Alternopedia lansează Promisiunile
https://www.ziarulmetropolis.ro/alternopedia-lanseaza-promisiunile/

Alternopedia lansează astăzi, Promisiunile Alternopedia, prima campanie de comunicare a noului brand al Asociaţiei TETA.

Un articol de Andrada Văsii|3 decembrie 2013

Alternopedia lansează astăzi, Promisiunile Alternopedia, prima campanie de comunicare a noului brand al Asociaţiei TETA.

Campania a fost inspirată și gândită alături de unul dintre participanții la program și se bucură de implicarea organizatorilor și a trainerilor Alternopedia.

Alternopedia este un program de explorare personală care folosește tehnici teatrale și exerciții specifice pregătirii unui actor pentru a-i aduce pe participanți mai aproape de ei înșiși. Este deschis oricărei persoane peste 14 ani, cu sau fără pregătire în domeniul artistic, și se întâmplă în București, săptămână de săptămână.

Demarat în luna octombrie a acestui an, Alternopedia reprezintă o continuare organică a Festivalului Național de Teatru Tânăr IDEO IDEIS, evenimentul pe care Asociația TETA îl organizează de 8 ani la Alexandria.

Ca structură, Alternopedia înseamnă 2, 4, 6 sau 8 luni de recreație inspirată de teatru, organizată în 4 module diferite, care trebuie urmate progresiv (autocunoaștere, lucru în echipă, improvizație și interpretare).

Teatru intensiv cu Alternopedia

Fiecare modul se desfășoară pe durata a 7 săptămâni și include 8 întâlniri: 7 ateliere de dezvoltare personală prin tehnici teatrale, fiecare a câte 3 ore, cu un trainer-actor (Sabina Brândușe, Alexandru Pavel, Adrian Nicolae și Alin State); 1 atelier tematic (teatru-dans cu Florin Fieroiu, scrimă & stage combat cu Florin Kevorkian, muzică & ritm cu Andrei Robin Proca, actorie de film cu Andi Vasluianu).

Citiţi şi: Alternopedia – un nou proiect TETA, inspirat de IDEO IDEIS

În plus, la finalul modulului, fiecare participant are ocazia să intre în dialog cu unul dintre susținătorii proiectului (Marius Manole, Cătălin Ștefănescu, Vlad Zamfirescu și Medeea Marinescu), în cadrul unui masterclass, marca Alternopedia.

La începutul lunii decembrie prima generație de alternopezi a terminat primul modul al programului, pregătindu-se pentru cel de-al doilea în ianuarie 2014.

Înveți altfel, la Alternopedia

„Am venit la Alternopedia într-o căutare de acel «eu» pe care l-am uitat poate, cândva, în copilărie. Puțin sceptic la început, am fost surprins de ce energii și descoperiri au fost la ateliere, cât de diferiți eram de la săptămână la săptămână. Încă nu l-am gasit pe «eu», dar parcă plec altfel după fiecare atelier”. (Vlad Teioșanu, alternoped în modulul I)

Campania de comunicare a fost realizată cu sprijinul unuia dintre participanții la program, Bogdan Theodor Olteanu, Managing Partner al agenției Bortun Olteanu. Execuția campaniei a fost realizată in house, de către organizatorii și trainerii Alternopedia. Shootingul și teaserele video sunt semnate de fotograful Adrian Bulboacă, iar grafica de designerul Adriana Guță.

Pornind de la insight-urile propuse de trainerii programului, campania se axează pe 3 dintre obiectivele Alternopedia: autocunoaștere, încredere în sine și relaxare corporală.

„Îmi conștientizasem de ceva timp deja nevoia de a-mi dezvolta creativitatea, spontaneitatea, și de a fi mai degajată în lucrul cu oamenii. Eram în căutarea unor cursuri de improvizație și actorie. Nu aveam niciun reper sau recomandare pe linia asta, așa că am început să-mi fac singură research-ul, până când întâmplător mi-a sărit în ochi interviul din Sub25 cu Adi Nicolae, unul din trainerii Alternopedia. De acolo și până la a trimite un mail nu a fost decât un vibe puternic pozitiv”, declara Camelia Păduraru, alternoped în modulul I.

Foto credit: Alternopedia

06
/04
/15

Nominalizat anul acesta la trei premii UNITER (cel mai bun spectacol, cel mai bun regizor, cel mai bun scenograf) cuplul artistic  format din Victor Ioan Frunză și Adriana Grand povestește despre modelul unei trupe teatrale care stă sub semnul a trei credințe - în artă, în adevăr și în libertate.

05
/04
/15

La exact 20 de ani de la premieră, Televiziunea Română difuzează „Danaidele” luni, 6 aprile (de la ora 20.00, pe TVR2),  un spectacol impresionant cu o distribuție de „zei” - Radu Beligan, Victor Rebengiuc, Coca Bloos, Mariana Buruiană, Micaela Caracas, Alexandru Repan, Mihai Dinvale - și un personaj colectiv alcătuit din cincizeci de femei și cincizeci de bărbați.

04
/04
/15

Luni, 06 Aprilie, de la ora 20:00, Teen Media Academy împreună cu Teatrul În Culise și Asociația Interact Goethe-Curtea Veche, te invită la spectacolul caritabil Povești despre tine pentru a-l ajuta pe Robert Draganovici.

04
/04
/15

RĂZVAN SUMA, solist al Orchestrelor şi Corurilor Radio şi unul dintre cei mai apreciaţi violoncelişti români, cunoscut publicului din Bucureşti mai ales prin concertele şi recitalurile de la Sala Radio şi celui din întreaga ţară graţie turneelor naţionale “Vă place Bach ?”, “Vă place Brahms?” şi “Vă place tango?”, va susţine pe 9 aprilie 2015 un recital extraordinar la LISABONA, cu prilejul inaugurării noului sediu al Institutului Cultural Român (ICR).

03
/04
/15

"Self-portrait with Laurels", de Adrian Ghenie, prima lucrare a artistului scoasă la licitaţie în România, a fost adjudecată cu 22.000 de euro, de un colecţionar străin, după ce pentru aceasta au licitat competitori din şase ţări.

03
/04
/15

Zilele trecute comunitatea teatrală internaţională a sărbătorit ziua mondială a teatrului, o artă apărută din cele mai vechi timpuri, la popoarele antice ale lumii. Pentru a marca momentul vă prezentăm o galerie foto cu câteva dintre cele mai frumoase teatre din lume.

03
/04
/15

CRONICĂ DE FILM Întâmplarea face ca filmele de debut a două regizoare românce să poată fi văzute în același timp pe marile ecrane: documentarul „Aliyah DaDa”, al Oanei Giurgiu (cunoscută ca producătoare), și lungmetrajul de ficțiune „Marussia”, al Evei Pervolovici, o tânără cineastă stabilită în Franța.

03
/04
/15

"Caravana filmului românesc" va debuta luni, în Bucureşti, peliculele "Amintiri din copilărie" şi "Saltimbancii", de Elisabeta Bostan, şi "Dumbrava minunată", de Gheorghe Naghi, urmând să fie proiectate între 6 şi 9 aprilie în sala de consiliu a primăriei sectorului 4, în programul "Şcoala Altfel".