Amfiteatrul VăraTIC rămâne deschis toată luna august
https://www.ziarulmetropolis.ro/amfiteatrul-varatic-ramane-deschis-toata-luna-august/

Amfiteatrul VăraTIC rămâne deschis toată luna august, găzduind spectacole de teatru în aer liber pentru cei mai tineri spectatori din Capitală: copiii cu vârsta sub 6 ani.

Un articol de Liliana Matei|3 august 2020

Lansat la începutul lunii iulie, programul estival din Amfiteatrul VăraTIC prilejuiește întâlnirea cu titluri îndrăgite din programul Teatrului Ion Creangă. În fiecare weekend, de la orele 10:00 și 19:00, copiii și părinții sunt invitați să-și ocupe locurile pe pernuțele colorate și să urmărească spectacole inspirate din poveștile lui Ion Creangă („Punguța cu doi bani” sau Prostia omenească”) sau Antoine de Saint-Exupéry („De-a Micul Prinț”, foto), dar și spectacole inspirate din povești contemporane.

Printre spectacolele care pot fi urmărite în luna august se numără și titluri pentru copii cu vârsta sub 3 ani – o categorie de spectacole cu totul aparte creată de Teatrul Ion Creangă. Un prim contact cu lumea și emoția teatrului, acest tip de spectacol se bazează pe explorarea simțurilor și implicarea prin joacă, stimulând dezvoltarea emoțională și cognitivă a copiilor. O experiență inedită, aceste spectacole se pot vedea pe scena din amfiteatru în următoarele weekenduri:

sâmbătă, 08 august ̶ „Pernuța somnoroasă”, regia Carmen Palcu și Voicu Hetel;

sâmbătă, 29 august ̶ „ÎmpreLună”, regia Cristina Giurgea.

Amfiteatrul VăraTIC funcționează în grădina Casei Eliad (Bd. Mircea Vodă nr. 5 din Sectorul 3), într-un cadru pregătit cu respectarea măsurilor de siguranță dispuse de autorități pentru reglementarea evenimentelor culturale în aer liber, inclusiv organizarea triajului epidemiologic, reducerea numărului de locuri cu respectarea distanțării sociale, purtarea măștii de protecție.

Biletele sunt disponibile online, pe platforma Entertix sau Myticket și pot fi achiziționate în pachete de câte 2, 3, respectiv 4 bilete (pentru familii), pentru a permite menținerea unei distanțe de minimum 2 metri între fiecare familie sau grup de spectatori. Accesul se face cu respectarea Regulamentului elaborat în conformitate cu normele și măsurile aflate în vigoare în contextul pandemiei SARS-CoV-2. Nerespectarea regulamentului atrage după sine interzicerea accesului în spațiul Amfiteatrului.

Mai multe informații sunt disponibile pe www.varatic.teatrulioncreanga.ro.

 

30
/10
/23

Grupul de rock alternativ Heartbreak Cinema a lansat o piesă cu un mesaj puternic, care nu poate trece pe lângă urechile ascultătorilor. Punk-ul nu a fost creat pentru a fi confortabil, iar „Fuckaholic” demonstrează rădăcinile genului, prin expunerea experiențelor negative ale Mariei Teodora și a colaboratoarei Iris Danciu

27
/10
/23

A ştiut dintotdeauna că vrea să fie actor. Şi-a urmat visul - joacă teatru sau în filme artistice. De peste 12 ani, o ţară întreagă îl iubeşte şi pentru rolul din serialul „Las Fierbinți”. Despre independență, talent, curaj și asumare – luni, 30 octombrie, ora 23.00, la „Nocturne”, cu Marina Constantinescu și Adrian Văncică.