Amatorii
https://www.ziarulmetropolis.ro/amatorii/

Îmi place să caut adevăraţii iubitori de teatru. Adevăraţii iubitori de teatru nu sunt de găsit doar în sălile de spectacole, printre spectatori. Uneori, ei sunt de găsit şi pe scene, ca actori-amatori. Teribilă specie!  

Un articol de Andrei Crăciun|14 mai 2016

Actorii-amatori sunt, desigur, amatori, ceea ce nu îi face însă mai puţin profesionişti în pasiunea lor. Îmi plac oamenii pasionaţi. Cred că e o lună de când am văzut Ele…le la Teatrul de Artă, din Bucureşti, loc de care mă leagă de asemenea o pasiune, căci e în curtea cârciumii în care mi-am petrecut Facultatea de Ştiinţe Politice, pe Strada Sfântul Ştefan din Bucureşti, aşadar tinereţea.

Ele…le e o adaptare după Un cuplu ciudat de Neil Simon, mare dramaturg american. Nu e cel mai reuşit titlu adaptat, ba chiar m-aş pronunţa ferm în contra sa, dacă mi se permite. Însă, să nu judecăm o carte după copertă. Căci, ce se întâmplă pe scenă e altă poveste.

Iar povestea este aşa – oameni cu alte meserii la bază (Ana Bădilaş, Raluca Tone, Ana Maria Blândă, Mariana Burlacu, Cristina Cristea, Oana Negulescu, Alexandru Gârjoabă, Cristian Ioniţă – singurul care este student la actorie, în anul II) joacă teatru adevărat. E o bucurie în jocul lor, care demult s-a pierdut la atâţia actori de meserie din teatrele de stat, şi nu numai. Eu, unul, i-aş cam angaja. Îndrumător le-a fost actorul George Constantinescu, actor, sufletul Teatrului de Artă.

Amatori, amatori, dar sunt momente în corpul spectacolului în care nici nu se simte diferenţa faţă de profesionişti cât se poate de redutabili. Căci sunt sesizabile dăruirea, dorinţa teribilă de a nu greşi. Am remarcat în acest grup mult talent, am remarcat – de ce să vă mint – şi doar dorinţă. Dar, dat fiind că vorbim despre amatori, dorinţa e uneori suficientă.

Pe scenă se întâmplă aşa: un grupuscul de doamne se strâng să joace un joc de societate. Alunecă repede înspre bârfă şi small talk, se conturează, instant, tipologii clasice. Una dintre ele – Florence (Raluca Tone, avocat la bază, şi, după părerea mea, cea mai talentată dintre actriţele amatoare, dacă îmi e îngăduită o astfel de ierarhie) – este părăsită de bărbat şi se refugiază în casa prietenei-gazdă, Olive (jucată fără greşeală, foarte bine, de Ana Bădilaş). Se developează o tipologie îndelung cunoscută şi contestabilă – femeia-gospodină, de casă, abandonată brutal după o viaţă de muncă în slujba soţului şi copiilor. Ea nu se poate abţine să nu îţi facă lună în casă, de parcă ar fi Bubulina-Gospodina, ca să luăm un reper îndelung cunoscut.

Neil Simon şi-a scris piesa cu intenţia clară de a avea succes – şi are. Spectacolul de la Teatrul de Artă ia altitudine când în scenă intră băieţii (Gârjoabă şi Ioniţă), care joacă doi fraţi spanioli, si, si, claro, care tulbură ordinea preexistentă în gaşca femeilor.

Nu se relevă adevăruri fundamentale, nu are loc niciun catharsis, e o piesă de consun, care distrage şi nu de puţine ori distrează, dar cine spune că teatrul trebuie să fie doar altfel, foarte înalt, nu ştie ce vorbeşte, habar n-are.

Mergeţi la Teatrul de Artă să vedeţi acest spectacol, căci uneori pasiunea este cel mai important lucru care ne este dat. Ba mai mult, poate că aşa ar trebui să fie mereu.

Sunt pur şi simplu seri în care amatorii se ridică deasupra profesioniştilor. Mi-am dat, frumos, jos pălăria şi am ţinut-o pe genunchi două ore. Mi se întâmplă rar.



25
/01
/24

Sfârșitul sec.XIX, un sat dezbinat de bârfe, certuri și lupta pentru pământ. Frumoasa Jagna, o tânără de 19 ani, un spirit liber ce iese din tiparele comunității, devine centrul atenției în momentul în care familia o obligă să se căsătorească cu Boryna, un moșier văduv, influent și bogat.

25
/01
/24

Teatrul Mic anunță premiera oficială a spectacolului „Eu sunt propria mea soție” de Doug Wright, traducerea și regia Teodora Petre, scenografia Ioana Pashca, mișcare scenică Alina Petrică, muzică Cezar Antal. Evenimentul va avea loc pe 30 ianuarie 2024, ora 19:00, la Sala Studio – Str. Gabroveni nr. 57.

25
/01
/24

La iniţiativa revistei Teatrul azi, în parteneriat cu Teatrul Masca din Bucureşti şi cu susţinerea UNITER, apare în peisajul cultural românesc un nou proiect dedicat profesioniştilor din domeniul artelor spectacolului.

25
/01
/24

Marți, 30 ianuarie, începând cu ora 11:00, la Sala „Ileana Berlogea”, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale va sărbători Ziua Universității și a patronului său spiritual, Ion Luca Caragiale.

25
/01
/24

Duminică, 28 ianuarie (de la 17.00), primul concert al anului 2024 din stagiunea Orchestrei de Muzică Populară Radio îi este dedicat memoriei actriței NATAȘA RAAB, prezentatoare a nenumeroase concerte pe scena Sălii Radio.

25
/01
/24

Muzica și poveștile se întâlnesc la Teatrelli într-un nou concept de spectacol sonor, creat de Mădălina Pavăl și Alexei Țurcan, împreună cu alți 10 muzicieni talentați. GAZDA redefinește sonoritățile românești și propune spectatorilor un alt mod de a se bucura de muzică – umăr lângă umăr cu artiștii răspândiți prin sala transformată într-o sufragerie, pregătiți să dăruiască povești din culisele creației.

25
/01
/24

Festivalul DIPLOMA Show, un proiect The Institute, lansează seria de podcasturi Friends of the Arts, produsă de Black Rhino Radio și moderată de Artemisa Pascu. Friends of the Arts - A DIPLOMA Show Podcast continuă misiunea proiectului de a promova și susține tinerii artiști, designeri și arhitecți.

25
/01
/24

Gaep anunță reprezentarea lui Théo Massoulier. Artistul stabilit la Lyon este cunoscut pentru asamblaje în care coexistă elemente minerale, plante și artefacte și care fac trimitere la culturile biologice din laborator sau la mici matrice prebiotice. Recent, el a început să dezvolte o serie de picturi cu basoreliefuri inedite, acționate magnetic. Prima lui expoziție personală la Gaep – și prima din București – se va deschide la finalul lunii februarie.

24
/01
/24

Despre “Klaus & Barroso” – ce a fost asta, frate Bogdan Theodor Olteanu? Acum, pe bune? Ce a fost asta? M-ai pus într-o situație tare complicată. Dar, vorba cântecului: “Frate, frate, la bine și la greu”, scrie Vasile Ernu, despre cel mai discutat film românesc din această lună.

23
/01
/24

CRONICĂ DE FILM În noul său lungmetraj, “Familiar” (2023), Călin Peter Netzer pare că încearcă să reia formula de succes din “Poziţia copilului” (2013), filmul cu care a câştigat Ursul de Aur la Berlinale.

23
/01
/24

ISTORIA ne ajută să călătorim în trecutul persoanelor, familiilor, comunităților, popoarelor, Lumii întregi. Ea ne învăţă să întelegem o hartă, o haină, o clădire, o ruină, o fotografie, o gravură, un document vechi, o piesă de muzeu sau chiar un tablou. Cine ştie Istorie, va înțelege mai bine comunitatea şi lumea în care trăieşte azi!