American Sniper. Ţintele lui Clint Eastwood
https://www.ziarulmetropolis.ro/american-sniper-tintele-lui-clint-eastwood/

CRONICĂ DE FILM Un lucru e cert, iar „American Sniper”/„Lunetistul american” nu face decât să-l reconfirme: lui Clint Eastwood îi plac drapelul american, luptele şi, mai presus de orice, armele.

Un articol de Ionuţ Mareş|26 Ianuarie 2015

A-l acuza de exces de patriotism e, într-adevăr, la îndemână, însă nu ajută prea mult la a-i înţelege ultimul film. America lui, aşa cum reiese din „American Sniper”, scris de Jason Hall pe baza unei cărţi despre un personaj real (Chris Kyle), e una al cărei ADN îmbină o perspectivă apăsat patriarhală şi conservatoare şi sentimentul permanent al nevoii de apărare a ţării, al identificării de duşmani şi al sacrificiului.

Este, bineînţeles, o viziune republicană, uşor de criticat, însă asumată până la limita inconştientului şi servită fără teama de ridicol sau desuetudine.

De aici şi ceea ce ar putea trece drept o regie lipsită de spectaculozitate, de acele mărci prin care autorii simt nevoia să-şi facă simţită prezenţa. Totul este însă pus în slujba ideilor pe care Clint Eastood se încăpăţânează să ni le arunce în faţă, uneori fără subtilitatea care le-ar fi ajutat să fie mai eficiente (cum e cea a efectelor devastatoare pe care războiul le are asupra vieţii personale a soldaţilor).

Secvenţele care dezvăluie relaţia lui Chris (jucat de un Bradley Cooper care intră bine în rolul cowboy-ului devenit cel mai cunoscut lunetist al SUA) cu Taya (Sienna Miller) sunt şi cele mai convenţional tratate, pe tiparul: se cunosc într-un bar, se îndrăgostesc, se căsătoresc, fac copii şi încearcă să-şi vadă linştiţi de viaţă, atunci când el nu e pe frontul din Irak.

Deşi le înţelege importanţa dramaturgică în a da amploare şi a-i oferi un bagaj psihologic protagonistului său, Eastwood nu pare a învesti scenele de familie cu prea multă fineţe. Şi asta pentru a se concentra pe ceea ce este cu adevărat punctul său de interes: incursiunile trupelor speciale ale armatei, în căutare de islamişti, şi mai ales dexteritatea şi eroismul arătate de Chris, căruia i s-a atribuit uciderea a 160 de „duşmani”, inclusiv femei şi copii.

În astfel de secvenţe de război, a căror coregrafie minuţioasă se lasă admirată minute în şir, Eastwood îşi etalează meşteşugul regizoral, menit a evidenţia şi glorifica bărbăţia şi camaraderia şi a aduce un (discutabil) elogiu forţei pe care armele o conferă omului.

Iar dacă se fereşte a arăta chiar şi o minimă intimitate conjugală (băieţilor duri nu le place să-şi etaleze latura asta), el nu ezită în a expune uciderea unui copil de către Chris sau împuşcarea în faţă a unui coleg de-al său de către lunetistul temut al părţii adverse. În fond, duelul celor doi lunetişti de elită reia eternul duel al cowboy-ilor din westernuri (caii sunt înlocuiţi cu blindate), numai că celebra confruntare nu mai are loc faţă în faţă, de la câţiva metri, ci de pe clădiri, la sute de metri distanţă unul de celălalt.

Eastwood îşi structurează filmul pe câteva arhetipuri (printre care şi răzbunarea ca motor narativ). Chiar dacă nu avea cum să îşi saboteze întregul eşafodaj, el adaugă totuşi discursului său un bemol, atunci când sugerează că pasiunea bărbaţilor pentru arme şi vânătoare face parte din etosul american şi este transmisă de la o generaţie la alta. Şi se poate întoarce împotriva celui pentru care a reprezentat chiar sensul vieţii.

Distribuit în România de Freeman Entertainment, „American Sniper”/„Lunetistul american” a intrat pe marile ecrane la 23 ianuarie

 INFO

American Sniper (SUA, 2015)

Regia: Clint Eastwood

Cu: Bradley Cooper,  Sienna Miller, Kyle Gallner

Rating: ●●●○○

23
/10
/18

CRONICĂ DE FILM Prezentat în premieră în România la „Les Films de Cannes à Bucarest”, „Climax” (2018), de Gaspar Noé, este un „musical body horror” al cărui scop principal pare să fie captarea energiei unor corpuri tinere care pierd treptat controlul, de la dans, băutură și un drog psihedelic misterios.

22
/10
/18

"O femeie trebuie să fie inteligentă, să aibă farmec, simţ al umorului, şi să fie bună. Sunt aceleaşi calităţi pe care le cer unui bărbat." - Catherine Deneuve.  Considerată una din cele mai frumoase si carismatice actrite din lume, Catherine Deneuve a împlinit, azi, 75 de ani!

21
/10
/18

CRONICĂ DE FILM Prezentat în premieră mondială la Astra Sibiu, „Timbox” este un excelent documentar de debut realizat de Nora Agapi. Regizoarea îi face un portret tandru tatălui său – un bătrân carismatic din Iași care a adunat în cutii mii de fotografii și înregistrări pe peliculă făcute de-a lungul vieții.

19
/10
/18

Actorul Mark Ruffalo, cunoscut pentru roluri din filme precum „Collateral”, „Spotlight” şi „The Kids Are All Right”, va interpreta rolurile unor gemeni identici în miniseria HBO „I Know This Much Is True”, pentru care va fi şi producător executiv. Serialul format din şase episoade este bazat pe romanul omonim al lui Wally Lamb, bestseller New York Times.

17
/10
/18

“Corupţia într-o ţară este invers proporţională cu gradul de dezvoltare al acelei ţări.” - Arthur Miller, autorul faimoasei piese “Moartea unui comis voiajor” (al cărei prim act a fost scris într-o singură zi!), premiată cu: Pulitzer, Tony Award şi Premiul criticii de teatru. Arthur Miller s-a născut într-o zi de 17 octombrie (1915)

17
/10
/18

CRONICĂ DE FILM Prezentat în premieră în România la Festivalul ASTRA de la Sibiu după ce în vară a fost ales cel mai bun documentar la Karlovy Vary, „Martorii lui Putin” (2018), de Vitaly Mansky, tratează momentul venirii la putere a lui Vladimir Putin, folosind imagini de arhivă inedite.

16
/10
/18

Les Films de Cannes à Bucarest organizează pe perioada celor 10 zile de proiecții (19 – 28 octombrie) și o serie de evenimente profesionale, discuții deschise și paneluri la care sunt așteptați să participe deopotrivă profesioniști din industria filmului, selecționeri și directori de festivaluri, decidenți politici dar și cinefili interesați de mersul industriei cinematografice.

16
/10
/18

A 25-a ediție a Festivalului Internațional Astra Film Sibiu s-a deschis oficial, la Sala Thalia, cu filmul Transalpina – Drumul Regilor al regizorului Dumitru Budrala, director-fondator al Festivalului. Înaintea proiecției, invitați de marcă au subliniat importanța momentului și au punctat cele mai importante etape din dezvoltarea Festivalului. Gala de deschidere s-a încheiat cu un concert al nominalizaților la Grammy, The Tiger Lilies.

16
/10
/18

Mai sunt doar câteva zile până la startul celei de-a 9-a ediţii a mult aşteptatului “Les Films de Cannes à Bucarest” 2018 (19 – 28 octombrie), prilej pentru a revedea câteva din spoturile de prezentare din anii anteriori, dar şi trailerul oficial al festivalului din acest an.

15
/10
/18

CRONICĂ DE FILM Inclus în Competiția de la Veneția, „Nuestro tiempo” („Our Time”), de Carlos Reygadas, este un ambițios și hipnotizant film de aproape trei ore, care va fi proiectat la „Les Films de Cannes à Bucarest”, în prezența cineastului mexican.

13
/10
/18

În iureșul creat de Ordonanţa de Urgenţă privind redefinirea familiei în Constituţie, misiune eșuată de altfel, actorii din „Secretul Fericirii”, filmul românescce va intra în cinematografe pe 19 octombrie 2018, explică ideea de familie și relațiile de cuplu, în general, în viziunea lor.

12
/10
/18

Cel mai renumit regizor iranian, Asghar Farhadi, singurul regizor care a fost laureat cu două premii Oscar pentru cel mai bun film străin, vine la Les Films de Cannes à Bucarest. Ediția a 9-a a  festivalului bucureștean se va deschide cu același film care a deschis și festivalul de la Cannes:Everybody Knows, cel mai recent lungmetrajal regizorului, cu Penélope Cruz și Javier Bardem în rolurile principale.

12
/10
/18

S-a lansat trailerul mult așteptatului "Morometii 2",  film ce continuă "odiseea" familiei lui Ilie Moromete. Premiera naţională a filmului lui Stere Gulea va avea loc pe  5 noiembrie, la Sala Palatului, urmând ca acesta să fie lansat pe ecranele din întreaga țară pe 16 noiembrie.

Page 20 of 237« First...10...1819202122...304050...Last »