Amintiri despre Caragiale, cu Dan C. Mihăilescu şi Lidia Bodea
https://www.ziarulmetropolis.ro/amintiri-despre-caragiale-cu-dan-c-mihailescu-si-lidia-bodea/

Astăzi, 7 decembrie, la ora 17.00, Librăria Humanitas de la Cişmigiu (Bld. Regina Elisabeta nr.38) găzduieşte o întâlnire cu Ştefan Cazimir, Dan C. Mihăilescu şi Lidia Bodea dedicată antologiei „Amintiri despre Caragiale“.

Un articol de Andrada Văsii|7 decembrie 2013

Astăzi, 7 decembrie, la ora 17.00, Librăria Humanitas de la Cişmigiu (Bld. Regina Elisabeta nr.38) găzduieşte o întâlnire cu Ştefan Cazimir, Dan C. Mihăilescu şi Lidia Bodea dedicată antologiei „Amintiri despre Caragiale“, volum ce reuneşte cele mai importante mărturii despre Caragiale, relatate de contemporani.

Prin opera sa, Caragiale a făcut concurenţă stării civile. Prin existenţa sa, a făcut concurenţă operei. Literatura română nu cunoaşte autor a cărui prezenţă fizică în mijlocul contemporanilor să fi fost pătrunsă mai viu de atmosfera creaţiei sale, autor la care, între spaţiul manifestării curente şi acela al ficţiunii, să se arcuiască punţi mai numeroase. „Caragiale la cafenea – notează Ibrăileanu – era un om extrem de inteligent, un observator de o luciditate crudă, un infailibil «metteur en scène» când trebuia, şi avea elocuţia proprie ca şi imitativă exactă, definitivă. De aceea nenea Iancu şi I.L. Caragiale erau una şi aceeaşi fiinţă“, declară Ştefan Cazimir (editor).

Amintiri despre Caragiale

Afişul evenimentului „Amintiri despre Caragiale“

„Strângerea laolaltă a celor mai însemnate mărturii despre Caragiale aşază într-o lumină puternică trăsătura lui suverană: înţelegerea vieţii ca un spectacol perpetuu, conceput, regizat şi jucat de el însuşi. Ceea ce reţin cu precădere memorialiştii sunt fragmente ale acestei reprezentaţii. Ceea ce nu omite nici unul din portrete este imaginea omului-spectacol“, mai spunea Cazimir.

Mărturii de :

Ion Agârbiceanu ♦ Archibald ♦ Paul Bujor ♦ Marius Bunescu ♦ Luca I. Caragiale, ♦ Al. Davila ♦ Barbu Delavrancea ♦ Cella Delavrancea ♦ Victor Eftimiu ♦ Gala Galaction ♦ Ioan D. Gherea ♦ Octavian Goga ♦ Dimitrie Gusti ♦ G. Ibrăileanu ♦ Şt.O. Iosif ♦ Ioan I. Livescu ♦ Ecaterina Logadi ♦ C.I. Nottara ♦ Cincinat Pavelescu ♦ Horia Petra-Petrescu ♦ N. Petraşcu ♦ Radu D. Rosetti ♦ Vintilă Russu Şirianu ♦ M. Sevastos ♦ Ion Slavici ♦ D.I. Suchianu ♦ Ion Suchianu ♦ A. Toma ♦ V.A. Urechia ♦ Al. Vlahuţă ♦ Paul Zarifopol.

Foto credit: Wikipedia, Volumul Amintiri despre Caragiale

17
/11
/23

Editura Litera invită cititorii să se bucure de noi apariții editoriale, reduceri și întâlniri cu autorii favoriți, între 22 și 26 noiembrie, în cadrul Târgului de Carte Gaudeamus 2023, desfășurat la Pavilionul Central Romexpo.

14
/11
/23

"În lunile octombrie şi noiembrie am stat o lună la Timișoara ca bursier: am primit o bursă de creație Taifas în colaborare cu librăria La Două Bufnițe" - scriitorul Vasile Ernu îşi împărtăşeşte impresiile despre prima ediţie a unui nou festival timişorean.

14
/11
/23

Editura Humanitas Fiction vă așteaptă miercuri, 15 noiembrie, ora 19.00 la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bd. Regina Elisabeta nr.38) la lansarea romanului Eu cânt și muntele dansează de Irene Solà, recent apărut în colecția „Raftul Denisei“ coordonată de Denisa Comănescu, în traducerea Janei Balacciu Matei, carte distinsă cu Premiul pentru Literatură al Uniunii Europene 2020.

13
/11
/23

CRONICĂ DE FILM Aflată la debutul în regie, Carla Teaha propune “De ce mă cheamă Nora, când cerul meu e senin” (2023), un documentar portret, plin de deferenţă, despre o scriitoare îndrăgită şi nonconformistă, Nora Iuga. Din 17 noiembrie, în cinematografe.

20
/10
/23

Într-o permanentă alunecare între prezent și trecut, romanul Vorbește-mi despre tata, devenit bestseller imediat după publicarea în Coreea, este nu numai o melancolică scrisoare de dragoste adresată de către o fiică părintelui ei, ci și o dramă psihologică în care, pe fundalul multistratificat al istoriei coreene recente, amintirile pot vindeca răni adânci și restabili relații de familie fragilizate.

18
/10
/23

De la volumul biografic „Martin Scorsese: O călătorie“ de Mary Pat Kelly la cartea de interviuri „Călătorie într-o fotografie” de Dia Radu, cărțile pe care vi le propunem de această dată vă invită să descoperiți fascinante istorii personale.

17
/10
/23

Un târg de carte de teatru – adevărat maraton al lansărilor și prezentărilor unor noi produse editoriale din domeniul artei scenice, cu întâlniri, discuții, întrebări, răspunsuri – constituie o componentă importantă a Festivalului Național de Teatru ajuns la a XXXIII-a ediție.

09
/10
/23

Ediţia în română a unei cărţi despre legendarul regizor Martin Scorsese şi un volum în engleză scris de Andrei Gorzo şi Veronica Lazăr despre cinemaul lui Radu Jude sunt două recomandări de lectură pentru această toamnă, pentru cei pasionaţi şi de discursul despre filme, nu doar de vizionarea lor.