Amintire cu Irina Petrescu și frumusețea ființei umane
https://www.ziarulmetropolis.ro/amintire-cu-irina-petrescu-si-frumusetea-fiintei-umane/

Actriţa Irina Petrescu s-a stins din viaţă pe 19 martie 2013, într-un spital din Bucureşti.

Un articol de Dana Ionescu|18 martie 2021

Într-o lume în care moartea nu mai provoacă nici tăcere, nici stimă sau frică, dispariția ei, a unei ființe în care modestia și trufia venită din propria valoare coabitau bizar, a generat în presă scotocirea impudică prin sertare ale memoriei. Niște sertare în care Irina Petrescu nu a dat nimănui niciodată voie să scotocească.

În loc de necrolog și de panegiric, câteva impresii de la un interviu pe care l-am făcut, în vara anului 2011, pentru suplimentul „Adevărul literar și artistic”. Irina Petrescu a onorat invitația, a venit la redacție pe o căldură sufocantă, a vorbit simplu, după ce mă avertizase la telefon, modest, dar ferm, că nu dorește să plictisească oamenii povestind lucruri știute despre destinul ei. Alesesem ca subiect audio-book-ul, „cartea vorbită”, dragă actriței care privea cu un ochi spre clipa de acum, cu un ochi spre posteritatea care nu o înspăimânta. Dialogul nostru s-a purtat firesc, alunecând spre teatru și spre zonele accesibile ale intimității, acele zone care-i îngăduiau confesiunea inofensivă. Între nostalgia după epoca interbelică și dezgustul moderat față de o lume fără candoare și fără speranță, cea în care trăiește, actrița și-a așezat destinul sub semnul întâmplării, recunoscând însă că înainte de știință stă vocația.

În loc de evocare la opt ani de la moartea Irinei Petrescu, să recitim cuvintele actriței conștiente de puterea clipei, care n-a avut niciodată o colecție de fotografii personale.

Vă număraţi printre cei câţiva actori români care au realizat audio­bookuri. Sunteţi una dintre „vocile” Humanitas.

Prima dată am înregistrat fragmente din „Jurnalul unei fete greu de mulţumit”, de Jeni Acterian. După aceea a urmat „Morţii vârstnici să cedeze locul morţilor tineri”, o nuvelă din „Iubiri caraghioase”, volumul lui Milan Kundera, scris înainte ca prozatorul să plece la Paris. Apoi le-a venit rândul unor extrase din jurnalul Monicăi Lovinescu.

Cum a fost să întruchipaţi două memorialiste care însemnă mult în cultura română, două spirite atât de puternice?

Pe jumătate la îndemână, pe jumătate foarte greu. La adăpostul unei personaj care scrie la persoana I, inclus într-o piesă sau într-un scenariu radiofonic, te confrunţi cu un subiect de compoziţie. Am făcut şi un spectacol de teatru radiofonic – cu atmosferă, puţină muzică şi dialog – pornind de la jurnalul lui Alice Voinescu, un spectacol foarte frumos şi un personaj care mi s-a potrivit. Cât despre audiobookul cu fragmente din jurnalul Monicăi Lovinescu, aşa cum spuneam şi la lansarea de la Bookfest, trebuie să precizez că mi-a fost îngrozitor greu, pentru că e vorba despre o voce cunoscută. Cei de vârsta mea îi cunosc glasul absolut inconfundabil. M-am străduit s-o recompun, cu glasul şi cu ritmul ei interior, ceea ce a fost aproape aberant. M-a salvat Mihaela Coman, directoarea Humanitas Multimedia, care mi-a spus că, fiind vorba despre un jurnal de tinereţe, scris înainte de a pleca din ţară, trebuie să mi-o imaginez tânără, zglobie, cu glasul uşor marcat de tutun, chiar şi în anii de studenţie.

Aţi revizitat astfel o conştiinţă interbelică şi una postbelică. De care dintre cele două lumi vă simţiţi mai aproape?

Prefer epoca interbelică. Mi-aş fi dorit să trăiesc atunci. Cred că atunci a existat o deschidere mai mare către o libertate intelectuală şi interioară şi un mare firesc al relaţiilor dintre oameni, netrucate de „comme il faut”-uri de comportament, în afara celor de educaţie burgheză. Ca principii, cele din urmă îmi par foarte potrivite. Sufăr că astăzi nu mai sunt la modă.

Ce s-a pierdut de atunci?

Candoarea şi speranţa. Îmi povestea Ana Blandiana c-a ascultat un discurs al lui Lech Walesa, care spune aşa: înainte înţelegeam tot, ştiam despre ce e vorba, ştiam împotriva a ce să lupt, dar astăzi nu mai înţeleg nimic, nu mai ştiu nimic şi cred că de pe urma câştigării libertăţii a câştigat mai mult răul decât binele. Acest gând mi s-a părut cutremurător de adevărat. Faptul că azi prin libertate se înţelege dreptul la haos, la dezordine, la indisciplină, la ignorarea rigorii şi la domnia bunului-plac – care nu înseamnă a face orice – nu este deloc un câştig. Armonia dintre tine şi cei în mijlocul cărora trăieşti, în interiorul unei ordini sociale, era mult mai simplă şi mai uşor de realizat în perioada interbelică.

Se poate spune acelaşi lucru şi despre teatru?

Da. Acceptând toate rigorile unui plan de repertoriu, ale unei orientări ideologice dirijate, adevăraţii creatori de film şi mai ales cei de teatru s-au orientat către valorile esenţiale ale culturii universale. Repertoriul de bulevard, acum practicat cu nonşalanţă, era respins de la bun început din cauză că nu se ridica la valoarea cultural-artistică pe care o dorea creatorul. Ţin minte că citisem „Desculţ în parc”, de Neil Simon, piesă pe atunci netradusă, şi l-am rugat pe Dorin Dron, excepţionalul traducător şi actor de la Teatrul Bulandra, s-o citească şi el, ca să i-o propunem domnului Liviu Ciulei s-o monteze. Mi-a spus că acesta n-ar accepta niciodată să se joace aşa ceva la Teatrul Bulandra. Şi era o piesă impecabilă, pe care şi azi o joacă impecabil Ştefan Bănică Jr. şi Oana Ioachim. Iată cel mai bun exemplu. Este vorba despre texte care n-ar fi intrat pentru nimic în lume în repertoriu, nu că n-ar fi dat voie cenzura, ci pentru că substanţa lor însemna divertisment şi atât. În anii ’60-’80, repertoriul teatral a fost caseta noastră de rezistenţă. Atunci au fost create cele mai bune spectacole, mai ales cele ale Teatrului Bulandra.

Acestea înseamnă enorm pentru cultura română. Din păcare, se păstrează puţine mărturii – câteva fotografii şi câteva înregistrări audio. Efemeritatea e frumuseţea şi drama actorului. Teatrul e ca ziaristica: există azi, mâine nu. Teatrul există numai în momentul în care se face. Spectacolul este altă fiinţă la fiecare reprezentaţie, o efemeridă de câteva ore. Are forţa de a concentra totul într-o clipă de graţie de maximă intensitate, care te consumă extraordinar. În subconştient, ştii că e o viaţă de o clipă, care nu se va repeta niciodată. De aceea nu adun fotografii şi obiecte. Împreună cu Florian Pittiş, mulţi ani coleg şi foarte bun prieten, avem o deviză: „Petrescu Carpe Diem” şi „Moţu Carpe Diem”. Ne salutam cu „Ce faci, Carpe Diem?”. Da, importantă este clipa de acum, ceea ce este minunat. Nu-mi plac nici casele memoriale. E tot un defect profesional, care şi-a pus pecetea pe creierul meu şi pe simţirea mea. Poate că dintr-un egoism de autoapărare sunt tentată să simt că e important numai ce se întâmplă aici şi acum. Societatea noastră e în continuă transformare, chiar dacă mie-mi place să mă întorc la un retro mai retro decât vintage-ul care se poartă acum şi care nu-mi place fiindcă l-am purtat când eram tânără. Dar aici e vorba doar de modă, de un moft. Lumea nu se poate întoarce înapoi.

Şi audiobookul este tot o modă?

Nu. Audiobookul este o invenţie minunată. Cred că tuturor actorilor le place teatrul radiofonic, o atracţie fantastică, un gen aproape între teatru şi film. Să faci totul numai din glas, fără niciun fel de imagine, e un dar imens. Şi sigur că pentru o femeie care împlineşte 70 de ani e mai mult decât agreabil să poată să joace, imprimând un audiobook, o femeie de 20 şi să convingă că este ea! Ce rol a jucat vocea în destinul dvs. artistic? Unul teribil de important. Am pornit la drum cu un glas mic, la început în film, care nu-ţi cere amploare vocală. Treptat, prin exerciţiu, prin participarea la spectacole ce implicau un consum vocal mare, glasul s-a format, s-a căptuşit, a dezvoltat o întindere mai largă… Am şi făcut o şcoală de actorie de cea mai înaltă clasă, în care accentul cădea mai întâi pe cuvânt şi apoi pe imagine. Rostirea se cultiva prin studiu. Am avut profesori extraordinari – Sandina Stan, Ion Moisescu, Zoe Maria Ionescu…. Ion Şahighian, profesorul meu de actorie şi unul dintre marii regizori interbelici, cu care a lucrat cel mai mult George Vraca, avea o „ureche” ieşită din comun şi ştia ce să le ceară studenţilor. Vorbirea de azi pe scenă – „ca pe stradă, ca să fie firesc” – este o impietate faţă de limbă şi faţă de rolul formator al teatrului. Când ne auzea rostind la repetiţie ca pe stradă, din comoditate, maestrul se înfuria: „Ăsta e firescul inexpresiv!”. Ne obliga să ne structurăm gândirea în aşa fel încât expresia vocală a textului să fie clară, inteligibilă, transmisă cu uşurinţă ca să fie receptată la fel, şi să aibă portanţă, ca să se audă până în ultimele rânduri ale sălii, dar fără să-ţi schimonosească musculatura obrazului. Să te faci înţeles este o condiţie elementară de politeţe. Ce spui pe scenă trebuie să aibă „carne”, lucru care se învaţă la primele ore de actorie. Ţine, pe de o parte, de cultură şi, pe de altă parte, de cunoaşterea gramaticii – idee la care nu renunţ. Dacă în capul meu e ceaţă, iar ce spun e ceţos, la spectator ajunge ceaţa şi atât.

În afară de meşteşug, care se dobândeşte în timp, ce este indispensabil pentru un actor?

Vocaţia. Cred în existenţa ei, deşi n-a fost cazul meu. Dorinţa mea a fost cu totul alta, actoria a picat din cer nedorită şi neaşteptată. E foarte important să ştii cu adevărat ce vrei să comunici şi să ai instrumentele de expresie.

Să privim şi spre text. Aţi fi acceptat orice vi s-ar fi propus să imprimaţi pe un audiobook?

Nu, nici gând. Când am început, am căutat să primesc doar textele care mi se potrivesc şi care se pretează la citit. În cazul celor două jurnale despre care am vorbit, m-a atras autenticitatea din ele. Ştim că jurnalul lui Jeni Acterian e o confesiune faţă de ea însăşi, pe care n-ar fi dorit-o publicată pentru nimic în lume, dar de care noi ne bucurăm acum, datorită hotărârii luate de Arşavir Acterian, fratele ei. Aşadar, memorii absolut cinstite, intime, de o sinceritate dureroasă, uneori indecentă. Nu e un fals jurnal, un text făurit pentru posteritate, în care autorul îşi construieşte imaginea cu care vrea să rămână. În cazul Monicăi Lovinescu, este vorba despre un jurnal rescris – „jurnalul jurnalului”, prima parte din „Cartea Vavilonului”. După ce a plecat în Franţa, ea şi-a refăcut jurnalul din notiţe deja existente. Jurnalul acesta rescris a apărut după ’90 şi este opera unei revizitări, dar nu şi a unui trucaj. Autoarea a scris însă fără să-şi falsifice imaginea, fără să-şi construiască o imagine falsă. N-a făcut decât să-şi amendeze observaţiile şi consemnările, să le scuture de praf pe ici, pe colo. Ţine tot de rigoare, de educaţie, de şcoala făcută sub patronajul tatălui, criticul Eugen Lovinescu (un monstru, zic unii contemporani).

Preţuiţi nespus educaţia lingvistică. Dar cea literară are vreun rol în parcursul şi individualitatea actorului?

Lectura ţine de igiena mentală. Mi-a plăcut enorm şi-mi place în continuare să citesc. Însă pentru un artist al scenei lectura nu este indispensabilă. Există o investiţie de har divin pe care o poate folosi intuiţia. Eu nu sunt o actriţă de intuiţie, însă există mulţi asemenea actori. Exemplul ultrauzat este Iancu Brezeanu, care era analfabet la propriu, adică nu ştia să citească. Lui i se citea rolul. Şi era de-a dreptul genial, unul dintre cei mai mari actori. Lectura este însă o bogăţie la care n-aş renunţa pentru nimic în lume.

Ce cărţi vă atrag în ultima vreme?

Mai ales memorialistica. Nu mai am răbdare pentru literatura de ficţiune. Literatura poliţistă nu m-a atras niciodată. Teatru citesc greu. Poezie citesc rar şi numai în gând. Nu suport să citesc poezie cu glas tare şi nici să mi se citească de către un actor. Prefer poezia în lectura autorului. Este poezie adevărată, pe care intervenţia actorului-recitator o schimbă. Mută puţin atenţia spre sensibilitatea actorului. Cunosc un singur recitator absolut genial: Adrian Pintea. Fiind actor de geniu, dar şi poet făcea o lectură specială, astfel încât nu-mi mai dădeam seama că e doar o lectură-transpunere. Aşa ceva nu se naşte oricând. Probabil de asta i-a şi dat Dumnezeu atât de puţine zile.



12
/11
/12

Sâmbãtã, 17 noiembrie, la Braşov a avut loc Seara de Balet , eveniment din cadrul Festivalul Internaṭional de Operã, operetã şi Balet. Festivalul se aflã la cea de-a X-a ediṭie şi cuprinde numeroase evenimente pentru iubitorii de gen. Seara de Balet a cuprins momente coregrafice de la baletul clasic la cel contemporan.

12
/11
/12

Actorul Ion Dichiseanu regretă enorm decesul lui Iurie Darie, despre care spune că era „un om minunat”.  „Regret enorm. Am pierdut un mare actor şi un mare om. Eram student când l-am văzut prima oară în film, „Alo? Aţi greşit numărul!” (…) Cu admiraţie mă uitam la el, un băiat frumos, înalt, siluetă superbă, talentat, […]

12
/11
/12

Juriul celei de-a XX-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film de Scurt-metraj Alter-Native, de la Târgu Mureş, a decis, în urma vizionării celor 59 de filme înscrise în concurs, din 27 de ţări, acordarea premiului festivalului coproducţiei ruso-ucrainene ‘Detalii nesemnificative ale unei întâmplări accidentale’, de Mikhail Mestetskiy.  Premiul Festivalului Internaţional de Film de Scurt-metraj Alter-Native […]

12
/11
/12

Actorul Iurie Darie a fost înmormântat cu onoruri militare, duminică, în jurul orei 16.00, la cimitirul Sfânta Vineri din Capitală, în prezenţa familiei, dar şi a câtorva zeci de apropiaţi, printre care numeroşi colegi actori şi regizori, precum Sergiu Nicolaescu, Florin Piersic, Sebastian Papaiani.   Actorul Iurie Darie a murit vineri noapte, la vârsta de […]

12
/11
/12

Google sărbătoreşte, luni, 172 de ani de la naşterea sculptorului francez Auguste Rodin, printr-un logo care prezintă cea mai faimoasă sculptură a artistului – „Gânditorul”.   Noul logo al Google, realizat în albastru şi negru, prezintă una dintre sculpturile din seria „Gânditorul”, realizată de maestrul francez Auguste Rodin. În noul logo, „Gânditorul” lui Rodin înlocuieşte […]

10
/11
/12

Expoziţia-omagiu „In memoriam Marcel Guguianu (1922-2012)” s-a deschis, vineri seară, la galeria „Art Yourself”. Deschisă publicului timp de o lună, expoziţia reuneşte 103 de lucrări ale artistului – sculptură în marmură şi bronz, precum şi desene – opere care fac parte din colecţia de atelier şi colecţii particulare ale iubitorilor operei lui Marcel Guguianu. Parţial cu […]

10
/11
/12

Tabloul „Nature morte aux tulipes”, de Pablo Picasso, a fost vândut cu 41,5 milioane de dolari, joi seară, la o licitaţie organizată de casa Sotheby’s la New York.   Realizat în 1932, în perioada de maturitate a artistului, tabloul, care o prezintă pe tânăra amantă şi muză a lui Picasso Marie-Thérèse Walter, a fost starul […]

10
/11
/12

Prolificul scriitor american Philip Roth, ale cărui volume explorează viaţa modernă a evreilor americani, a declarat pentru o publicaţie franceză că nu mai vrea să scrie cărţi, pentru că şi-a pierdut pasiunea pentru acest lucru.   Autor al unor volume precum „Pastorala americană”, pentru care a primit premiul Pulitzer, a făcut acest anunţ luna trecută, […]

10
/11
/12

Scriitorul britanic Simon Toyne vine în România pentru lansarea volumului său „Cheia”, care este continuarea bestsellerului „Sanctus”, informează un comunicat al editurii All. Romanul face parte din colecţia „Strada Ficţiunii – Bestseller” şi va fi disponibil începând cu data de 12 noiembrie în toate librăriile din Bucureşti şi din ţară. Scriitorul Simon Toyne va veni […]

10
/11
/12

Actorul Mircea Albulescu a declarat că Iurie Darie – care a decedat vineri seară – a fost mai mult decât un coleg, un actor, „a fost un om minunat”.   „Iurie Darie a fost nu doar un coleg actor, ci a fost un om minunat, un suflet mare şi, aşa cum se spune la noi, actorii, «a […]

10
/11
/12

Regizorul Sergiu Nicolaescu a aflat în urmă cu puţin timp despre decesul actorului Iurie Darie şi s-a declarat „de-a dreptul şocat pentru dispariţia unui om de excepţie”. „Cu Iurie Darie am fost coleg de liceu. El se refugiase din Basarabia şi era mai mare decât mine cu o clasă sau două. Când am devenit regizor, […]

10
/11
/12

Cântăreaţa Margareta Pâslaru a declarat  că actorul Iurie Darie – care a încetat din viaţă vineri – a fost un artist polivalent, dar şi un desenator inspirat, care „emana frumuseţea tinereţii fără bătrâneţe, distincţie, eleganţă înnăscută, fără ostentaţie”.   „Iurie Darie mi-a atras atenţia încă din 1958, în filmul «Alo, aţi greşit numărul». Elevă fiind, […]

10
/11
/12

Actorul IURIE DARIE a murit vineri, la vârsta de 83 de ani, dupã o lungã perioadã de suferinṭã. Trupul acestuia va fi depus la Teatrul de Comedie.   Cultura româneascã a mai pierdut o stea. Sincere condoleanṭe familiei şi prietenilor !

09
/11
/12

Teatrul Naţional „I. L. Caragiale” a programat pentru finalul lunii decembrie o serie de reprezentaţii cu două dintre cele mai solicitate spectacole din repertoriul curent, comediile „Dineu cu proşti”, de Fracis Veber în regia lui Ion Caramitru şi recenta premieră „Scrisoarea”, după „O scrisoare pierdută” de I.L.Caragiale, în regia lui Horaţiu Mălăele.  „Scrisoarea” se va […]

09
/11
/12

Cea de-a VII-a ediţie a Seminarului Naţional de Educaţie Muzeală cu tema „Produse şi producţii culturale muzeale” se va desfăşura în perioada 15-16 noiembrie la sediul Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, informează, vineri, Direcţia Patrimoniu Cultural din cadrul Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional (MCPN). În cadrul programului Seminarului, organizat de MCPN şi instituţia […]

09
/11
/12

SPECTACOL „I AM AMERICA” 12 şi 13 noiembrie 2012, ora 19:00 Teatrul Odeon – Sala Studio Regia: Mario Biagini Cu participarea echipei de creaţie „Open Program”: Itahisa Borges-Méndez, Lloyd Bricken, Cinzia Cigna, Davide Curzio, Agnieszka Kazimierska, Felicita Marcelli, Alejandro Tomás Rodriguez Muzica: Open Program, Workcenter of Jerzy Grotowski şi Thomas Richards Pe baza versurilor lui: […]