Alternopedia lansează Promisiunile
https://www.ziarulmetropolis.ro/alternopedia-lanseaza-promisiunile/

Alternopedia lansează astăzi, Promisiunile Alternopedia, prima campanie de comunicare a noului brand al Asociaţiei TETA.

Un articol de Andrada Văsii|3 Decembrie 2013

Alternopedia lansează astăzi, Promisiunile Alternopedia, prima campanie de comunicare a noului brand al Asociaţiei TETA.

Campania a fost inspirată și gândită alături de unul dintre participanții la program și se bucură de implicarea organizatorilor și a trainerilor Alternopedia.

Alternopedia este un program de explorare personală care folosește tehnici teatrale și exerciții specifice pregătirii unui actor pentru a-i aduce pe participanți mai aproape de ei înșiși. Este deschis oricărei persoane peste 14 ani, cu sau fără pregătire în domeniul artistic, și se întâmplă în București, săptămână de săptămână.

Demarat în luna octombrie a acestui an, Alternopedia reprezintă o continuare organică a Festivalului Național de Teatru Tânăr IDEO IDEIS, evenimentul pe care Asociația TETA îl organizează de 8 ani la Alexandria.

Ca structură, Alternopedia înseamnă 2, 4, 6 sau 8 luni de recreație inspirată de teatru, organizată în 4 module diferite, care trebuie urmate progresiv (autocunoaștere, lucru în echipă, improvizație și interpretare).

Teatru intensiv cu Alternopedia

Fiecare modul se desfășoară pe durata a 7 săptămâni și include 8 întâlniri: 7 ateliere de dezvoltare personală prin tehnici teatrale, fiecare a câte 3 ore, cu un trainer-actor (Sabina Brândușe, Alexandru Pavel, Adrian Nicolae și Alin State); 1 atelier tematic (teatru-dans cu Florin Fieroiu, scrimă & stage combat cu Florin Kevorkian, muzică & ritm cu Andrei Robin Proca, actorie de film cu Andi Vasluianu).

Citiţi şi: Alternopedia – un nou proiect TETA, inspirat de IDEO IDEIS

În plus, la finalul modulului, fiecare participant are ocazia să intre în dialog cu unul dintre susținătorii proiectului (Marius Manole, Cătălin Ștefănescu, Vlad Zamfirescu și Medeea Marinescu), în cadrul unui masterclass, marca Alternopedia.

La începutul lunii decembrie prima generație de alternopezi a terminat primul modul al programului, pregătindu-se pentru cel de-al doilea în ianuarie 2014.

Înveți altfel, la Alternopedia

„Am venit la Alternopedia într-o căutare de acel «eu» pe care l-am uitat poate, cândva, în copilărie. Puțin sceptic la început, am fost surprins de ce energii și descoperiri au fost la ateliere, cât de diferiți eram de la săptămână la săptămână. Încă nu l-am gasit pe «eu», dar parcă plec altfel după fiecare atelier”. (Vlad Teioșanu, alternoped în modulul I)

Campania de comunicare a fost realizată cu sprijinul unuia dintre participanții la program, Bogdan Theodor Olteanu, Managing Partner al agenției Bortun Olteanu. Execuția campaniei a fost realizată in house, de către organizatorii și trainerii Alternopedia. Shootingul și teaserele video sunt semnate de fotograful Adrian Bulboacă, iar grafica de designerul Adriana Guță.

Pornind de la insight-urile propuse de trainerii programului, campania se axează pe 3 dintre obiectivele Alternopedia: autocunoaștere, încredere în sine și relaxare corporală.

„Îmi conștientizasem de ceva timp deja nevoia de a-mi dezvolta creativitatea, spontaneitatea, și de a fi mai degajată în lucrul cu oamenii. Eram în căutarea unor cursuri de improvizație și actorie. Nu aveam niciun reper sau recomandare pe linia asta, așa că am început să-mi fac singură research-ul, până când întâmplător mi-a sărit în ochi interviul din Sub25 cu Adi Nicolae, unul din trainerii Alternopedia. De acolo și până la a trimite un mail nu a fost decât un vibe puternic pozitiv”, declara Camelia Păduraru, alternoped în modulul I.

Foto credit: Alternopedia

25
/10
/12

Organizatorii Festivalului Internaţional de Film de Scurtmetraj Alternative, care va avea loc în perioada 7-11 noiembrie la Palatul Culturii din Târgu Mureş, au anunţat miercuri că, pe lângă scurtmetrajele selectate pentru concurs, au inclus în program lungmetraje româneşti şi maghiare de excepţie. Potrivit unui comunicat de presă transmis miercuri de organizatorii Festivalului Internaţional de Film […]

25
/10
/12

Artiştii Sabina Ulubeanu şi Cătălin Creţu vor fi prezenţi la Festivalul Internaţional de Fotografie “Eyes On”, care se va desfăşura în perioada 30 octombrie – 30 noiembrie la Viena. Cu cinci ediţii desfăşurate, 800 de candidaturi anual din toată lumea şi 225 de proiecte selectate în 2012, Festivalul Internaţional de Fotografie “Eyes On” transformă Viena […]

24
/10
/12

Centrul pentru Artele Spectacolului ‘’Sala Palatului’’ urmeazã sã fie trecut din subordinea Ministerului Culturii în cea a Guvernului Victor Ponta. Acestã schimbare va putea fi posibilã printr-o Hotãrâre de Guvern care stipuleazã faptul cã Sala Palatului va funcṭiona sub coordonarea secretarului general al Guvernului. Restructurarea nu se va limita numai la palierul subordonãrii acestui centru […]

24
/10
/12

Un Bal mascat, eveniment dedicat colectării unor fonduri extrem de necesare primei scene lirice a ţării, va avea loc vineri, la Opera Naţională Bucureşti, anunţă, miercuri, Asociaţia “Friends of Opera”, într-un comunicat.   Participanţii vor fi invitaţi în lojile Operei, de unde vor putea asista, începând cu ora 18,00, la spectacolul “Un Ballo in Maschera” […]

24
/10
/12

Regizorul Cristian Mungiu, scriitoarea Ana Blandiana şi istoricul Georgeta Filitti se numără printre cele 22 de personalităţi care au fost decorate, miercuri, de Regele Mihai I, în cadrul unei ceremonii organizate la Palatul Elisabeta din Principesa moştenitoare Margareta a acordat, în numele Regelui Mihai I, în timpul ceremoniei, Medalia “Regele Mihai I pentru Loialitate” unui […]

24
/10
/12

Ediţia din acest an a Concursului şi Festivalului Naţional al Liedului Românesc, manifestări create de soprana Mariana Nicolesco, va avea loc de joi până duminică, la Braşov, informează un comunicat. “În rigoarea desăvârşită pe care o implică, liedul permite, dincolo de constrângerile formale ale stilului, profunzimi şi altitudini ale expresiei de o răscolitoare frumuseţe, de […]

23
/10
/12

In lunile noiembrie si decembrie 2012 se va desfasura la Bucuresti evenimentul “Zilele culturii ruse” , editia a 2-a. Ambasada Federaţiei Ruse la Bucureşti cu suportul financiar al companiei Lukoil şi Petrotel Lukoil în colaborare cu Primăria Generală a Municipiului Bucureşti, Biblioteca Metropolitana Bucureşti, Uniunea cineaştilor din România, Academia de Studii Economice şi Centrul cultural […]

23
/10
/12

Filmul “Toată lumea din familia noastră”, de Radu Jude, a câştigat marele premiu al Festivalului Internaţional de la Zagreb, care s-a desfăşurat între 14 şi 21 octombrie. Astfel, Radu Jude a câştigat premiul “Căruciorul de Aur”, după ce a concurat cu 11 alte titluri, informează cineuropa.org. Aceasta este pentru a treia oară când Radu Jude […]

23
/10
/12

O mie cinci sute de spectatori entuziaşti au asistat la Bruxelles, Gent şi Liege la avanpremiera belgiană a filmului ‘După dealuri’, de Cristian Mungiu, în prezenţa regizorului român şi a actriţelor principale premiate la Cannes, Cosmina Stratan şi Cristina Flutur, informează luni un comunicat de presă al ICR Bruxelles.  Premiera de la Bruxelles a fost […]

23
/10
/12

Administraţia Castelului Bran organizează sâmbătă noaptea, între orele 20.00-01.00 petrecerea de Halloween, la Castelul Bran, se precizează într-un comunicat. “Aşa cum v-a obişnuit, Dracula va oferi un tur de noapte al Castelului celor cu inima tare şi pasionaţi de senzaţii tari”, se precizează în comunicatul de presă. Vizitatorii care vor dori să stea la poveşti […]

23
/10
/12

Evenimentul va avea loc între 17 şi 20 noiembrie. Câteva dintre cele mai importante capodopere cinematografice ale avangardei suprarealiste, filme ce influenţează practicile vizuale experimentale şi în prezent, vor fi prezentate în cadrul festivalului. Centrul Pompidou este unul dintre cele mai importante muzee de artă modernă din lume şi deţine una dintre cele mai impresionante […]

23
/10
/12

Programul ShortsUP revine pe 10 noiembrie în Bucureşti, la Turbohalle, cu o serie de scurtmetraje grupate sub titlul “Cu viteza luminii”. Acesta este numele evenimentului ce va reuni scurtmetraje de top despre viaţa urbană în viteză şi un concert-eveniment al austriecilor de la Sofa Surfers, informează un comunicat al organizatorilor. Începutul de sezon aduce noutăţi […]

23
/10
/12

Dustin Hoffman, Richard Gere, Robert De Niro şi Bradley Cooper se numără printre starurile de cinema care au fost premiate la cea de-a 16-a gală Hollywood Film Awards, desfăşurată luni seară în Los Angeles. Gala Hollywood Film Awards 2012 a avut loc la Beverly Hilton Hotel din Los Angeles. Dustin Hoffman a fost desemnat cel […]

23
/10
/12

Actriţa Olga Tudorache va putea fi revăzută în spectacolul “Portretul Doamnei T”, pe 23 noiembrie, de la ora 19,30, la Sala Palatului din Bucureşti. Potrivit unui comunicat, evenimentul “Olga Tudorache – 60 de ani de teatru şi film”, prilejuit de aniversarea unei cariere excepţionale a unei actriţe devenite legendă, face parte din programul naţional cultural […]

23
/10
/12

O expoziţie cu titlul “Recuperarea modelelor străbune” va fi deschisă în Sala Acvariu a Muzeului Naţional al Ţăranului Român (MNŢR) în perioada 23-29 octombrie, informează luni Biroul de presă al instituţiei gazdă. Expoziţia prezintă lucrări realizate de copii de la cercuri de creaţie din şcolile din Siseşti, Surdeşti, Dăneşti, Bonţăieni, Sighetu Marmaţiei, de meşteri maramureşeni […]

23
/10
/12

În 1906, a încetat din viaţă pictorul francez Paul Cezanne, unul dintre precursorii artei secolului al XX-lea (n. 19 ianuarie 1839). 1817 – S-a născut Pierre Larousse, pedagog şi lexicograf francez (m. 3 ianuarie 1875) 1877 – A încetat din viaţă istoricul, filologul şi omul politic Alexandru Papiu Ilarian, membru al Academiei Române (n. 27 […]

22
/10
/12

Regizorul Elia Suleiman, unul dintre invitaţii speciali Les Films de Cannes a Bucarest, festival ce se desfăşoară între 19 şi 25 octombrie, s-a declarat încântat de întâlnirea cu capitala României. Vorbind despre ultimul său într-o conferinţă susţinută luni la Institutul Francez din Bucureşti, regizorul Elia Suleiman a precizat că filmele lui prezintă o realitate care […]

Page 818 of 834« First...102030...816817818819820...830...Last »