Am devenit mai sensibili la cinema-ul șoc? Cazul Fatih Akin
https://www.ziarulmetropolis.ro/am-devenit-mai-sensibili-la-cinema-ul-soc-cazul-fatih-akin/

OPINIE Proaspăt intrat şi în cinematografele de la noi, un nou film şochează o parte a spectatorilor, care îl califică drept „scârbos” sau „odios”: „Mănuşa de Aur”, cu care Fatih Akin a agitat puternic apele şi la premiera mondială din competiţia de la Berlin. Când am devenit atât de sensibili?

Un articol de Ionuţ Mareş|23 Iunie 2019

După TIFF, unde „Mănușa de Aur” a putut fi văzut în premieră în România, un coleg de breaslă mă întreba într-un mesaj privat pe Facebook cum mi s-a părut filmul lui Fatih Akin.

El ieșise din sală după jumătate de oră, din cauză că i s-a făcut greață, lucru care – spune el – i s-a întâmplat pentru prima dată la un film.

Mai recent, imediat după ce „Mănușa de Aur” a intrat și în cinematografe, distribuit de Independența Film, scriitoarea și jurnalista Elena Vlădăreanu, autoarea unor foarte bune emisiuni de radio despre cinema, a postat pe contul ei de Facebook că de Fatih Akin „parcă îmi pare rău pe bune, parcă avea ceva al lui, s-a dus naibii, cu porcăria asta scârboasă”.

Tot ea a mai împărtășit că a rămas singură în sală la final, după ce restul spectatorilor au ieșit. O situație asemănătoare a povestit și un alt utilizator.

Într-un comentariu la aceeași postare a Elenei Vlădăreanu, o mai tânără colegă de breaslă scrie că este un „film odios pe toate palierele”.

Eu însumi îmi amintesc că destui spectatori au ieșit din uriașa sală „Florin Piersic” de la Cluj-Napoca la una dintre proiecțiile de la TIFF.

Reacții similare de dezgust și de respingere au fost relatate în presa internațională sau au putut fi citite chiar în cronici imediat după premiera de la Festivalul de la Berlin, unde filmul a fost inclus în competiție.

Nu sunt un fan al lui Fatih Akin, sau cel puțin nu al ultimelor lui filme: precedentul, „În ceață” (2017), mi-a displăcut profund, iar „Tăietura” (2014) mi s-a părut un eșec colosal. De începuturile sale îmi aduc aminte însă cu plăcere, numai că de atunci nu am mai revăzut acele titluri care l-au făcut cunoscut și care aduceau ceva proaspăt, în special pentru că erau plasate în lumea turcilor din Germania, la intersecția a două culturi și civilizații.

Mărturisesc că m-am simțit la rândul meu ușor inconfortabil în timpul vizionării, mai ales în prima parte.

Și amintesc că am fost de asemenea scârbit de ceea ce am considerat a fi violența gratuită, bombastică și demonstrativă, dar și cinismul dintr-un film ca „Uciderea cerbului sacru” (2017), al grecului Yorgos Lanthimos.

Cu certitudine, „Mănușa de Aur” este un film făcut să șocheze și să enerveze. Și nu atât pentru că are în centru un criminal în serie, bolnav psihic și misogin, din Hamburgul anilor `70, cât pentru modul explicit și brutal în care Fatih Akin alege să pună în scenă crimele, care au ca victime numai femei, unele dintre ele fiind violate înainte și apoi dezmembrate.

Și totuși, de ce suntem atât de sensibili în fața unui film, adică o operă de artă?

S-a întâmplat la începutul anului și cu ultimul film-șoc al lui Lars von Trier, „The House That Jack Built” (2018). Cu atât mai surprinzătoare au fost reacțiile în cazul danezului, cu cât filmul său oferea un final eliberator, după seria de orori la care fuseserăm puși să asistăm până atunci.

În „Mănușa de Aur” nu există un final salvator (deși criminalul este în cele din urmă prins), dar pe parcurs se devoalează intenția lui Fatih Akin. El pornește de la un caz real și îl duce la extrem, în care grotescul este dublat de caricatură. Fatih Akin nu lucrează cu un naturalism ca al lui Serghei Loznița, ci într-o convenție artificială – de la felul în care arată personajele și până la barul în care își duc existența sordidă, numit „Mănușa de Aur”.

Însă dincolo de această fațadă narativă și de șocul produs de regie, există o motivație: cineastul german de origine turcă face un portret dur al unei Germanii postbelice, în care dezvoltarea economică nu îi include și pe marginali, pe oropsiți, și în care trecutul nazist nu pare pe deplin asumat și, de aceea, produce încă efecte înfiorătoare.

Este o lume decăzută, grotescă, violentă – dar suntem într-o ficțiune. Așadar, în ciuda acestor lucruri, de ce șochează totuși atât de mult? Cruzimea este greu de suportat, însă aici e vorba de un limbaj artistic (și care pe deasupra nu glorifică violența, tocmai pentru că refuză identificarea cu protagonistul, descris ca un monstru). Un lucru care nici măcar nu ar mai trebui menționat.

O posibilă explicație ar fi că, sub diferite asalturi, mai ales cel al logicii aproape omniprezente a serialelor, dar și a unui discurs intelectual cvasi-conformist, până și filmele de autor par să se fi cumințit în marea lor majoritate, ceea ce a anesteziat disponibilitatea spectatorilor spre forme mai radicale sau perturbatoare de cinema.

Forme care, în unele perioade ale modernismului cinematografic, erau norma sau cel puțin erau primite cu o mai mare înțelegere – de pildă, horror-urile americane de acum câteva decenii. Produceau spaimă, dar erau căutate și vizionate, ca ceva interzis.

În prezent, când te lovește un astfel de film, reacția este de imediată respingere. Probabil este o evoluție firească și de dorit – ceea ce era de acceptat odată nu poate fi acceptat la infinit. Însă cred că e sănătos ca măcar să ne gândim cu luciditate la o astfel de transformare, deopotrivă a noastră și a cinema-ului, și să privim cu o mai mare deschidere și detașare.

21
/08
/19

HISTORY prezintă una dintre cele mai importante perioade ale istoriei României în două filme documentar, ce vor fi difuzate pe 23 august: „Regele care l-a păcălit pe Hitler” de la ora 21:00, și în premieră, „Maria, Inima României”, de la ora 22:00. Producțiile prezintă viața celor mai puternici și iubiți monarhi din țara noastră, Regele Mihai I al României și Regina Maria.

19
/08
/19

Lungmetrajul „Ivana cea Groaznică”, regizat de Ivana Mladenović, a câștigat premiul special al juriului secțiunii Cineasti del Presente din cadrul Festivalului de Film de la Locarno, care s-a încheiat sâmbătă. Premio speciale della giuria CINÉ+ constă într-o campanie de promovare în valoare de 25.000 de franci elvețieni acordați de canalul francez de televiziune pentru lansarea filmului câștigător în cinematografele din Franța.

16
/08
/19

CRONICĂ DE FILM În cel mai nou film al său, „Once Upon in... Hollywood” (2019), Quentin Tarantino e interesat mai puţin să creeze suspans sau să ofere acţiune, şi mai mult să redea cu melancolie ceea ce se presupune a fi sfârşitul unei epoci în cinema-ul american - finalul anilor `60.

16
/08
/19

Din cele peste 1500 de producţii înscrise în cele trei secțiuni competiționale din cadrul Bucharest International Dance Film Festival 2019 au fost selectate 43 de scurtmetraje, din 18 țări de pe întreg mapamondul. Competiția internațională cu secțiunile  - Time Stand Witness, The Road not Taken și Acts of Rebellion -  cuprinde 30 de filme, din 15  țări. Bucharest International Dance Film Festival se va desfasura in perioada 4 - 8 septembrie 2019.

15
/08
/19

Sriitorul Vasile Ernu ("Născut în URSS", "Ultimii eretici ai Imperiului", (2009); "Bandiţii") a văzut aseară ultimul film scris, regizat şi jucat de Casey Affleck  și a scris despre el în această dimineață, pe pagina sa de facebook. Cinefilii care nu se tem de spoilere se pot bucura astfel de un text savuros. Din păcate, "Light of My Life" nu este încă disponibil în cinematografele din România.

15
/08
/19

Raoul Taburin este un geniu al bicicletelor. Poate depista orice defecțiune doar folosindu-și auzul. Puțini ar crede că Raoul ascunde un secret care îl bântuie și pe care a tot încercat să-l împărtășească: în ciuda experienței sale de mecanic, Raoul nu-și poate ține echilibrul pe două roți. SECRETUL LUI RAOUL TABURIN/ RAOUL TABURIN, o poveste fermecătoare despre biciclete și sindromul impostorului, imaginată de scenaristul filmului Amélie, va fi lansat în cinematografele din România pe 23 august.

14
/08
/19

Joi, 15 august, începând cu ora 19.00, are loc avanpremiera celei de-a patra ediții a DokStation Music Documentary Film Festival, la Fabrica Gastropub (Splaiul Unirii, 160). În Avanpremiera ediției a 4-a a DokStation, va fi proiectat, în premieră națională, filmul documentar Sting : A Free Man (2017, regia: Julie Veille), precedat de o selecție muzicală din discografia Sting și The Police. Intrare liberă.

13
/08
/19

Deja aclamat de critici și așteptat de cinefilii din lumea întreagă, cel de-al nouălea film al lui Quentin Tarantino, “Once Upon A Time In Hollywood” / “A fost odată la… Hollywood”, se lansează săptămâna aceasta în cinematografe. Cu o distribuție impresionantă, producția Sony Pictures va avea premiera pe marile ecrane din România vineri, 16 august 2019, și se anunță drept una dintre cele mai “fierbinți” lansări ale verii.

13
/08
/19

"Blondele sunt cele mai potrivite victime. Ele sunt asemeni zăpezii virgine în care ies la iveală urmele însângerate." - Alfred Hitchcock. Se împlinesc, astăzi, 120 de ani de la nașterea cineastului considerat „maestrul suspansului”. 

13
/08
/19

În luna august Happy Cinema București prezintă trei documentare din seria “Expoziții pe marele ecran”: din 16 august Van Gogh & Japan, din 23 august Young Picasso și din 30 august Goya: Visions of Flesh and Blood.

12
/08
/19

CRONICĂ DE CARTE Exponent al Generației `70 și probabil singurul în relații strânse cu Noul Cinema post-2000, regizorul Iosif Demian se destăinuie într-o necesară carte-interviu realizată de Laura Dumitrescu – „Iosif Demian. Note de autor”, recentă publicată, în ediție bilingvă (română și engleză), de iadasarecasa, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei (CNC).

Page 4 of 247« First...23456...102030...Last »