Alternopedia lansează Promisiunile
https://www.ziarulmetropolis.ro/alternopedia-lanseaza-promisiunile/

Alternopedia lansează astăzi, Promisiunile Alternopedia, prima campanie de comunicare a noului brand al Asociaţiei TETA.

Un articol de Andrada Văsii|3 Decembrie 2013

Alternopedia lansează astăzi, Promisiunile Alternopedia, prima campanie de comunicare a noului brand al Asociaţiei TETA.

Campania a fost inspirată și gândită alături de unul dintre participanții la program și se bucură de implicarea organizatorilor și a trainerilor Alternopedia.

Alternopedia este un program de explorare personală care folosește tehnici teatrale și exerciții specifice pregătirii unui actor pentru a-i aduce pe participanți mai aproape de ei înșiși. Este deschis oricărei persoane peste 14 ani, cu sau fără pregătire în domeniul artistic, și se întâmplă în București, săptămână de săptămână.

Demarat în luna octombrie a acestui an, Alternopedia reprezintă o continuare organică a Festivalului Național de Teatru Tânăr IDEO IDEIS, evenimentul pe care Asociația TETA îl organizează de 8 ani la Alexandria.

Ca structură, Alternopedia înseamnă 2, 4, 6 sau 8 luni de recreație inspirată de teatru, organizată în 4 module diferite, care trebuie urmate progresiv (autocunoaștere, lucru în echipă, improvizație și interpretare).

Teatru intensiv cu Alternopedia

Fiecare modul se desfășoară pe durata a 7 săptămâni și include 8 întâlniri: 7 ateliere de dezvoltare personală prin tehnici teatrale, fiecare a câte 3 ore, cu un trainer-actor (Sabina Brândușe, Alexandru Pavel, Adrian Nicolae și Alin State); 1 atelier tematic (teatru-dans cu Florin Fieroiu, scrimă & stage combat cu Florin Kevorkian, muzică & ritm cu Andrei Robin Proca, actorie de film cu Andi Vasluianu).

Citiţi şi: Alternopedia – un nou proiect TETA, inspirat de IDEO IDEIS

În plus, la finalul modulului, fiecare participant are ocazia să intre în dialog cu unul dintre susținătorii proiectului (Marius Manole, Cătălin Ștefănescu, Vlad Zamfirescu și Medeea Marinescu), în cadrul unui masterclass, marca Alternopedia.

La începutul lunii decembrie prima generație de alternopezi a terminat primul modul al programului, pregătindu-se pentru cel de-al doilea în ianuarie 2014.

Înveți altfel, la Alternopedia

„Am venit la Alternopedia într-o căutare de acel «eu» pe care l-am uitat poate, cândva, în copilărie. Puțin sceptic la început, am fost surprins de ce energii și descoperiri au fost la ateliere, cât de diferiți eram de la săptămână la săptămână. Încă nu l-am gasit pe «eu», dar parcă plec altfel după fiecare atelier”. (Vlad Teioșanu, alternoped în modulul I)

Campania de comunicare a fost realizată cu sprijinul unuia dintre participanții la program, Bogdan Theodor Olteanu, Managing Partner al agenției Bortun Olteanu. Execuția campaniei a fost realizată in house, de către organizatorii și trainerii Alternopedia. Shootingul și teaserele video sunt semnate de fotograful Adrian Bulboacă, iar grafica de designerul Adriana Guță.

Pornind de la insight-urile propuse de trainerii programului, campania se axează pe 3 dintre obiectivele Alternopedia: autocunoaștere, încredere în sine și relaxare corporală.

„Îmi conștientizasem de ceva timp deja nevoia de a-mi dezvolta creativitatea, spontaneitatea, și de a fi mai degajată în lucrul cu oamenii. Eram în căutarea unor cursuri de improvizație și actorie. Nu aveam niciun reper sau recomandare pe linia asta, așa că am început să-mi fac singură research-ul, până când întâmplător mi-a sărit în ochi interviul din Sub25 cu Adi Nicolae, unul din trainerii Alternopedia. De acolo și până la a trimite un mail nu a fost decât un vibe puternic pozitiv”, declara Camelia Păduraru, alternoped în modulul I.

Foto credit: Alternopedia

09
/11
/12

    În luna noiembrie Opera Naṭionalã Românã din Timişoara  aniversează 65 de ani de la primul spectacol (1947-2012). Programul este dupã cum urmeazã : Vineri, 09 noiembrie 2012, ORA 18.00  FAUST de Ch. Gounod Spectacol de opera.   Joi, 15 noiembrie 2012, ORA 10.00  CĂLIN, FILE DIN POVESTE dupa Mihai Eminescu Spectacol de balet susţinut […]

09
/11
/12

In urma unui comunicat lansat de cãtre organizatorii Festivalului Naṭional de Teatru (FNT) aflãm cã a venit momentul în care se realizeazã bilanṭul. Iar acesta este unul prolific : piese multe, frumoase, public numeros şi o mulṭime de evenimente duse la bun sfârşit. In bilanṭ au intrat momente precum aducerea pe scenã a doi titani-prin scrierile […]

09
/11
/12

Orchestra Nationala Radio invită publicul, astăzi, de la ora 19,00, la Sala Radio, pentru o calatorie muzicala printre legende transpuse in muzică de compozitori rusi, partituri-bijuterie ale patrimoniului compozitional. Itinerariul va incepe cu celebra uvertura a operei Ruslan si Ludmila de Mihail Ivanovici Glinka si se va incheia in lumea celor O mie si una […]

09
/11
/12

Filmul “O lună în Thailanda”, debutul în lungmetraj al regizorului Paul Negoescu, va avea premiera pe ecranele din România pe 16 noiembrie. Pelicula va fi prezentată într-o avanpremieră pentru presă marţi, 13 noiembrie, după vizionare, regizorul filmului, Paul Negoescu, producătorul Ada Solomon şi actorii Andrei Mateiu, Ioana Anastasia Anton, Tudor Aaron Istodor, Raluca Aprodu şi […]

09
/11
/12

Cea de-a VII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Muzică de Cameră SoNoRo se desfăşoară începând de vineri până pe 25 noiembrie, sub tema “Love unlimited”. Ca în fiecare an, concertul de deschidere va fi găzduit de Sala Unirii a Palatului Cotroceni, vineri, la ora 19,00, şi va fi urmat de alte şaisprezece concerte programate la […]

09
/11
/12

Cea mai recentă carte a lui Andrei Pleşu, “Parabolele lui Iisus. Adevărul ca poveste”, a fost lansată, joi seară, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu, recent inaugurată. “Cartea, una liberă, a fost scrisă într-o perioadă a unei hărţuieli sistematice”, a spus Gabriel Liiceanu, pentru care apariţia acestui volum ţine de miracol. Andrei Pleşu a mărturisit că […]

09
/11
/12

La Filarmonica ‘Oltenia’ din Craiova se deschide, vineri, cea de-a 39-a ediţie a Festivalului Internaţional ‘Craiova Muzicală’, eveniment care se va încheia pe 3 decembrie. Festivalul de muzică se deschide cu un concert vocal-simfonic extraordinar, în cadrul căruia va fi prezentată cantata profană ‘Carmina Burana’, de Carl Orff, în care îşi dau concursul Orchestra Simfonică […]

08
/11
/12

    Teatrul Odeon are plăcerea să anunţe lansarea cărţii RADU AFRIM. ȚESUTURILE FRAGILITĂȚII de Cristina Rusiecki       care va avea loc duminică 11 noiembrie, ora 18.30, în Foaierul Teatrului Odeon, înaintea spectacolului VISUL UNEI NOPŢI DE VARĂ după W. Shakespeare, realizat de Radu Afrim, la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” din Iași şi […]

08
/11
/12

    La Teatrul de Sufragerie se joacă “Fără cap” Sambată, 10 noiembrie 2012, ora 20.30 FARA CAP, cu Razvan Ropotan & Trupa Late Summer după Truman Capote regia: Ioana Petre Un spectacol adaptat de Teatrul de Sufragerie, un concert de teatru experiment in care se canta live! synopsis: vincent van strauss? Nu.vincent van shakespeare? […]

08
/11
/12

  VERNISAJUL expozitiei de litografii “SPECTACOL IN ALB SI NEGRU” de ROXandSAN in cadrul Festivalului International al Artelor Spectacolului Muzical “Viata e frumoasa”- editia a V-a 8 noiembrie 2012, ora 18.00 Foaierul Salii Studio, Teatrul Odeon     Expozitia “Spectacol in Alb si Negru” are loc in cadrul Festivalului International al Artelor Spectacolului Muzical “Viata […]

08
/11
/12

Vineri, 9 noiembrie, iubitorii de teatru şi frumos vor putea lua parte la piesa Somnoroasa aventurã (Aventurile unui bãrbat extrem de serios) de Teodor Mazilu. Aceasta se va juca pe scena Teatrului Mic şi îi va avea în distribuṭie pe Cristian Iacob (Domnul Gherman), Oana Albu (Mãtuşa Cleo), Gabriela Iacob (Gabriela), Avram Birãu (Ogaru) şi […]

08
/11
/12

Incepând cu 10 noiembrie, Biblioteca Naṭionalã va fi gazda unei noi ediṭii a Hibernalului de chitarã. Locaṭia ?  Atriumul central din noul sediu al Bibliotecii Naṭionale. Repertoriul va fi unul variat şi va include atât muzicã veche, cât şi fragmente din muzicã de camerã, chitarã solo, suntele electronice, flamenco şi muzicã napolitanã. Printre participanṭi se vor numãra şi […]

08
/11
/12

TVR şi Google au lansat joi, în parteneriat, o colecţie online de materiale video şi texte sub titlul “Căderea Cortinei de Fier”, dedicată Revoluţiei din 1989, un proiect la care televiziunea publică a lucrat timp de şapte luni şi care este disponibil pe platforma Google Cultural Institute. Claudiu Săftoiu, preşedintele-director general al televiziunii publice, a […]

08
/11
/12

Iubitorii de cãrṭi  au  la dispoziṭie de astãzi o nouã librãrie. Aceasta face parte din Grupul Humanitas şi se gãseşte la parterul renumitei clãdiri din Bulevardul Elisabeta- aproape de parcul Cişmigiu. Libraria va deservi drept spaṭiu cultural pentru numeroase întruniri tematice, printre care şi unele la care vor participa nume sonore ale teatrului, muzicii,  filmului […]

08
/11
/12

Vineri, la ora 20:00, bucureştenii amatori de artã nonformalã pot lua parte la un spectacol de improvizaṭie în incinta Inlight Theatre Pub. Vorbind despre evenimentul lor, cei de la Inlight au transmis urmãtoarele :   Cum detestă vreun contabil vorba lungă cu mult intro, Iată, vă spunem concis: facem iar un show de impro!

08
/11
/12

Sala de concerte a Ateneului Român din Bucureşti a fost locul unde Boris Berezovsky a susţinut un concert la pian, în seara de 6 noiembrie 2012. Iubitorii de pian şi de muzică clasică au umplut sala Ateneului, în dorinţa de a-l asculta pe unul dintre cei mai renumiţi pianişti din lume, la ora actuală. Boris Berezovsky a intrat pe scenă cu un […]

08
/11
/12

Începe cea de-a cincea ediṭie a festivalului Internaṭional al Artelor Spectacolului Muzical ,,Viaṭa e frumoasã !’’ programatã pentru a se desfãşura în perioada 8-18 noiembrie. Primul eveniment al deschiderii constã în expoziṭia de litografii ,, Spectacol în alb şi negru’’, realizatã de cãtre ROXandSAN, începând cu ora 18 :00 în Foaierul Sãlii Studio.  Cu toate acestea, evenimentul […]

Page 816 of 841« First...102030...814815816817818...830840...Last »