Amy
https://www.ziarulmetropolis.ro/amy/

Rulează  în cinematografe un documentar care recompune drumul grăbit spre moarte care a fost viaţa acestei femei care va rămâne pentru totdeauna tânără. E cumplit.

Un articol de Andrei Crăciun|13 Octombrie 2015

Ce făceați pe 23 iulie 2011? Nu prea pot să uit: era ziua în care împlineam douăzeci și opt de ani. Fusesem, îndelung, convins că nu voi apuca ziua aceea, dar iată că eram pe o insulă grecească, înaintând către nicăieri într-o relație demult defunctă; în ajun tocmai admirasem un orb care privea un apus de soare, eram la masă, întrebându-mă ce a văzut orbul, eram la masă și vin era în pahare și mă pregăteam să mai cer o porție mică de brânză feta, simplă, fără nimic.

Atunci am aflat că în Londra tocmai a murit Amy Winehouse, la douăzeci și șapte de ani, nemernica. Îmi doream în egală măsură să mor și să trăiesc, probabil că îmi era, pe atunci, destul de indiferentă viața, care, firește, n-a ezitat să se răzbune pe indiferența mea. Dar eu trăiam, iar Amy Winehouse nu mai trăia.

Rulează în cinematografe un documentar dedicat vieții acestei artiste care a ajuns prea sus, fără să cunoască zborul la acele altitudini, ca și cum la acele altitudini chiar s-ar putea zbura.

Merg la cinema, îl privesc, deloc resemnat. Încerc să o înțeleg pe Amy Winehouse, încerc să îi înțeleg apetitul pentru autodistrugere, furia cu care și-a încheiat existența. Cumva, cred că reușesc. Nu îmi e străină furia aceasta.

Și eu am scris versuri, numai că versurile mele nu au ajuns niciodată la milioane de oameni, eu nu am umplut stadioane în care oamenii să recunoască în ceva scris de mine o durere foarte comună, și nu voi umple nici de aici înainte. Amy Winehouse a reușit asta. Ea, care era destinată jazz-ului, și a sfârșit în cel mai grotesc comercial. Ea, o evreică deloc oarecare, care s-a agățat de iubire ca de cea mai cruntă iluzie. Ea, care înaintând în tunel, nu și-a pierdut simțul umorului. Amy Winehouse a zburat, deși era destinată prăbușirii. Acestei forme de curaj încă nu i s-a găsit un nume potrivit.

Privesc documentarul și văd o poetă a faptului banal de a suferi, o poetă incapabilă de viață, văd milioanele de dolari care cad peste ea ca niște lopeți grele de întuneric. Amy Winehouse a băut, incapabilă de reabilitare, a băut și s-a drogat, și și-a irosit harul, ca și cum viața n-ar fi meritat trăită.

Au trecut patru ani de atunci și poate că vor mai trece. Încă nu am un răspuns: nu știu dacă viața merită sau nu merită trăită, dar eu trăiesc, iar Amy Winehouse nu mai trăiește. Aceasta este – totodată – o iluzie: această femeie continuă să fie iubită de atâția oameni egoiști, și mult rătăciți se vor agăța de versurile ei negre, ca de o speranță. Cu siguranță, Amy Winehouse, așa moartă cum e, e mai vie decât mine.

Privesc documentarul și mă uluiește incredibila transpunere în vers a realului. Amy Winehouse a fost, mai ales, un fidel funcționar al propriei existențe tulburate, înregistrându-și deriva cu o cruzime îngrozitor de autentică. Mulțimile sunt, uneori, în stare să recunoască autenticitatea. Totodată, mulțimile nu știu să se oprească din această ridicare și demolare a idolilor.

Privesc documentarul. Amy Winehouse avea un teribil talent, precum se știe. Era un talent adevărat – un talent care izbucnea și se impunea de la sine. Acest talent nu avea sub el terenul solid al unei culturi care să împiedice prăbușirea. Ceea ce nu înseamnă că Amy Winehouse era superficială. Nu era. Capacitatea de a te întoarce din adâncul tău cu ceva care să le folosească altora ține de o profunzime la care noi, supraviețuitorii zilei de 23 iulie 2011, încă nu am ajuns și – cei mai mulți – nici nu vom ajunge vreodată.

Privesc documentarul. Toate alegerile greșite ale unei femei tinere și foarte singure. Solidarizez cu pofta ei de moarte, cu această revoltă față de toți acești oameni care sunt gata să îți dea bani, într-un târg în care trebuie să le dai la schimb sufletul.

Amy Winehouse a murit pentru că acest târg este incorect. Amy Winehouse, deloc cultă, deloc superficială, a simțit, cu adevărat, nedreptatea acestei înțelegeri prea puțin înțeleasă.

Amy Winehouse s-a sinucis și a fost ucisă, deopotrivă. Ar putea fi o lecție care să folosească următorului superstar care tocmai împlinește douăzeci și șapte de ani. Așa ceva, însă, desigur că nu se va întâmpla. Există oameni pentru care, în timp ce noi tot adăugăm zile, nu există alt drum.

Lopeți grele de întuneric. Negru.

26
/03
/18

CRONICĂ DE FILM Premiat anul trecut la DOK Leipzig și prezentat recent în premieră în România la Festivalul One World, „Licu, o poveste românească”, de Ana Dumitrescu, abordează indirect istoria țării din ultimul secol prin portretul unui bătrân carismatic din Sibiu, care îşi povesteşte viaţa cu dezinvoltură.

26
/03
/18

Quentin Tarantino împlinește (marţi) 55 de ani, prilej pentru televiziunea Paramount Channel de a le oferi cinefililor un maraton de şase filme (din totalul de opt) ale cineastului american. Seria începe în această seară (!), de la ora 22.30, cu „Reservoir Dogs” şi se va încheia vineri, cu „Sin City”, un film de Robert Rodriguez, cu Tarantino în postura de regizor invitat.

22
/03
/18

Se împlinesc, astăzi, 75 de ani de la premiera filmului „O noapte furtunoasă”, prima transpunere cinematografică a unei opere comice caragieliene. Regizat de Jean Georgescu și produs de Ion C. Cantacuzino, filmul îl avea în distribuție, în rolul lui Rică Venturiano, pe Radu Beligan, pe atunci în vârstă de 24 de ani.

22
/03
/18

Cinemateca Română din București (Str. Ion Câmpineanu nr. 21) găzduiește joi, 29 martie 2018, de la ora 19:00, la Sala Union (Paul Călinescu) un Omagiu lui Liviu Ciulei.

20
/03
/18

Documentarul „Licu, o poveste românească”, regizat de Ana Dumitrescu, câştigătorul marelui premiu la Festivalul Dok Leipzig 2017, va avea premiera naţională la finalul acestei săptămâni, la Festivalul Internaţional de Documentar şi Drepturile Omului One World România. Inclus în secţiunea „Trecutul prezent”, filmul va fi prezentat în cadrul festivalului pe 23 și 25 martie.

19
/03
/18

BIEFF 2018 aduce la București "Jeannette, the Childhood of Joan of Arc", cel mai recent lungmetraj al legendarului Bruno Dumont, unul dintre cei mai provocatori regizori ai ultimelor decenii. Cea de-a opta ediție a BIEFF va avea loc între 26 martie și 1 aprilie 2018, la Cinema Muzeul Țăranului și Cinema Elvire Popesco.

17
/03
/18

Centrul Ceh continuă proiecţiile Fiction Tuesdays, un nou program de proiecţii de film. Marţea aceasta, 20 martie, de la ora 20:00, va fi proiectată comedia polițistă „Dinner for Adele”, în regia lui Oldrich Lipský.

15
/03
/18

Se recomandă vizionarea îndelung elogiatului film de cinema „Three Billboards Outside Ebbing, Missouri” (semnat Martin McDonagh), și nu doar pentru prestația de Oscar a lui Frances McDormand (cea mai bună actriță în rol principal la ediția din acest an).

Page 30 of 226« First...1020...2829303132...405060...Last »