„Amour” si „The Master” au primit cate sapte nominalizari la premiile London Critics’ Circle
https://www.ziarulmetropolis.ro/amour-si-the-master-au-primit-cate-sapte-nominalizari-la-premiile-london-critics-circle/

„Amour” a fost nominalizat atât la categoria „cel mai bun film al anului”, cât şi la categoria „cel mai bun film străin”. Aceeaşi peliculă a mai primit nominalizări la categoriile „cel mai bun regizor” (Michael Haneke), „cel mai bun scenariu” (Michael Haneke), „cel mai bun actor în rol principal” (Jean-Louis Trintignant), „cea mai bună actriţă […]

Un articol de Andrada Văsii|19 decembrie 2012

„Amour” a fost nominalizat atât la categoria „cel mai bun film al anului”, cât şi la categoria „cel mai bun film străin”. Aceeaşi peliculă a mai primit nominalizări la categoriile „cel mai bun regizor” (Michael Haneke), „cel mai bun scenariu” (Michael Haneke), „cel mai bun actor în rol principal” (Jean-Louis Trintignant), „cea mai bună actriţă în rol principal” (Emmanuelle Riva) şi „cea mai bună actriţă în rol secundar” (Isabelle Huppert), informează screendaily.com.

„The Master” a fost nominalizat la categoriile „cel mai bun film al anului”, „cel mai bun regizor” şi „cel mai bun scenariu” – toate trei pentru Paul Thomas Anderson -, „cel mai bun actor în rol principal” (Joaquin Phoenix), „cel mai bun actor în rol secundar” (Philip Seymour Hoffman) şi „cea mai bună actriţă în rol secundar” (Amy Adams).

„007: Coordonata Skyfall” este lungmetrajul britanic care a primit cele mai multe nominalizări – cinci -, inclusiv la categoriile „cel mai bun film britanic”, „cel mai bun actor britanic” (Daniel Craig) şi „cea mai bună actriţă britanică (Judi Dench).

Pelicula „Sightseers” a primit patru nominalizări şi va concura la categoriile „cel mai bun film britanic”, „cel mai bun cineast britanic debutatn” (scenariştii Alice Lowe şi Steve Oram), „cel mai bun actor britanic” (Steve Oram) şi „cea mai bună actriţă britanică” (Alice Lowe).

La categoria „cel mai bun film al anului” vor concura cinci lungmetraje: „Amour”, „Argo”, „Beasts of the Southern Wild”, „Life of Pi” şi „The Master”.

La categoria „cel mai bun film britanic” vor concura peliculele „Berberian Sound Studio”, „The Imposter”, „Les Miserables”, „Sightseers” şi „007: Coordonata Skyfall”.

La categoria „cel mai bun film străin” au fost nominalizate filmele „Amour”, „Holy Motors”, „Once Upon a Time in Anatolia”, „De rouille et d’os” şi „Tabu”.

La categoria „cel mai bun regizor” vor concura Paul Thomas Anderson („The Master”), Kathryn Bigelow („Zero Dark Thirty”), Nuri Bilge Ceylan („Once Upon a Time in Anatolia”), Michael Haneke („Amour”) şi Ang Lee („Life of Pi”).

La categoria „cel mai bun actor” au fost nominalizaţi Daniel Day-Lewis („Lincoln”), Hugh Jackman („Les Miserables”), Mads Mikkelsen („The Hunt”), Joaquin Phoenix („The Master”) şi Jean-Louis Trintignant („Amour „).

La categoria similară feminină vor concura actriţele Jessica Chastain („Zero Dark Thirty”), Marion Cotillard („De rouille et d’os”), Helen Hunt („The Sessions”), Jennifer Lawrence („Silver Linings Playbook”) şi Emmanuelle Riva („Amour”).

La categoria „cel mai bun scenariu” vor concura Paul Thomas Anderson („The Master”), Mark Boal („Zero Dark Thirty”), Michael Haneke („Amour”), Quentin Tarantino („Django Unchained”) şi Chris Terrio („Argo”).

Un premiu special, atribuit pentru excelenţă în film – Dilys Powell Award -, va fi atribuit actriţei britanice Helena Bonham Carter.

În 2012, cel mai bun film al anului a fost desemnat lungmetrajul „The Artist”.

Cea de-a 33-a gală London Critics’ Circle va avea loc pe 20 ianuarie, la May Fair Hotel din Londra.

Premiile Cercului Criticilor din Londra (The London Critics’ Circle Awards) sunt acordate de un juriu format din criticii de film de la peste 100 de reviste de specialitate, care strâng fonduri în beneficiul National Society for the Prevention of Cruelty to Children (NSPCC).

 

 

Sursa: Mediafax

15
/04
/14

Astăzi, uneori folosite în exces, alteori ignorate cu desăvârșire, semnele de punctuație au un rol important de care, adesea, nu suntem conștienți.

15
/04
/14

ŞTIAŢI CĂ... în urmă cu 562 de ani (pe 15 aprilie 1452) s-a născut Leonardo da Vinci, artist, om de știință și inventator, unul dintre cei mai importanţi reprezentanţi ai Renaşterii? Pentru a nu vă strica această minunată zi, vă prezentăm pe scurt doar 10 curiozităţi despre Leonardo da Vinci:

15
/04
/14

Scurtmetraje regizate de Nicolae Constantin Tănase şi Dorian Boguţă se numără printre titlurile selectate în programul românesc prezentat la Short Film Corner, un eveniment necompetitiv destinat profesioniştilor din cinema care are loc în timpul Festivalului de Film de la Cannes.

14
/04
/14

În România există puţin peste 30 de cinematografe, 78% din orașele ţării nu au nicio sală de cinema funcțională, iar numărul spectatorilor a scăzut de 50 de ori față de anii '90. APFR şi TIFF au demarat o campanie prin care vor schimbe soarta "Marelui Ecran".