Ambasadorii Campaniei Naționale ”Artiștii pentru artiști”
https://www.ziarulmetropolis.ro/ambasadorii-campaniei-nationale-artistii-pentru-artisti/

NICU ALIFANTIS, ALEXANDRINA HALIC, EMILIA POPESCU şi MARIAN RALEA, ambasadorii de anul acesta ai Campaniei „Artiştii pentru artişti”, vă invită să fiţi parte din schimbarea atitudinii faţă de situaţia delicată, dar rezolvabilă a artiştilor noştri aflaţi în dificultate. Ei vor fi pe scenă, vor juca pentru acest crez alături de sute de artişti, şi vă aşteaptă la teatru.

Un articol de Petre Ivan|2 martie 2018

În teatrul românesc simbolul lunii martie e altul. E luna când facem totul pentru artiştii noştri. E luna când sărbătorim Ziua Mondială a Teatrului în modul cel mai firesc cu putinţă: pe scenă, în sala de spectacol, în spatele scenei, pentru a oferi un ajutor acelora care, din diferite pricini, au renunţat la misterul teatral pentru o vreme sau definitiv.

Cele 16 ediţii ale Campaniei „Artiştii pentru artişti” – proiect social al UNITER realizat în parteneriat cu din ce în ce mai multe instituţii de teatru din Bucureşti şi din ţară – au însemnat sute de spectacole, mii de artişti, tot atâtea mii de oameni în public, adică nenumărate suflete care şi-au unit forţele pentru a oferi altor artişti încredere, căldură şi şansa la o viaţă mai bună.

„Astăzi, 1 martie 2018, reluăm cu aceeaşi încredere, pentru a câta oară, cuvintele devenite simbol: Alătură-te Campaniei, cumpără bilete, bucură-te de teatru şi fă o faptă bună!”, se arată în comunicatul UNITER.

Este mesajul nostru, dar este şi mesajul lor, al artiştilor care joacă pe tot parcusul lunii martie pentru colegi cu probleme de sănătate.
Ascultaţi-i pe NICU ALIFANTIS, ALEXANDRINA HALIC, EMILIA POPESCU, MARIAN RÂLEA, artiști care au să vă zică câteva secrete, care au să vă spună că, pentru ei, luna martie e luna darurilor. Sunt purtătorii aceluiaşi mesaj-îndemn: Alătură-te Campaniei, cumpără bilete, bucură-te de teatru şi fă o faptă bună!

Sunt ambasadorii de anul acesta ai Campaniei „Artiştii pentru artişti” şi vă invită să fiţi parte din schimbarea atitudinii faţă de situaţia delicată, dar rezolvabilă a artiştilor noştri aflaţi în dificultate. Ei vor fi pe scenă, vor juca pentru acest crez alături de sute de artişti, şi vă aşteaptă la teatru, contează pe prezenţa voastră.

Reamintim că anul acesta 47 de teatre din București și din țară au programat spectacole pe tot parcursul lunii martie, încasările din vânzarea de bilete urmând a fi direcţionate către Fondul de Solidaritate Teatrală: RO40RZBR0000060007801286 deschis la Raiffeisen Bank, Agenţia Piaţa Amzei.
Pe site-ul www.uniter.ro, găsiți mesajele video ale ambasadorilor, precum și lista completă a celor 51 de reprezentații care se vor juca sub semnul Campaniei. Grăbiţi-vă să vă cumpăraţi bilete la teatru!

Patru mari artiști, foarte sensibili și foarte implicați în viața comunității teatrale vin în fața dumneavoastră și dau un semnal pentru toți ceilalți că nimeni nu este singur.

Se anunţă o lună martie plină de teatru şi vă invităm cu inima deschisă să-l redescoperiți! Fiecare bilet cumpărat înseamnă nu doar un semn de reverenţă pentru munca actorilor, ci şi un ajutor concret.

 

Alătură-te Campaniei, cumpără bilete, bucură-te de teatru şi fă o faptă bună!
Sumele strânse din vânzarea de bilete, donaţii şi sponsorizări se pot vira în contul RO40RZBR0000060007801286
deschis la Raiffeisen Bank, Agenţia Piaţa Amzei,
Fondul de Solidaritate Teatrală.

Foto: Ambasadorii Campaniei Naționale ”Artiștii pentru artiști” – Irinel Cîrlănaru

11
/12
/23

Un concert extraordinar de muzică de film va avea loc la Opera Naţională din Bucureşti pe 12 decembrie, de la ora 19.00, organizat de Universitatea Națională de Muzică din București în parteneriat cu Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România, Opera Națională din București, Arhiva Națională de Filme și universități de teatru și film din țară.

11
/12
/23

Pentru 10 zile, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” s-a aflat în Statele Unite ale Americii în cadrul turneului aniversar „Madrigal 60 – The Magic of Winter”, primul pe care artiștii l-au susținut în America după 35 de ani.

07
/12
/23

Legendarul cineast maghiar Béla Tarr va primi sâmbătă seară, la Berlin, un premiu onorific din partea Academiei Europene de Film. Cu această ocazie, publicăm un eseu despre cinemaul său foarte special.

07
/12
/23

Electric Castle 2024 sună epic! Cu Massive Attack, Bring Me The Horizon și Queens of The Stone Age ca headliners confirmați, a 10-a ediție a festivalului se anunță cu foarte mult rock și trip hop.

07
/12
/23

TEATRUL SE (ŞI) CITEŞTE, primul sezon al podcastului realizat de Fundaţia Culturală „Camil Petrescu” continuă cu un nou invitat. De această dată, Zomir Dimovici se întoarce în lumea cuvintelor trădate şi îl are ca partener de conversaţie pe Sorin Gherguţ, traducător, poet şi redactor de carte.