„Amy”. Graţie şi moarte
https://www.ziarulmetropolis.ro/amy-gratie-si-moarte/

CRONICĂ DE FILM Cele mai devastatoare imagini din „Amy”, documentarul despre Amy Winehouse, sunt cele în care chipul expresiv – frumos prin imperfecţiunea sa – şi corpul firav al solistei sunt transfigurate radical de vecinătatea înfiorătoare cu moartea, din cauza drogurilor tari şi a alcoolului în exces.

Un articol de Ionuţ Mareş|26 Septembrie 2015

Două sunt tipurile de imagini generice care domină şi susţin „Amy”, tulburătorul documentar biografic realizat de cineastul britanic Asif Kapadia despre Amy Winehouse.

Unele o surprind pe solistă în momentele de graţie muzicală, când vocea ei irepetabilă, misterioasă, gravă, ia în stăpânire coloana sonoră, transmiţând emoţiile unor experienţe traumatizante transformate în artă. Versuri simple, aproape prozaice, dar de o sinceritate dezarmantă.

Apoi sunt cele în care chipul expresiv – frumos prin imperfecţiunea sa – şi corpul firav al artistei sunt transfigurate radical de vecinătatea înfiorătoare cu moartea, din cauza drogurilor tari şi a alcoolului în exces. Sunt imagini – împrumutate parcă din stilistica filmelor horror – în care privirea solistei este înlocuită de privirea morţii.

Fiecare din cele două ipostaze este declinată sub diverse forme vizuale, iar între ele se întind fragmente dintr-o viaţă trăită pe (mult prea) repede înainte (aşa cum spune un apropiat, ea era parcă un suflet bătrân într-un trup tânăr).

„Amy” este un film de montaj, un puzzle cu bucăţi din ceva mai mult de zece ani din existenţa sinuoasă a artistei. Un amestec de înregistrări video personale (aparţinând protagonistei, familiei sau prietenilor ei), apariţii media, fotografii şi interviuri realizate de Kapadia cu cei din jurul său (şi din care sunt păstrate doar vocile, folosite pentru a completa imaginile).

Structura aleasă de regizor este limpede, clasică chiar. Desfăşurarea este cronologică – „povestea” porneşte din adolescenţă, continuă cu lansarea în muzică şi cucerirea faimei mondiale şi se încheie cu prăbuşirea până la moartea survenită la vârsta de 27 de ani.

Nu sunt omise nici sugestiile tipice (şi mult prea la îndemână) în cazul discursurilor din zona mainstream (sau la limita mainstream-ului, ca în această situaţie) despre celebritate, propuse ca resorturi psihologice şi ca posibile explicaţii pentru o soartă deraiată: şocuri din copilărie (părinţi despărţiţi, neglijenţă), presiunea prestigiului, expunerea mediatică, influenţa negativă a anturajului, eşec în relaţii, fragilitatea interioară.

Dinamismul acestui documentar intens de două ore este însă dat de contrastul întreţinut permanent, dar neostentativ, între portretul intim al tinerei (de altfel, miza principală a filmului, expusă încă din titlu) şi imaginea ei publică. Două lumi care întotdeauna se influenţează reciproc şi care uneori se suprapun.

Paradoxul pe care filmul îl relevă – dar asupra căruia, din păcate, nu insistă – este înclinaţia publicului şi a societăţii contemporane de a se hrăni din emoţiile violente ale unui artist, fără a conştientiza pe deplin sau a-i păsa de drama personală a acestuia. Un paradox exprimat în cazul lui Amy Winehouse prin succesul piesei „Rehab”, în care vorbea tocmai despre problemele ei cu drogurile şi băutura, dar care nu a făcut decât să-i consolideze celebritatea.

Kapadia ia imaginea lui Amy Winehouse construită de media, o destructurează violent, doar pentru a o recompune şi a lansa o legendă. Aşa cum numai astfel de destine tragice pot să ofere.

Amy (SUA, 2015)

Regia: Asif Kapadia

Rating: ●●●○○

Distribuit de Independenţa Film, „Amy” rulează din 18 septembrie în cinematografe.

01
/11
/19

Pentru a marca cea de-a 100 aniversare a rolului crucial pe care Regina Maria l-a avut pentru țara sa în cadrul Conferinței de Pace de la Paris, din anul 1919, producătorul executiv John M. Florescu alături de canalul de televiziune History anunță lansarea „Turneului Național Maria – Inima României”, un eveniment itinerant ce va avea loc în mai multe orașe din România, pe parcursul următoarelor 6 luni.

30
/10
/19

Un film din Coreea de Sud premiat la Cannes, dar și filme experimentale de top, noi expoziții de artă contemporană, rafinamentul muzicii clasice și un roman din literatura scandinavă a momentului – vă prezentăm cinci dintre atracțiile culturale ale lunii noiembrie.

28
/10
/19

Timp de 10 zile, Les Films de Cannes à Bucarest a adus pe marile ecrane, la Cinema PRO, Cinema Elvire Popesco, Cinema Muzeul Țăranului, Cinemateca Union, Instituto Cervantes și Sala Auditorium a Muzeului Național de Artă al României, filme premiate la Cannes, avanpremiere românești, retrospective de autor, Focus Spania și proiecții speciale.

27
/10
/19

CRONICĂ DE FILM Prezentat în premieră în România la Les Films de Cannes à Bucarest, după ce a fost la festivalurile de la Busan şi Varşovia, „Cărturan” (2019) este primul film al regizorului Liviu Săndulescu. Un debut care prelungeşte cuminte, fără imaginaţie, estetica realistă a planului-secvenţă şi a cadrului fix.

23
/10
/19

Ce e de făcut în fiecare seară de luni și marți, de la ora 20:00? Se merge la film la Centrul Ceh, desigur. Documentary Mondays și Fiction Tuesdays reîncep în ultima săptămână din octombrie, așa că serile mohorâte de toamnă pot fi petrecute la un film, alături de o bere cehă.

22
/10
/19

Anul acesta, în iulie, s-au împlinit 100 de ani de la nașterea lui Lino Ventura, unul dintre cei mai iubiti actori din ultimele decenii. Angiolino Joseph Pascal Ventura, pe numele său real, a venit pe lume la 14 iulie 1919, la Parma, în Italia și s-a stins din viață într-o zi de 22 octombrie (1987), la Saint-Cloud, în Franța.

22
/10
/19

Am văzut în cadrul festivalului peliculelor de la Cannes la București filmul artistic de cinema „It Must Be Heaven” (câștigător al premiului special al juriului la Cannes în acest an), regizat de palestinianul Elia Suleiman. Cu Elia Suleiman în rolul principal. O scurtă, definitivă recenzie: e superb.

21
/10
/19

Seria invitaţilor de marcă la ediţie a X-a a Les Films de Cannes à Bucarest continuă cu unul dintre cele mai promiţătoare talente ale cinematografiei braziliene: Juliano Dornelles, regizorul filmului „Bacurau”, pe care îl semnează împreună cu Kleber Mendonça Filho, peliculă câștigătoare a Premiului Juriului la Cannes 2019.

18
/10
/19

CRONICĂ DE FILM În documentarul „Jurnalul familiei -escu” (2018), regizorul Șerban Georgescu discută pe un ton jucăuș, ironic, ce (mai) înseamnă a fi român, la 100 de ani de la apariția României moderne, perioadă în care țara a trecut prin multe șocuri și transformări.

Page 4 of 254« First...23456...102030...Last »