American Sniper. Ţintele lui Clint Eastwood
https://www.ziarulmetropolis.ro/american-sniper-tintele-lui-clint-eastwood/

CRONICĂ DE FILM Un lucru e cert, iar „American Sniper”/„Lunetistul american” nu face decât să-l reconfirme: lui Clint Eastwood îi plac drapelul american, luptele şi, mai presus de orice, armele.

Un articol de Ionuţ Mareş|26 ianuarie 2015

A-l acuza de exces de patriotism e, într-adevăr, la îndemână, însă nu ajută prea mult la a-i înţelege ultimul film. America lui, aşa cum reiese din „American Sniper”, scris de Jason Hall pe baza unei cărţi despre un personaj real (Chris Kyle), e una al cărei ADN îmbină o perspectivă apăsat patriarhală şi conservatoare şi sentimentul permanent al nevoii de apărare a ţării, al identificării de duşmani şi al sacrificiului.

Este, bineînţeles, o viziune republicană, uşor de criticat, însă asumată până la limita inconştientului şi servită fără teama de ridicol sau desuetudine.

De aici şi ceea ce ar putea trece drept o regie lipsită de spectaculozitate, de acele mărci prin care autorii simt nevoia să-şi facă simţită prezenţa. Totul este însă pus în slujba ideilor pe care Clint Eastood se încăpăţânează să ni le arunce în faţă, uneori fără subtilitatea care le-ar fi ajutat să fie mai eficiente (cum e cea a efectelor devastatoare pe care războiul le are asupra vieţii personale a soldaţilor).

Secvenţele care dezvăluie relaţia lui Chris (jucat de un Bradley Cooper care intră bine în rolul cowboy-ului devenit cel mai cunoscut lunetist al SUA) cu Taya (Sienna Miller) sunt şi cele mai convenţional tratate, pe tiparul: se cunosc într-un bar, se îndrăgostesc, se căsătoresc, fac copii şi încearcă să-şi vadă linştiţi de viaţă, atunci când el nu e pe frontul din Irak.

Deşi le înţelege importanţa dramaturgică în a da amploare şi a-i oferi un bagaj psihologic protagonistului său, Eastwood nu pare a învesti scenele de familie cu prea multă fineţe. Şi asta pentru a se concentra pe ceea ce este cu adevărat punctul său de interes: incursiunile trupelor speciale ale armatei, în căutare de islamişti, şi mai ales dexteritatea şi eroismul arătate de Chris, căruia i s-a atribuit uciderea a 160 de „duşmani”, inclusiv femei şi copii.

În astfel de secvenţe de război, a căror coregrafie minuţioasă se lasă admirată minute în şir, Eastwood îşi etalează meşteşugul regizoral, menit a evidenţia şi glorifica bărbăţia şi camaraderia şi a aduce un (discutabil) elogiu forţei pe care armele o conferă omului.

Iar dacă se fereşte a arăta chiar şi o minimă intimitate conjugală (băieţilor duri nu le place să-şi etaleze latura asta), el nu ezită în a expune uciderea unui copil de către Chris sau împuşcarea în faţă a unui coleg de-al său de către lunetistul temut al părţii adverse. În fond, duelul celor doi lunetişti de elită reia eternul duel al cowboy-ilor din westernuri (caii sunt înlocuiţi cu blindate), numai că celebra confruntare nu mai are loc faţă în faţă, de la câţiva metri, ci de pe clădiri, la sute de metri distanţă unul de celălalt.

Eastwood îşi structurează filmul pe câteva arhetipuri (printre care şi răzbunarea ca motor narativ). Chiar dacă nu avea cum să îşi saboteze întregul eşafodaj, el adaugă totuşi discursului său un bemol, atunci când sugerează că pasiunea bărbaţilor pentru arme şi vânătoare face parte din etosul american şi este transmisă de la o generaţie la alta. Şi se poate întoarce împotriva celui pentru care a reprezentat chiar sensul vieţii.

Distribuit în România de Freeman Entertainment, „American Sniper”/„Lunetistul american” a intrat pe marile ecrane la 23 ianuarie

 INFO

American Sniper (SUA, 2015)

Regia: Clint Eastwood

Cu: Bradley Cooper,  Sienna Miller, Kyle Gallner

Rating: ●●●○○

25
/07
/23

Pe 19 iulie, sute de vedete din România au fost prezente la avanpremiera de gală a filmului Barbie distribuit la nivel național de Vertical Entertainment, producție care a pictat întreaga lume în roz. Evenimentul a avut loc la Cineplexx din Băneasa Shopping City și a adus o mică parte din Lumea Barbie, spre încântarea celor prezenți.

21
/07
/23

Creatrix Fama, organizatorul temerarului Film O’Clock International Festival desfășurat simultan în șapte țări aflate pe meridianul de 25 grade longitudine estică, anunță cu bucurie deschiderea înscrierilor pentru programul de mentorat "Her Story, Her Future". Acest program are ca scop sprijinirea și încurajarea femeilor din industria filmului, oferindu-le oportunitatea de a-și dezvolta abilitățile personale și profesionale într-un mediu sigur și susținător.

19
/07
/23

Festivalul Cinemascop vine agale cu a șasea ediție! Sunteți așteptați din nou în grădina de vară din Eforie Sud, între 1-6 august, cu filme, ateliere de creație pentru copii, dar și surprize, cum ar fi o petrecere silent disco. Ca de obicei, intrarea este liberă, iar grădina se deschide zilnic la ora 18:00.

19
/07
/23

Festivalul Ceau, Cinema! a sărbătorit zece ani alături de public şi invitaţi. Un cineconcert, cel puţin 30 de filme, întâlniri cu peste 20 de cineaşti din ţară şi străinătate, dezbateri, ateliere, o expoziţie aniversară şi o lansare de carte au făcut parte din programul ediţiei aniversare, care a avut loc între 12 şi 16 iulie la Timişoara.

10
/07
/23

Un cineconcert, cel puţin 30 de filme, întâlniri cu peste 20 de invitaţi din ţară şi străinătate, dezbateri, ateliere, o expoziţie aniversară şi o lansare de carte fac parte din programul ediţiei a zecea a Festivalului Ceau, Cinema!, care va avea loc între 12 şi 16 iulie la Timişoara, Capitală Europeană a Culturii.