American Sniper. Ţintele lui Clint Eastwood
https://www.ziarulmetropolis.ro/american-sniper-tintele-lui-clint-eastwood/

CRONICĂ DE FILM Un lucru e cert, iar „American Sniper”/„Lunetistul american” nu face decât să-l reconfirme: lui Clint Eastwood îi plac drapelul american, luptele şi, mai presus de orice, armele.

Un articol de Ionuţ Mareş|26 Ianuarie 2015

A-l acuza de exces de patriotism e, într-adevăr, la îndemână, însă nu ajută prea mult la a-i înţelege ultimul film. America lui, aşa cum reiese din „American Sniper”, scris de Jason Hall pe baza unei cărţi despre un personaj real (Chris Kyle), e una al cărei ADN îmbină o perspectivă apăsat patriarhală şi conservatoare şi sentimentul permanent al nevoii de apărare a ţării, al identificării de duşmani şi al sacrificiului.

Este, bineînţeles, o viziune republicană, uşor de criticat, însă asumată până la limita inconştientului şi servită fără teama de ridicol sau desuetudine.

De aici şi ceea ce ar putea trece drept o regie lipsită de spectaculozitate, de acele mărci prin care autorii simt nevoia să-şi facă simţită prezenţa. Totul este însă pus în slujba ideilor pe care Clint Eastood se încăpăţânează să ni le arunce în faţă, uneori fără subtilitatea care le-ar fi ajutat să fie mai eficiente (cum e cea a efectelor devastatoare pe care războiul le are asupra vieţii personale a soldaţilor).

Secvenţele care dezvăluie relaţia lui Chris (jucat de un Bradley Cooper care intră bine în rolul cowboy-ului devenit cel mai cunoscut lunetist al SUA) cu Taya (Sienna Miller) sunt şi cele mai convenţional tratate, pe tiparul: se cunosc într-un bar, se îndrăgostesc, se căsătoresc, fac copii şi încearcă să-şi vadă linştiţi de viaţă, atunci când el nu e pe frontul din Irak.

Deşi le înţelege importanţa dramaturgică în a da amploare şi a-i oferi un bagaj psihologic protagonistului său, Eastwood nu pare a învesti scenele de familie cu prea multă fineţe. Şi asta pentru a se concentra pe ceea ce este cu adevărat punctul său de interes: incursiunile trupelor speciale ale armatei, în căutare de islamişti, şi mai ales dexteritatea şi eroismul arătate de Chris, căruia i s-a atribuit uciderea a 160 de „duşmani”, inclusiv femei şi copii.

În astfel de secvenţe de război, a căror coregrafie minuţioasă se lasă admirată minute în şir, Eastwood îşi etalează meşteşugul regizoral, menit a evidenţia şi glorifica bărbăţia şi camaraderia şi a aduce un (discutabil) elogiu forţei pe care armele o conferă omului.

Iar dacă se fereşte a arăta chiar şi o minimă intimitate conjugală (băieţilor duri nu le place să-şi etaleze latura asta), el nu ezită în a expune uciderea unui copil de către Chris sau împuşcarea în faţă a unui coleg de-al său de către lunetistul temut al părţii adverse. În fond, duelul celor doi lunetişti de elită reia eternul duel al cowboy-ilor din westernuri (caii sunt înlocuiţi cu blindate), numai că celebra confruntare nu mai are loc faţă în faţă, de la câţiva metri, ci de pe clădiri, la sute de metri distanţă unul de celălalt.

Eastwood îşi structurează filmul pe câteva arhetipuri (printre care şi răzbunarea ca motor narativ). Chiar dacă nu avea cum să îşi saboteze întregul eşafodaj, el adaugă totuşi discursului său un bemol, atunci când sugerează că pasiunea bărbaţilor pentru arme şi vânătoare face parte din etosul american şi este transmisă de la o generaţie la alta. Şi se poate întoarce împotriva celui pentru care a reprezentat chiar sensul vieţii.

Distribuit în România de Freeman Entertainment, „American Sniper”/„Lunetistul american” a intrat pe marile ecrane la 23 ianuarie

 INFO

American Sniper (SUA, 2015)

Regia: Clint Eastwood

Cu: Bradley Cooper,  Sienna Miller, Kyle Gallner

Rating: ●●●○○

01
/12
/18

Cea de-a 12-a și ultima ediție a Festivalului Internațional de Film NexT va avea loc în perioada 14-17 decembrie, la Cinema Muzeul Țăranului din București, și marchează încheierea unui capitol important din povestea filmului românesc.

30
/11
/18

„Apostolul Bologa”, realizat de TVR prin Casa de Producție şi regizat de Dominic Dembinski, are premiera la TVR1 astăzi, 30 noiembrie, de la la 18.10. Următoarele difuzări sunt la TVRM, pe 15 decembrie, ora 22.00, şi TVRi, pe 16 decembrie, ora 23.00. Producţia va fi difuzată cu subtitrare în limba română, putând astfel să fie accesibilă şi persoanelor cu deficienţe de auz.

27
/11
/18

Cine Europa prezintă o comedie perfectă de sărbători pentru întreaga familie! Pe 6 decembrie, special de Moș Nicolae, se vor ține proiecții în avanpremieră în majoritatea cinematografelor! Filmul poate fi vizionat din 7 decembrie în cinematografele din România dublat sau subtitrat în limba română, iar în unele orașe chiar și dublat în limba maghiară.

26
/11
/18

Cinesseur despre Bertolucci: Zicea Truffaut, prin '75: "Astăzi, un regizor trebuie să admită ideea că munca sa va fi judecată, eventual, de cineva care nu a văzut niciodată un film de Murnau".  După aproape 20 de ani, Bertolucci îi prelua vorbele și completa: "Am ajuns să fim judecați de oameni care nu au văzut niciun film de Truffaut"

26
/11
/18

Cineastul italian Bernardo Bertolucci a murit, în dimineaţa zilei de luni, la Roma, la vârsta de 77 de ani, din cauza unui cancer, potrivit agentei lui, Flavia Schiavi. Considerat unul dintre giganții cinematografiei, Bertolucci a fost recompensat cu două premii Oscar, dar şi cu un Palme d'Or onorific.

26
/11
/18

Prima ediție a Festivalului Filmului Palestinian (FFP) începe luni la București cu proiecția în premieră în România a multipremiatului film „Wajib – Invitație la nuntă” (2017), regizat de Annemarie Jacir. Festivalul are loc între 26 și 28 noiembrie la Cinema PRO din București.

25
/11
/18

CRONICĂ DE FILM Scris împreună cu Lia Bugnar, „Moon Hotel Kabul” (2018), noul film al regizoarei Anca Damian, are în centru un jurnalist, jucat de Florin Piersic Jr., pus în situaţia de a-şi reconsidera viaţa după moartea suspectă a unei traducătoare din România pe care o întâlneşte în Afganistan.

25
/11
/18

Centrul Ceh continuă Documentary Mondays și Fiction Tuedays cu două noi proiecții. Astfel, veţi putea vedea luni, 26 noiembrie, filmul documentar „Occupied Cinema”, iar marți, 27 noiembrie, filmul mut ceh „Erotikon”. Ambele proiecții vor avea loc de la ora 20:00, cu intrarea liberă.

24
/11
/18

„Un om la locul lui”, filmul de debut în lungmetraj al regizorului Hadrian Marcu, rulează din 23 noiembrie în mai multe cinematografe din țară. Din distribuție fac parte Bogdan Dumitrache, Ada Galeș, Mădălina Constantin și Adrian Titieni.

23
/11
/18

Timp de șapte zile, între 23 și 29 noiembrie, la Cinema Elvire Popesco cele mai bune filme din cinematografia germană recentă vor fi proiectate în cadrul celei de-a 13-a ediție a Zilelor Filmului German organizate la București de Goethe-Institut.

21
/11
/18

„APOSTOLUL BOLOGA”, filmul realizat de Televiziunea Română prin Casa de Producție TVR şi regizat de Dominic Dembinski, a avut luni, 19 noiembrie prima proiecție publică la care au fost prezenți jurnaliști si echipa filmului. Adaptare a romanului „Pădurea Spânzuraţilor” de Liviu Rebreanu, filmul are o distribuție de excepție, în sală fiind prezenți: Alexandru Repan, Adrian Titieni, Cristi Iacob, Mihai Stănescu, Andras Demeter, Andrada Fuscaș, Mihai Bica.

21
/11
/18

În perioada 22 – 25 noiembrie, Asociația CulturALL, în parteneriat cu Primăria Capitalei, prin ARCUB, pregătește la București prima ediție a Bucharest Best Comedy Film Festival, ce va avea loc în 2019. Timp de patru zile, personalități internaționale din lumea cinematografiei se întâlnesc la București pentru a stabili structura festivalului și regulamentul de selecție a filmelor ce vor concura, în 2019, pentru titlul „Comedia Anului”.             

21
/11
/18

OPINIE Cum se explică succesul lui „Moromeții 2”, care pare de neoprit în drumul de a deveni cel mai vizionat film românesc cel puțin de după 2000? Am încercat să ofer cinci motive ale acestei primiri neașteptate pe care publicul român i-o oferă noului film al veteranului regizor Stere Gulea.

Page 18 of 240« First...10...1617181920...304050...Last »