Amat Escalante, regizorul care a şocat Cannes, vine în România
https://www.ziarulmetropolis.ro/amat-escalante-regizorul-care-a-socat-cannes-vine-in-romania/

Amat Escalante, unul dintre cei mai provocatori cineaşti contemporani, distins anul acesta cu Premiul pentru regie la Cannes, vine pentru prima dată în România, la cea de-a patra ediţie a Les Films de Cannes à Bucarest.

Un articol de Andrada Văsii|23 septembrie 2013

Unul dintre cei mai provocatori cineaști contemporani, distins anul acesta cu Premiul pentru regie la Cannes, Amat Escalante vine pentru prima dată în România la cea de-a patra ediție a Les Films de Cannes à Bucarest.

Les Films de Cannes à Bucarest va avea loc între 25 – 31 octombrie, la Cinema Studio, Cinema Elvira Popescu și CinemaPRO din București. Controversatul „Heli” va deschide Les Films de Cannes à Bucarest pe 25 octombrie

Cineastul mexican Amat Escalante, câștigătorul Premiului pentru regie la Festivalul de la Cannes cu unul dintre cele mai controversate filme ale ediției, „Heli“, vine pentru prima dată în România, în deschiderea Les Films de Cannes à Bucarest. Regizorul este unul dintre invitații speciali ai ediției, alături de Abdellatif Kechiche, câștigătorul Palme d’Or, care își va prezenta în premieră filmul „La Vie d’Adèle: Chapitres 1 & 2/ Adele: Capitolele 1 și 2”.

Escalante, un autodidact remarcat de la primul său film, realizat la doar 26 de ani, va avea o discuție cu studenții de la școlile de cinema, se va întâlni cu jurnaliștii români și va răspunde întrebărilor spectatorilor la proiecțiile filmelor sale.

Cum a şocat la Cannes Amat Escalante

„Heli”, un film cu o imagine impresionantă și cu scene de violență extremă, a tulburat audiența de la Cannes. Mexicul de azi, o țară a contrastelor și paradoxurilor, e ca un câmp de luptă pe care cad victime familii întregi – circa 70.000 de oameni prinși în războaiele duse de mafia drogurilor au murit în ultimii șapte ani.

„Cu siguranță, este filmul cel mai explicit și mai realist în violența lui din tot ce am văzut la Cannes din 2009 încoace, de la „Kinatay” al lui Brillante Mendoza”, scria „Variety”.

Estella are 12 ani și locuiește cu tatăl, cu fratele ei, Heli, cu soția acestuia și cu copilul lor. Nici prezentul și nici viitorul nu par să le rezerve mare lucru. Un tânăr cadet de 17 ani se hotărăște s-o ia de soție și să fugă împreună, însă are nevoie de bani. Drogurile confiscate de superiorii săi din poliție și oficial distruse i-ar putea aduce bani buni, așa că tânărul decide să le fure. Consecințele vor fi dramatice. 

Regizorul care a învățat de unul singur

A părăsit școala la 15 ani și a intrat în lumea filmului, învățând pe cont propriu. Amat Escalante (34 de ani) a trăit în Barcelona, Los Angeles, Austin, iar acum locuiește în Guanajuato (Mexic). A fost asistent de regie al renumitului regizor mexican Carlos Reygadas (Premiul pentru regie la Cannes 2012 cu Post Tenebras Lux).

Amat Escalante

Amat Escalante vine pentru prima dată în România, la cea de-a patra ediție a Les Films de Cannes à Bucarest.

Celelalte două lungmetraje ale sale, ambele premiate în numeroase festivaluri, au surprins audiența de la Cannes. Debutul „Sangre” (2005), distins cu Premiul criticii internaționale – FIPRESCI în secțiunea Un Certain Regard, este povestea unui tată a cărui rutină de cuplu e întreruptă de venirea fiicei sale dintr-o căsătorie anterioară; „Los Bastardos”, inclus în aceeași secțiune a Festivalului de la Cannes, trei ani mai târziu, urmărește doi imigranți mexicani în Los Angeles care primesc într-o zi o sarcină suspect de bine plătită. „Los Bastardos” va fi proiectat și pentru spectatorii de la București, în prezența regizorului.

Dacă v-a plăcut articolul, urmăriți-ne și pe Facebook!

Info:

„Heli” este distribuit în România de Asociația Macondo și va putea fi văzut  în cinematografele din România din luna noiembrie.

Foto credit: Les Films de Cannes à Bucarest (foto sus – filmul ,,Heli” realizat de Amat Escalante)

18
/09
/20

Cel mai nou cinematograf de tip multiplex din România a fost inaugurat de Cineplexx pe 16 septembrie la Târgu-Mureș, în prezența unui public nerăbdător să-și vadă vadă filmele preferate pe marele ecran. Locația nou deschisă reprezintă cea de-a cincea investiție făcută de companie în România într-un singur an de la intrarea pe piața locală.

17
/09
/20

A 12-a ediție KINOdiseea – Festivalul de Film pentru Publicul Tânăr are loc în București, în perioada 17 septembrie–11 octombrie 2020, și aduce pe marile ecrane din aer liber cele mai noi filme pentru copii, dar numai bune pentru o seară petrecută cu întreaga familie.

09
/09
/20

Pentru a sărbători cea de-a 5-a ediție, organizatorii festivalului Película au pregătit o călătorie cinematografică specială: 21 de producții din 8 țări din America Latină (Argentina, Brazilia, Bolivia, Chile, Columbia, Mexic, Peru și Uruguay), cărora li se alătură 2 titluri din Spania.

08
/09
/20

CRONICĂ DE FILM În al treilea său documentar, „Holy Father” (2020), câştigător al Premiului Special al Juriului la Sarajevo şi prezentat în premieră în România la Astra, regizorul Andrei Dăscălescu are curajul de a explora relaţia cu tatăl său, călugăr la Athos, şi cu iubita sa, cu care urmează să aibă un copil.

08
/09
/20

Emoție și participare cu toate simțurile la proiecția eveniment a filmului „Transalpina, Drumul Regilor”, de Dumitru Budrala, vizionată din bărci, în cadrul Astra Film Festival 2020. Cele peste 30 de bărci și hidrobiciclete care au plutit duminică seara pe lacul din Muzeul Astra Sibiu s-au legănat în aplauzele îndelungate ale spectatorilor, care au mulțumit astfel pentru experiența splendidă de care au avut parte, într-un cadru feeric, înconjurați de mori de vânt și stuf, având deasupra cerul înstelat.

08
/09
/20

Marele ecran, ambianța din sală, noi premiere, meniurile cu popcorn și întreaga experiență cinematografică incomparabilă revin cu intensitate și în deplină siguranță din 15 septembrie în cele patru locații Cineplexx – Băneasa (Băneasa Shopping City), Titan (Auchan Titan), Satu-Mare (Shopping City Satu-Mare ) și Sibiu (Shopping City Sibiu), iar din 16 septembrie în cea de-a cincea, odată cu inaugurarea noului multiplex din Shopping City Târgu-Mureș.

07
/09
/20

CRONICĂ DE FILM Proiectat în România la TIFF și Astra, „Așteptați răspunsul operatorului” (2020), de Pavel Cuzuioc, regizor de origine basarabeană stabilit în Austria, este un reușit documentar filmat în Republica Moldova, Ucraina, România și Bulgaria. Portretul tandru al unei regiuni, având ca protagoniști instalatori de telefonie, televiziune prin cablu și internet.