO IDEIS, evenimentul pe care Asociația TETA îl organizează de 8 ani la Alexandria.

Ca structură, Alternopedia înseamnă 2, 4, 6 sau 8 luni de recreație inspirată de teatru, organizată în 4 module diferite, care trebuie urmate progresiv (autocunoaștere, lucru în echipă, improvizație și interpretare).

Teatru intensiv cu Alternopedia

Fiecare modul se desfășoară pe durata a 7 săptămâni și include 8 întâlniri: 7 ateliere de dezvoltare personală prin tehnici teatrale, fiecare a câte 3 ore, cu un trainer-actor (Sabina Brândușe, Alexandru Pavel, Adrian Nicolae și Alin State); 1 atelier tematic (teatru-dans cu Florin Fieroiu, scrimă & stage combat cu Florin Kevorkian, muzică & ritm cu Andrei Robin Proca, actorie de film cu Andi Vasluianu).

Citiţi şi: Alternopedia – un nou proiect TETA, inspirat de IDEO IDEIS

În plus, la finalul modulului, fiecare participant are ocazia să intre în dialog cu unul dintre susținătorii proiectului (Marius Manole, Cătălin Ștefănescu, Vlad Zamfirescu și Medeea Marinescu), în cadrul unui masterclass, marca Alternopedia.

La începutul lunii decembrie prima generație de alternopezi a terminat primul modul al programului, pregătindu-se pentru cel de-al doilea în ianuarie 2014.

Înveți altfel, la Alternopedia

„Am venit la Alternopedia într-o căutare de acel «eu» pe care l-am uitat poate, cândva, în copilărie. Puțin sceptic la început, am fost surprins de ce energii și descoperiri au fost la ateliere, cât de diferiți eram de la săptămână la săptămână. Încă nu l-am gasit pe «eu», dar parcă plec altfel după fiecare atelier”. (Vlad Teioșanu, alternoped în modulul I)

Campania de comunicare a fost realizată cu sprijinul unuia dintre participanții la program, Bogdan Theodor Olteanu, Managing Partner al agenției Bortun Olteanu. Execuția campaniei a fost realizată in house, de către organizatorii și trainerii Alternopedia. Shootingul și teaserele video sunt semnate de fotograful Adrian Bulboacă, iar grafica de designerul Adriana Guță.

Pornind de la insight-urile propuse de trainerii programului, campania se axează pe 3 dintre obiectivele Alternopedia: autocunoaștere, încredere în sine și relaxare corporală.

„Îmi conștientizasem de ceva timp deja nevoia de a-mi dezvolta creativitatea, spontaneitatea, și de a fi mai degajată în lucrul cu oamenii. Eram în căutarea unor cursuri de improvizație și actorie. Nu aveam niciun reper sau recomandare pe linia asta, așa că am început să-mi fac singură research-ul, până când întâmplător mi-a sărit în ochi interviul din Sub25 cu Adi Nicolae, unul din trainerii Alternopedia. De acolo și până la a trimite un mail nu a fost decât un vibe puternic pozitiv”, declara Camelia Păduraru, alternoped în modulul I.

Foto credit: Alternopedia

01
/09
/23

Ultima săptămână de Cinema în aer liber, care se desfășoară pe Insula Artelor din Parcul Titan, încheie sezonul de anul acesta și aduce pe marele ecran filme de luni până duminică, de la ora 20:00: un documentar, trei filme românești, trei thrillere și o comedie savuroasă.

31
/08
/23

Filmul spune povestea dintre neconvenționalul Alexander (Thomas Prenn) și frumoasa Caro (Verena Altenberger), a căror întâlnire întâmplătoare la metroul din Viena le schimbă complet traseul imaginat al propriilor vieți.

30
/08
/23

Zăpada de August cade doar atunci când între granițele dintre un zâmbet și o strângere în brațe încape toată eternitatea. Iar eternitatea poartă pălărie.

30
/08
/23

În perioada 16 - 30 septembrie se desfășoară în București cea de-a 4-a ediție a NOVA Festival, eveniment dedicat artei și noilor tehnologii. În cadrul acestuia publicul va avea acces la 4 instalații complexe, cu componente imersive și interactive, destinate să pună vizitatorii față în față cu multiple fațete ale sinelui, prin explorarea spațialității, mișcării și propriului corp.

30
/08
/23

Cel mai așteptat spectacol din perioada sărbătorilor se întoarce cu cea mai grandioasă ediție de până acum: instrumentiști de top și soliști de calibru de la Opera de Stat din Viena, Arena din Verona, Opera din Roma sau Teatrul Scala din Milano vor lua parte la turneul REGAL VIENEZ 2023, ce se va derula în perioada 5 decembrie – 29 decembrie și se va opri în 25 de orașe.