AMURAL, primul festival de arte viziuale post-internet din România
https://www.ziarulmetropolis.ro/amural-primul-festival-de-arte-viziuale-post-internet-din-romania/

AMURAL, primul festival dedicat artelor vizuale contemporane din România, va transforma, la începutul lunii septembrie, promenada După Ziduri în cel mai animat loc din Braşov, ocupând fortificaţiile medievale, pădurea Warthe şi pârâul Graft. Festivalul se va desfăşura în perioada 4-6 septembrie.

Un articol de Petre Ivan|22 iulie 2015

Evenimentul va avea în centru cea mai recentă formă de artă urbană-video mapping-ul (proiecțiile 3D), alături de artele confirmate — ilustrație, fotografie, desing grafic, film și animație. Li se vor alătura instalațiile de lumină, concertele și evenimentele speciale.

Nu mai este suficient să renovăm marile monumente. De aceea, AMURAL propune o reconversie urbană a zonei După Ziduri într-un spațiu de expresie a începutului de mileniu III. AMURAL este despre Brașov și despre depășirea lui, despre tehnologie și depășirea ei, despre ziduri și depășirea lor> – Răzvan Pascu, inițiatorul festivalului.

În cadrul Festivalului, publicul va avea acces la trei expoziții permanente, în Turnul Alb (ilustrație), în Turnul Negru (fotografie) și în Turnul Porții Ecaterina (design grafic). De asemenea, vor fi organizate două expoziții-dezbatere „Design grafic centenar în Gazeta de Transilvania”, în colaborare cu Muzeul Casa Mureșenilor și „Brassai-fotograful suprarealiștilor”, în amuralcolaborare cu Muzeul de Artă.

Programul va fi completat de artiștii urbani care vor picta fațada Cinematografului Popular.

Odată cu venirea nopții, în zilele de festival va avea loc video-mapping pe monumente. Proiecțiile video vor fi realizate pe Bastionul Graft, pe zidul cetății, pe Turnul Negru, pe coroanele copacilor și în multe alte locuri. Dan Perjovschi, ilustratorul român, va avea și el un live performance ce va fi proiectat pe zid, făcând posibilă pictura în locuri altfel interzise.

Ca parte contemporană, muzica va completa atmosfera specială a festivalului. Ziua, prin pădurea de După Ziduri, elevii și studenții de muzică clasică vor susține mici concerte surpriză pentru trecători, iar fiecare seară se va încheia tot cu muzică live.

Prima seară de festival va fi deschisă de cel mai cunoscut proiect audio-vizual din România, Silent Strike și Dan Basu (Silent Bass).

Foto: AMURAL – facebook

14
/02
/24

Celebrul musical FAMILIA ADDAMS semnat de Răzvan Mazilu la Teatrul EXCELSIOR din București va avea două reprezentații în exclusivitate la Craiova. Evenimentele sunt programate marți, 27 martie și miercuri, 28 martie 2024 de la ora 19:00 și vor avea loc în Sala “Amza Pellea” a Teatrului Național “Marin Sorescu” din Craiova.

14
/02
/24

Joi, 15 februarie, începând cu ora 14:00, Biblioteca Metropolitană București, prin Direcţia Cultură, Învăţământ, Turism a Primăriei Municipiului Bucureşti, va organiza, la Sediul Central „Mihail Sadoveanu” din str. Tache Ionescu nr. 4 are loc o DEZBATERE EVENIMENT, dedicată Zilei Naționale a Lecturii.

14
/02
/24

În data de 2 martie la Timișoara (Filarmonica Banatul Timișoara – Sala Capitol), 14-16 martie la București (Centrul Naţional de Artă “Tinerimea Română”), 23-24 martie la Cluj-Napoca (Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima”) și pe 5 aprilie la Iași (Sala Eduard Caudella, Casa Alecu Balș), vor avea loc audiții pentru admiterea celor mai talentați tineri muzicieni în Orchestrele Naționale de Tineret ale României, la care sunt invitaţi atât actuali membri ai ansamblurilor, cât şi aspiranţii la acest statut, scopul acestor audiţii fiind reconfigurarea acestor orchestre.

14
/02
/24

Institutul Cultural Român și Centrul de Cercetare, Documentare și Promovare „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu organizează, în perioada 18 februarie – 3 martie 2024, expoziția „Masa tăcerii”, proiect ce aduce în fața publicului bucureștean lucrări ale artiștilor care au câștigat Premiul Național „Constantin Brâncuși”, oferit anual de Institutul Cultural Român.

12
/02
/24

La început de primăvară, Opera Națională București propune publicului spectacolul „Carmen” de Georges Bizet în dublă reprezentație, pe 1 și 3 martie, cu o distribuție de excepție: mezzosoprana Ruxandra Donose invitată în rolul titular, tenorul Ramón Vargas invitat în rolul Don José, baritonul Mihai Damian invitat în rolul Escamillo. În rolul Micaela va evolua soprana Operei Marta Sandu Ofrim. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Tiberiu Soare.