Amantul japonez, un nou roman de Isabel Allende, la Humanitas Cişmigiu
https://www.ziarulmetropolis.ro/amantul-japonez-un-nou-roman-de-isabel-allende-la-humanitas-cismigiu/

Miercuri, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu, iubitorii de literatură sunt invitaţi la o seară dedicată scriitoarei Isabel Allende şi celui mai nou roman al său, Amantul japonez, publicat recent la editura Humantas Fiction.

Un articol de Petre Ivan|23 februarie 2016

Printre cei care vor vorbi despre carte se numără scriitorii Ioana Bâldea Constantinescu, Ana Barton şi Andrei Crăciun şi preşedintele Fundaţiei Calea Victoriei, Sandra Ecobescu, . Moderatorul întâlnirii este  Denisa Comănescu, director editoral Humanitas Fiction.

Isabel Allende: 21 de cărți publicate, traduceri în peste 35 de limbi; peste 65 de milioane de exemplare vândute; 12 doctorate onorifice; 50 de premii în peste 15 țări; 2 filme de succes realizate după romanele ei.

O dublă poveste de dragoste, la distanță de mai bine de jumătate de secol, se dezvăluie treptat în Amantul japonez.

Scris cu aceeaşi atenţie pentru amănuntul istoric şi profundă înţelegere a personajelor care au constituit dintotdeauna marca lui Isabel Allende, romanul Amantul japonez semnalează întoarcerea autoarei la povestea clasică, de largă respiraţie, fiind totodată un omagiu emoţionant adus sufletului omenesc şi stăruinţei în dragoste, într-o lume a necontenitelor schimbări.

Irina Bazili este tânăra îngrijitoare charismatică a Almei Belasco, la azilul de bătrâni Lark House. Trecutul ei e un secret la fel de bine păzit ca și al bătrânei doamne.

Fascinată de personalitatea Almei, Irina reușește, cu ajutorul nepotului acesteia, Seth, să descopere o frumoasă poveste de iubire interzisă, din timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Treptat devine însă limpede că povestea nu s-a încheiat niciodată, pentru că dragostea nu are vârstă, și Irina însăși hotărăște să îi dea o șansă lui Seth.

Monumental. O poveste care se desfășoară pe mai multe generaţii, despre soartă, război și puterea dragostei. (Harper’s Bazaar)

Despre ISABEL ALLENDE

Nepoata fostului preşedinte chilian Salvador Allende, Isabel Allende s-a născut pe 2 august 1942 la Lima, în Peru. Îşi petrece copilăria în Chile, iar în timpul dictaturii lui Pinochet se refugiază în Venezuela, unde rămâne timp de 15 ani şi lucrează ca ziaristă.

În 1982, primul ei roman, Casa spiritelor, are un succes fulminant şi devine imediat bestseller internaţional. În 1984 publică Despre dragoste şi umbră, apoi Eva Luna (1987), Povestirile Evei Luna (1989) şi Planul infinit (1991).

În 1992, fiica scriitoarei, bolnavă de porfirie, moare. Următoarea ei carte, Paula (1994), îi este dedicată. De mult succes se bucură volumul Afrodita (1997), romanele Fiica norocului (1999) şi Portret în sepia (2000), volumul de memorii Ţara mea inventată (2003) şi romanul Zorro (2005).

În 2006 îi apare romanul Inés a sufletului meu, în 2007, volumul autobiografic Suma zilelor, în 2009, romanul Insula de sub mare, în 2011, Caietul Mayei, iar în 2012, volumul Dragoste.

În 2014 vede lumina tiparului thrillerul Jocul Ripper și în 2015, romanul Amantul japonez. În 1994, statul francez i-a acordat titlul de Chevalier de l’Ordre des Arts et des Lettres, iar în 2004 a fost primită în American Academy of Arts and Letters.

Foto: Amantul japonez, de Isabel Allende – Humanitas

04
/03
/21

Ziarul Metropolis vă recomandă: un film cu Catherine Deneuve și Juliette Binoche, două tablouri despre lumea de azi dintr-o galerie bucureșteană, un festival de muzică clasică la Iași, un roman plin de mister al unei tinere scriitoare britanice și cartea unui istoric optimist care-și propune să redea speranța.

03
/03
/21

Joi, 4 martie, începând cu ora 18.00, Editura Pandora M și British Council România îi invită pe iubitorii de literatură la un dialog online ce are în centru romanul „Hamnet” de Maggie O’Farrell, cartea anului 2020.

25
/02
/21

Festivalul Despre lumea în care trăim, seria anuală de conferințe și dialoguri culturale şi ştiinţifice pe teme de actualitate organizată de Fundaţia Humanitas Aqua Forte, în parteneriat cu Editura Humanitas și Asociația ARCCA, a ajuns la a patra ediție și va aduce și anul acesta în fața publicului subiecte importante, care descriu vremurile prin care trecem, neuitând de contextul care ne-a adus aici, și invitați care propun perspective noi, foarte bine documentate.

24
/02
/21

„Apeirogon”, romanul irlandezului Colum McCann, este fără îndoială una dintre cele mai bune scrieri în limba engleză din 2020 și poate cea mai frumoasă carte despre Israel și Palestina din mileniul III.

18
/02
/21

Colecția „Top 10+”, unul dintre cele mai de succes proiecte editoriale Polirom, a împlinit zece ani de existență.

15
/02
/21

Autoarea bestselerurilor internaționale „Miniaturista” și „Muza” revine cu un roman luminos, puternic și emoționant despre secretele scrisului, ale maternității și prieteniei, despre cum ne pierdem și ne regăsim pe noi înșine. Vă invităm să parcurgeți un fragment din „Confesiunea” (Editura Humanitas Fiction).