Amalia Cernat, pe lista scurtă de nominalizări la premiul New Voices al PEN International
https://www.ziarulmetropolis.ro/amalia-cernat-pe-lista-scurta-de-nominalizari-la-premiul-new-voices-al-pen-international/

Poeme scrise de românca Amalia Cernat au fost selectate pe lista scurtă a operelor nominalizate la premiul New Voices al organizaţiei PEN International, marele câştigător urmând să fie anunţat pe 1 octombrie, în timpul congresului care va avea loc în Bişkek, Kârgâzstan.

Un articol de Petre Ivan|22 august 2014

Pe lista scurtă pentru premiul New Voices al organizaţiei PEN International au fost selectaţi autorii Kasim Bazil, cu „The Fabulous Five” (clubul PEN din Asia Centrală), Marina Babanskaya, cu „The Frogs’ Chorus” (clubul PEN din Sankt Petersburg), şi Amalia Cernat, cu „Vankila, and other poems” (clubul PEN din România), se arată pe site-ul pen-international.org.

Câştigătorul premiului va fi prezentat pe 1 octombrie de romancierul ucrainean Andrei Kurkov, notează Mediafax

Premiul New Voices este construit pe ideea de reconectare cu trecutul şi păşire spre viitor şi se adresează tinerilor scriitori cu vârsta cuprinsă între 18 şi 30 de ani. Aceştia trebuie să fie nominalizaţi de cluburile PEN locale, întrucât PEN International nu poate accepta cereri direct de la candidaţi, se arată pe site-ul pen-international.org.

PEN International este cea mai veche şi mai mare organizaţie mondială a scriitorilor, creată în 1921, după Primul Război Mondial, cu scopul de a întări comunicareaAmalia Cernat în vederea păcii dintre scriitori din toate ţările, cu dorinţa de a-i susţine în lupta lor pentru libertatea cuvântului şi pentru drepturile universale ale omului, dar şi cu scopul de a-i proteja fizic, juridic şi moral pe scriitori împotriva cenzurii, închisorii şi execuţiei fizice de către regimuri politice tiranice, se arată pe site-ul PEN Club România.

PEN Club România

PEN Club România este o asociaţie de scriitori creată în 1990, în jurul ideilor nobile şi umaniste promovate de organizaţia mondială PEN International. Creat de poeta Ana Blandiana în 1990, PEN Club România reuneşte în jur de o sută de scriitori români cunoscuţi, între care figurează nume importante ale culturii româneşti actuale, precum Andrei Pleşu, Ana Blandiana, Gabriel Liiceanu, Horia-Roman Patapievici, Gabriela Adameşteanu, Nicolae Manolescu, Mircea Dinescu, Stelian Tănase.

Foto cu Amalia Cernat – www.blog.cdpl.ro

05
/04
/23

Scriitorul turc Orhan Pamuk, laureat al Premiului Nobel pentru literatură, a fost invitat la Timișoara, în cadrul seriei „La UVT, Cultura este Capitală!”. Scriitorul căruia îi puteți găsi cărțile la editura Polirom a participat la două evenimente organizate de Universitatea de Vest din Timișoara, în cadrul programului cultural „Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii”.

24
/03
/23

Editura Nemira a lansat recent volumul biografic „The Beatles: O istorie”, semnat de Craig Brown, pe care vă invităm să îl descoperiți în aceste zile. Vă propunem, așadar, o fermecătoare incursiune în atmosfera anilor ‘60, dominată de muzica și imaginea unei trupe iconice.

23
/03
/23

Duminică, 26 martie 2023, de la ora 17.00, la Sala Studio va avea loc evenimentul Scenografi români contemporani @ ODEON, care marchează lansarea volumului Scenografi români contemporani de Horațiu Mihaiu, titlu editat de către Fundația Culturală „Camil Petrescu" ca supliment al revistei Teatrul Azi (2022), cu sprijinul AFCN.

22
/03
/23

Tim Ferriss, antreprenor de succes, angel investor și autor de bestsellere New York Times, vine în România la BRAND MINDS (2-3 iunie 2023). Volumele sale au fost traduse în peste 30 de limbi, iar podcastul său intitulat „The Tim Ferriss Show” a depășit 100.000.000 de descărcări.