Alternopedia lansează Promisiunile
https://www.ziarulmetropolis.ro/alternopedia-lanseaza-promisiunile/

Alternopedia lansează astăzi, Promisiunile Alternopedia, prima campanie de comunicare a noului brand al Asociaţiei TETA.

Un articol de Andrada Văsii|3 decembrie 2013

Alternopedia lansează astăzi, Promisiunile Alternopedia, prima campanie de comunicare a noului brand al Asociaţiei TETA.

Campania a fost inspirată și gândită alături de unul dintre participanții la program și se bucură de implicarea organizatorilor și a trainerilor Alternopedia.

Alternopedia este un program de explorare personală care folosește tehnici teatrale și exerciții specifice pregătirii unui actor pentru a-i aduce pe participanți mai aproape de ei înșiși. Este deschis oricărei persoane peste 14 ani, cu sau fără pregătire în domeniul artistic, și se întâmplă în București, săptămână de săptămână.

Demarat în luna octombrie a acestui an, Alternopedia reprezintă o continuare organică a Festivalului Național de Teatru Tânăr IDEO IDEIS, evenimentul pe care Asociația TETA îl organizează de 8 ani la Alexandria.

Ca structură, Alternopedia înseamnă 2, 4, 6 sau 8 luni de recreație inspirată de teatru, organizată în 4 module diferite, care trebuie urmate progresiv (autocunoaștere, lucru în echipă, improvizație și interpretare).

Teatru intensiv cu Alternopedia

Fiecare modul se desfășoară pe durata a 7 săptămâni și include 8 întâlniri: 7 ateliere de dezvoltare personală prin tehnici teatrale, fiecare a câte 3 ore, cu un trainer-actor (Sabina Brândușe, Alexandru Pavel, Adrian Nicolae și Alin State); 1 atelier tematic (teatru-dans cu Florin Fieroiu, scrimă & stage combat cu Florin Kevorkian, muzică & ritm cu Andrei Robin Proca, actorie de film cu Andi Vasluianu).

Citiţi şi: Alternopedia – un nou proiect TETA, inspirat de IDEO IDEIS

În plus, la finalul modulului, fiecare participant are ocazia să intre în dialog cu unul dintre susținătorii proiectului (Marius Manole, Cătălin Ștefănescu, Vlad Zamfirescu și Medeea Marinescu), în cadrul unui masterclass, marca Alternopedia.

La începutul lunii decembrie prima generație de alternopezi a terminat primul modul al programului, pregătindu-se pentru cel de-al doilea în ianuarie 2014.

Înveți altfel, la Alternopedia

„Am venit la Alternopedia într-o căutare de acel «eu» pe care l-am uitat poate, cândva, în copilărie. Puțin sceptic la început, am fost surprins de ce energii și descoperiri au fost la ateliere, cât de diferiți eram de la săptămână la săptămână. Încă nu l-am gasit pe «eu», dar parcă plec altfel după fiecare atelier”. (Vlad Teioșanu, alternoped în modulul I)

Campania de comunicare a fost realizată cu sprijinul unuia dintre participanții la program, Bogdan Theodor Olteanu, Managing Partner al agenției Bortun Olteanu. Execuția campaniei a fost realizată in house, de către organizatorii și trainerii Alternopedia. Shootingul și teaserele video sunt semnate de fotograful Adrian Bulboacă, iar grafica de designerul Adriana Guță.

Pornind de la insight-urile propuse de trainerii programului, campania se axează pe 3 dintre obiectivele Alternopedia: autocunoaștere, încredere în sine și relaxare corporală.

„Îmi conștientizasem de ceva timp deja nevoia de a-mi dezvolta creativitatea, spontaneitatea, și de a fi mai degajată în lucrul cu oamenii. Eram în căutarea unor cursuri de improvizație și actorie. Nu aveam niciun reper sau recomandare pe linia asta, așa că am început să-mi fac singură research-ul, până când întâmplător mi-a sărit în ochi interviul din Sub25 cu Adi Nicolae, unul din trainerii Alternopedia. De acolo și până la a trimite un mail nu a fost decât un vibe puternic pozitiv”, declara Camelia Păduraru, alternoped în modulul I.

Foto credit: Alternopedia

13
/11
/15

Teatrul Municipal 'Bacovia' din Bacău pregătește, pentru duminică, o premieră absolută a spectacolului cu piesa "Foc", un text scris de actorul băcăuan Valentin Braniște, inspirat din tragedia produsă în Clubul Colectiv din București, în care și-au pierdut viața până în prezent 54 de tineri.

13
/11
/15

Expoziția personală artistului și designerului Codrin Mircea poate fi vizitată între 15 noiembrie - 15 decembrie 2015 la galeria Metropolis Art Collection situată la parterul Metropolis Centre, Str. Grigore Alexandrescu nr. 89-97, București de luni până sâmbătă între orele 12:00- 20:00. Vernisajul va avea loc miercuri, 18 noiembrie 2015, ora 18:00.

13
/11
/15

Trei scrisori în original adresate, în anii 1933-1934, de Constantin Noica lui Emil Cioran vor fi prezentate publicului, în premieră, sâmbătă, în cadrul unei expoziții ce va avea loc la Biblioteca Județeană "Astra" din Sibiu, cu ocazia manifestării "Zilele Emil Cioran". Aceste scrisori, care arată prietenia dintre Noica și Cioran, fac parte dintr-un număr de 600 de manuscrise donate bibliotecii sibiene de fratele lui Emil Cioran, Aurel.

12
/11
/15

Sâmbătă, 21 noiembrie, de la ora 19:00, la Mighty Business, iubitorii muzicii sunt invitaţi la un concert AG Weinberger, organizat cu ocazia lansării celui de-al 9-lea album discografic al artistului.

12
/11
/15

Radu-Alexandru Nica semnează regia celui mai nou spectacol al Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri”, „Cântăreaţa cheală” de Eugène Ionesco. Premiera va avea loc pe 14 noiembrie, de la ora 19.00, la Sala Teatru Cub. Din distribuţie fac parte actorii: Emil Coşeru, Tatiana Ionesi, Horia Veriveş, Petronela Grigorescu, Ada Lupu şi Dumitru Năstruşnicu.

11
/11
/15

După o experiență care sondează partea întunecată a sufletului uman (“Casa cu pisici” la Foarte Mic), dramaturgul Radu Iacoban revine cu „After Hours”, o comedie de “small talk”. Se joacă în Sala Mică a Naționalului bucureștean în cadrul proiectului 9G (Noua Generație).

11
/11
/15

Actorul American Leonardo DiCaprio împlineşte, astăzi, 41 de ani. Tot într-o zi de 11 noiembrie s-au mai născut scriitorii Fiodor Mihailovici Dostoievski (1821), Alfred de Musset (1810), Kurt Vonnegut (1922), Carlos Fuentes (1928) şi Mircea Dinescu (1950), regizorii Rene Clair (1898) şi Mircea Mureșan (1928) şi actriţele Demi Moore (1962) şi Calista Flockhart (1964). De asemenea, într-o zi de 11 noiembrie se stingeau din viaţă filozoful danez Søren Kierkegaard (1855) şi politicianul român Corneliu Coposu (1995)

11
/11
/15

În perioada 18-22 noiembrie 2015, Grupul editorial ALL va fi prezent la cea de-a XXII-a ediție a Târgului Internaţional Gaudeamus – Carte de învățătură. Cu această ocazie, va fi lansată ediția a doua a campaniei Cartea în așteptare, un proiect care încurajează lectura și cultivarea interesului pentru cărți în rândul tinerilor.

11
/11
/15

Joi, 12 noiembrie 2015, , începând cu ora 19.00, la Connect Hub (Bulevardul Dacia, nr. 99, etaj IV). scriitorul Răzvan Petrescu îşi lansează cel mai recent volum, “Ursulețul lui Freud” (editura Curtea Veche). Organizatorii evenimentului promit “o seară liniștită, dar tulburată de hohote de râs, şi o altfel de abordare a indecențelor literare.”