Amintiri despre „Șaraiman”-ul de la Timișoara
https://www.ziarulmetropolis.ro/amintiri-despre-saraiman-ul-de-la-timisoara/

Extraordinar cum un spectacol de la care ai ieşit deja de aproape o lună încă poate lucra în tine!

Un articol de Andrei Crăciun|6 iulie 2014

Era 11 iunie 2014, mă aflam în orașul Timișoara pentru FEST-FDR, un festival trimis de bănățenii în avangarda pretențiilor de a fi capitală culturală europeană în următorul deceniu. De-acum voi folosi timpul prezent, căci veți vedea că 11 iunie 2014 nu mi-a trecut.

Așadar, e caniculă la Timișoara. Oamenii se ascund pe sub umbreluțele de pe strada Alba Iulia care duce înspre librăria Cartea de Nisip. “Cartea de Nisip” este titlul unei cărți de Jorge Luis Borges. Mă ascund și eu de soare, când o văd. În vitrină au chiar și cartea mea, “Baricadele”. Sunt flancat de Ernesto Sabato, care este scriitorul meu preferat și Mihaela Rădulescu, care nu este scriitoarea mea preferată.

E 11 iunie 2014 și caut Sala 2 a Teatrului Național “Mihai Eminescu”. Teoretic, știu unde este. Practic, sunt la câțiva pași de a mă rătăci. Ajung. Timișorenii mi-au povestit cu mândrie destinul acestei săli – fost manej imperial, fostă sală de sport, lăsată în ruină și reînviată în scopuri strict culturale.

Sunt aici să văd spectacolul “Șaraiman”, spectacol binecunoscut, în care se îmbină arta dansului, în care Răzvan Mazilu e un maestru consacrat, buna comedie de stand-up a lui Dan Badea, și ea recunoscută ca atare, și muzica lăutărească a Romicăi Puceanu, “Șaraiman”-ul carevasăzică, dar nu doar “Șaraiman”-ul.

E un concept pretențios, care cere mult de la spectator, căci și mult i se oferă: pașii unui dansator care intră și iese din valiză, hohotul tandru de râs, autentica muzică de beție metafizică țigănească.

Dan Badea și-a adaptat repertoriul la specificul local. S-a râs îndelung și cu deplină justificare de miticii, de meltenii din București, de șaormarii și de parcagiii de care e plină capitala țării noastre. A gâdilat orgoliul timișorenilor, și bine a făcut, căci bănățenilor le place să li se recunoască statutul, justificat și el, de “frunce”.

A făcut multe glume bune, care plateau și deasupra noastră, a celor care nu facem stand-up-comedy. El a fost, însă, primul care a teoretizat teroarea care derivă din borcanele despre care obsedatele și obsedantele noastre mame ne tot interoghează, și nu numai în sezonul murăturilor.

A fost o seară la care încă mă gândesc. N-a trecut nici o lună de atunci. E prea devreme pentru melancolie. Am ieșit din fostul manej imperial cu gândul că acesta, “Șaraiman”, e unul dintre atât de rarele spectacole la care m-aș întoarce mereu și mereu, ca la mine însumi.

Foto din spectacolul „Saraiman“ – Ana Maria Moldovan



18
/04
/22

Cea mai recentă carte a scriitoarei Elena Ferrante, Invențiile ocazionale, a fost publicată recent în traducere la Editura Pandora M, în cadrul colecției Anansi. World Fiction. Este vorba despre un volum de eseuri care le oferă cititorilor o perspectivă asupra lumii interioare a autoarei și a identității sale de scriitoare, texte însoțite de o serie de ilustrații ingenioase semnate de Andrea Ucini – un tur de forță vizuală.

18
/04
/22

Cele mai bune materiale jurnalistice ale anului vor fi premiate în cadrul galei #Superscrieri11 care va avea loc pe 16 mai 2022. Superscrieri este o inițiativă independentă a Fundației Friends For Friends (FFFF.ro ), realizată împreună cu oameni și companii care vor să susțină responsabilitatea în documentarea și transmiterea realității.

18
/04
/22

În cadrul celebrării a 30 de ani de relații diplomatice între Republica Kazahstan și România, în data de 3 mai 2022, ora 19:00, va avea loc pe scena Operei Naționale București concertul „Muzica Marii Stepe – Uly Dala Sazy” susținut de către Orchestra Academică de Stat Folclor și Etnografie "Otyrar Sazy", cu suportul Ambasadei Republicii Kazahstan în România.

18
/04
/22

Așa cum și-au obișnuit publicul meloman, Orchestrele și Corurile Radio România propun în fiecare an, în apropierea Paștelui, un concert deosebit cu un repertoriu axat în special pe o tematică religioasă, o seară muzicală a cărei emoție este o pregătire în sine pentru sărbătoarea pascală.

18
/04
/22

Teatrul Maghiar de Stat Csiky Gergely din Timișoara organizează al treisprezecelea Festival Euroregional de Teatru Timișoara – TESZT, o ediție care-și propune să restaureze relația teatru-public, după o pauză de doi ani generată de pandemie, să fie un veritabil „boost” al poftei de teatru pentru spectatorii săi.