TURISM CULTURAL Pe la începutul toamnei curente, din raţiuni sentimentale, am luat, pe banii personali, calea Insulei Afroditei. Prezint regrete (eterne) cu privire la întoarcerea în ţara noastră.
Un articol de Andrei Crăciun|24 octombrie 2016
Cipru este o îndrăgită destinație de vacanță. Mulți turiști români (mânați de la spate de blogării de profil, de influensări și de tot felul de alți pișcotari dubioși – am văzut eu, faimos!, unul pe stradă) s-au avântat aici, în ultimul timp, și o vor face și mai departe.
Mai departe în text, turiștii noștri mânați de conjurația specialiștilor în turism nu vor găsi recomandări cu privire la petrecerea sejurului. Îi privește – ce treabă am eu cu sejurul lor?
Ce vreau să vă spun, dragi cititori, e altceva: Cipru are o moștenire grozavă, nu o ignorați, căci e păcat de zeul unic al religiilor abrahimice (și nu numai). Egiptenii, grecii, romanii, bizantinii, venețienii, arabii, turcii, englezii – toate marile imperii ale lumii! – au venit aici și au făcut insula asta mai bogată (oricum era, are o amplasare geografică binecuvântată, și mai abundă și în cupru…).
Moștenirea culturală este așadar – în Cipru – copleșitoare, chiar este, nu exagerez eu textual. Desigur, contemporanii sunt mai înclinați să se bucure de plajă și de bucatele la prețuri accesibile și de vin (oho!) și de viața de noapte (plăcută și ea). Poți să îi condamni? Nu sunt eu omul.
Totuși! Dacă doriți să vedeți Ciprul dincolo de peisaje, luați în considerare, rogu-vă, câteva aspecte. Mergeți, întâi de toate, la Larnaca.
Orașul Larnaca e cel mai vechi oraș cipriot care a dăinuit prin timp și unul dintre cele mai vechi de pe continentul nostru foarte bătrân. Nu sunt mulți norocoși care să locuiască aici – 64.000 (mai puțini decât în Sibiu!), dar Larnaca este cel mai modern oraș din tot Ciprul. Nimic nu-i lipsește omului care vrea să trăiască aici liniștit, printre palmieri.
Și îl mai știți dumneavoastră pe Lazăr din Biblie? Cel înviat din morți, da. Sunt date că, după ce a fost înviat, Lazăr s-a pus la drum (vorba vine, că era pe mare) și aici a poposit (ciprioții sunt foarte ortodocși, atunci când nu sunt foarte musulmani).
Bine, și oamenii din Marsilia pretind că ar fi ajuns până la ei, dar personal rămân sceptic (era departe până acolo). Cert e că aici e Biserica Sfântului. Are peste o mie de ani, adică o primă eternitate. Primăvara, înainte de Paști, icoana Sfântului Lazăr este purtată într-o procesiune pe străzile din Larnaca, dar eu nu am fost primăvara, așa că nu cunosc. Trebuie că e frumos.
Respect, Zenon!
Dacă, totuși, iubiți mai mult filosofia, aflați că de aici, de la Larnaca, a plecat în lume alde Zenon, precursorul stoicismului. Cunoașteți dumneavoastră stoicismul? E despre a îndura. A îndura este verbul meu favorit, așa că îi port lui Zenon respect. Respect, Zenon!
Mai e la Larnaca un lac sărat, deosebit, unde se refugiază păsările flamingo și dansează dansul lor roz și înnebunitor. Acolo, lângă lac, e Hala Sultan Tekke, loc sfânt pentru musulmani. Ce vrea să spună asta? Aici e înmormântată Umm Haram, mama Profetului Mahomed! A venit până aici cu niște trupe arabe care au invadat și s-a săvârșit la Larnaca, da. E o moschee foarte frumoasă pe acest loc.
Ciprul, de altfel, este pe jumătate în Orient, pe jumătate în Occident (autoturismele circulă ca-n Marea Britanie, pe dreapta, iar ciprioții iubesc să le repare – e plin de service-uri!). Această despărțire îi dă farmecul. Nu vreau să vă fac o scurtă introducere în istoria anului 1974 și în ce a însemnat el în trecerea timpului.
Să consemnăm doar că atunci Turcia a invadat Ciprul de Nord, l-a ocupat și a zis că gata! Ei, turcii, rămân aici. Și culmea e că au și rămas. Ciprul de Nord este – de facto – Turcia (vezi, ca atare, și steagurile otomanilor, care sunt peste tot, peste tot). De iure, situația e ambiguă și probabil nu va fi rezolvată în timpul vieților noastre.
Să nu insistăm: e încă una dintre acele granițe teribile moștenite de la generațiile trecute. Ca să vedeți această trecere – de la Grecia (cu parfum de Marea Britanie) la Turcia (deși ciprioții nu sunt, până la capăt, nici greci, nici turci!) – mergeți, așadar, la Nicosia.
În capitala Ciprului a rezistat ultimul zid din Europa (mult dincolo de cel de la Berlin). Acum, Zidul nu mai este chiar Zid, dar granița a rămas. Pur și simplu puteți face un pas de pe un trotuar spre alt trotuar (trecând o vamă, deci prezentând pașaportul) și ați ajuns în Ciprul de Nord, deci într-o cultură turcă dezlănțuită, care încearcă să-și păstreze puritatea. Totul e diferit. Totul e fascinant: e singurul loc din Europa unde puteți face o asemenea trecere – radicală – de la o cultură la alta. Nicosia este, de aceea, dar nu doar de aceea, magnifică.
Dacă trec iarna aceasta românească (temperat continentală, după specialiști, polară după gustul meu) iau în serios Ciprul ca destinație finală. Căci, până la urmă, de ce nu (Bucureștiul e la două ore de zbor)? De ce nu acolo unde s-a întrupat Afrodita din spuma mării (știți legenda cu organul genital al lui Uranus, amputat de fiul său, Cronos, decăzut în apa învolburată?; dacă nu o știți, oricum nu v-o spun…)? De ce nu, deci?
Ciprul este sălbatic și este înnebunitor (pe la nunți, mai trag ciprioții cu pușca în cer…), zilele sunt mai lungi aici, iar soarele mai îngăduitor. Da, da, mă văd îmbătrânind în Laiki Yitonia (Orașul Vechi) din Nicosia, jucând apoi table, pentru totdeauna, cu un măsliniu rubicond căruia nu îi pasă de curgerea clepsidrei, pentru că a ajuns – deja – la înțelepciunea zeilor și știe că totul este – cum altfel? – vânare de vânt…
Mai e la Larnaca un lac sărat, deosebit, unde se refugiază păsările flamingo și dansează dansul lor roz și înnebunitor. Acolo, lângă lac, e Hala Sultan Tekke, loc sfânt pentru musulmani. Ce vrea să spună asta? Aici e înmormântată Umm Haram, mama Profetului Mahomed! A venit până aici cu niște trupe arabe care au invadat și s-a săvârșit la Larnaca, da.
