Amza Pellea: „Oamenii se nasc, trăiesc şi mor copii“
https://www.ziarulmetropolis.ro/amza-pellea-ar-fi-implinit-83-de-ani-oamenii-se-nasc-traiesc-si-mor-copii/

MEMORIA CULTURALĂ A fost bun, generos, nobil şi modest. A avut talentul de a ajunge la inima oricui. Lumea îl iubea, îl urmărea în tren, pe stradă, la cinema, la teatru.

Un articol de Monica Andrei|6 aprilie 2014

Actor, profesor, fost director al teatrului din Craiova (1973-1974), Amza Pellea (1931-1983) face parte din promoţia de aur a teatrului românesc, alături de Draga Olteanu, Dana Comnea, Silvia Popovici, Sanda Toma, Constantin Rauţchi, Victor Rebengiuc, George Constantin, Mircea Albulescu. Era popular, tonic, plin de umor spontan şi de bună calitate. Te făcea să râzi cu lacrimi. Conştiincios, muncea până la epuizare. Era prietenos şi cald, ca o zi luminoasă de vară.

● „Se bucura de succesele celorlalţi, ca de o reuşită a lui. Stăruia ca la un spectacol să mulţumească în totul, nu numai ce desăvârşea el. La numele lui, n-a fost nevoie să-i aleg localităţile. Am jucat prin toate satele, rupte de drumurile principale, pe coclauri. Cu mic cu mare, populaţia asalta căminul cultural, de fiecare dată neîncăpător“, mărturisea Gaby Michailescu, în cartea „Cuşca sufleorului. Însemnările unui impresar“.

„După primele spectacole făcute de el la Oneşti – era şi Domnica – am plecat a doua zi spre Bucureşti. Amza la volan, în dreapta soţia, în spate eu, boscorodind despre rampele aprinse. Lăsăm în urmă Valea Trotuşului. Maşina, care nu era nici Mercedes-ul lui Spiess nici Ford-ul lui Birlic, ne face figura. I se face bucăţele cureaua de transmisie. Rămânem în câmp“, mai povestea autorul cărţii.

„Bucureştiul, urbe iluzorie, cu spectacolul de seară, ameninţat. Olteanul Amza, născocitor, umflă ciorapii Domnicăi, răsucindu-i, şi umple cu ei lipsa curelei. Motorul accelerat de cureaua întinsă se porneşte. După care începe să miroasă a ars… Cu o brişcă îi retează de unde lasă scrum, şi, răsucindu-i, îi întinde în locul curelei de transmisie. Vehiculul ne duce. Din nou firele de mătase fumegă. Iarăşi brişca. Şi aşa, ieşind în şoseaua principală, la Adjud, în faţa unui autoservis, ciorapii cedează definitiv.”

● Întâlnirea cu teatrul a fost pur întâmplătoare. Lucra la uzina electrică din Craiova, când a descoperit un afiş care anunţa ultima zi a probelor eliminatorii pentru examenul de la IATC, secţia cinematografie. S-a prezentat din curiozitate, ca să se intereseze despre soarta unei prietene care dăduse examen la secţia actorie.

Membrii comisiei i-au pus întrebări, apoi i-au dat un exerciţiu de actorie, şi i-au cerut adresa. Când l-au declarat admis la probele eliminatorii, l-au căutat pentru examenul final. Amza Pellea avea intenţia de a urma regia, însă membrii comisiei l-a propus pentru secţia actorie, unde a avut doi străluciţi profesori şi mari pedagogi: Mihai Popescu şi Alexandru Finţi.

● Avea 21 de ani şi era timid, dar Mihai Popescu a fost profesorul deschizător de drumuri pentru Amza Pellea, despre care va spune: „Omul care m-a marcat pe viaţă a fost profesorul meu din Institut, Mihai Popescu. El mi-a făcut la un moment dat următoarea teorie: «Dacă Dumnezeu, sau natura, sau în cine te crezi tu, ţi-a dat posibilitatea să faci o adunare de oameni să te asculte, atât de concentrat încât să uite pentru două ore de ei înşişi, eşti obligat să faci meseria asta, indiferent de sacrificiul pe care ţi l-ar cere».

Şi mai spunea: «Sufletul artistului trebuie să fie o rană permanent deschisă, pentru că numai aşa va putea el să deştepte sensibilitatea spectatorului. Altfel, se aşază o rugină, o cocleală în tine şi ajungi la un moment dat să te întrebi: «cum dracu’ se face?» Acum câţiva ani, pus într-o asemenea situaţie, mă cutremuram şi nu simţeam nimic! În acel moment, între tine şi spectator a căzut zidul greu al lipsei tale de sensibilitate…» Aşa spunea Mihai Popescu. Dar o spunea frumos.”

Amza Pellea şi marile taine desluşite pe scenă

● A absolvit Institutul de Teatru în 1956, iar după absolvire a jucat la teatrul din Craiova. Tot acolo, în zonă, şi-a cunoscut viitoarea soţie, pe Domnica Mihaela. Au mers pe acelaşi drum până când moartea i-a despărţit. Împreună au avut o fiică, pe Oana Pellea, marea actriţă de azi.

● „Am început să-mi iubesc meseria în timp ce eram la Craiova, în timpul unui spectacol cu Hamlet. Jucam Horaţiu. După moartea lui Hamlet, Horaţiu are un monolog care încheie piesa. În timp ce îl debitam, am simţit dintr-o dată liniştea nefirească a sălii. Ştiam că nu e datorată exclusiv interpretării mele. Înţelegeam exact mecanismul: era un spectacol bun şi toată emoţia acumulată pe parcurs se concentra în mod firesc pe final.

Dar liniştea aceea m-a făcut să realizez marea forţă a cuvântului rostit de pe scenă, să înţeleg legăturile secrete care se încheagă între noi şi oamenii din sală, psihologia spectatorului şi a spectacolului. Forţa şi utilitatea artei… oamenii se nasc, trăiesc şi mor copii. Au nevoie de exemple, de modele şi ei caută – de fapt se caută pe ei înşişi, aşa cum s-ar dori, buni şi frumoşi, într-o imagine ideală – pe scenă. De aici cred că vine şi fascinaţia pentru spectacol. Pentru că, altfel, se întâmplă lucruri senzaţionale pe stradă, dar oamenii nu se caută în ele, ci vin la teatru. Sau la film.”

● În 1959 se întoarce în Bucureşti şi joacă în la Studioul Armatei (Teatrul I.C. “Nottara”), pentru ca din 1961, actorul Radu Beligan îi propune să se angajeze la Teatrul de Comedie. „M-am simţit bine la Teatrul de Comedie, despre care criticul Gauthier scria la Paris: «nu e un teatru de vedete, ci un teatru-vedetă». Dacă aş fi întrebat, de un rol pe care l-aş dori, ar fi Petrucchio din „Femeia îndărătnică“. În două distribuţii paralele: Mircea Albulescu – Sanda Toma, eu – Stela Popescu.“

● A slujit arta Thaliei cu răbdare pătimaşă, perseverenţă şi muncă. Mergea înainte, indiferent de cât de greu i-ar fi fost. Strălucitor cap de afiş, îmbogăţea rolurile cu amprenta sa, demonstrând, de-a lungul timpului, că poate juca orice, indiferent că e rol de comedie sau dramă, cu o superbă degajare, evitând clişeul de comportament.

Amza Pellea

Ataca personajul de pe toate flancurile, ţinând cont de toate detaliile pentru: gest, mers, ţinută, vorbă, privire; aşa cum a procedat şi pentru spectacolele: “Prietena mea Pix”, Ultima generaţie, “Gâlcevile din Chiogia”, “Ani de pribegie”, “Umbra”, “Şeful sectorului suflete”, Interesul general”, “Croitorii cei mari din Valahia”, “Nic-Nic”, “Procesul”, “A treia ţeapă”.

● Desigur, repertoriul de roluri interpretate este mult mai mare. Şi aşa cum spunea, pentru el era foarte importantă comunicarea: “Trăim o viaţă şi nu ni se întâmplă să avem nici cinci minute de comunicare atât de puternică, atât de adevărată, ca aceea prilejuită de un spectacol de teatru. Sau de un film.”

● Televiziunea l-a făcut popular, prin revelioanele cu „Nea Mărin”, emisiuni care ne-au ţinut pe toţi în faţa ecranului, plângând de atâta râs spontan, şi care ne-au ajutat să trecem optimişti şi plini de speranţă puntea dintre ani, în perioada de tristă amintire a comunismului. Amza Pellea devenit cunoscut datorită filmului. Debutează în cinematografie, în 1965, cu rolul din “Neamul Şoimăreştilor”, relevându-şi faţete noi, iniţial nebănuite, fie din registrul comicului, fie din registrul dramaticului, pentru care rămâne neuitat: Decebal, Mihai Viteazul, Nea Mărin.

● Spre sfârşitul anilor ’70, a inventat personajul Nea Mărin, din energia şi viaţa de la Băileşti, oraşul natal, şi, care i-a adus o imensă popularitate, prin simplu fapt că personajul “era de-al nostru”: olteanul cu prazul şi cu zaibărul, cu nelipsita paporniţă şi maniere fruste. „Neuitând de unde a plecat, Amza aprinde scânteia umorului oltenesc în public. Năstruşnică născocire: Nea Mărin.

Este al doilea tip, în tot teatrul românesc, inventat de un actor, după travestiul «Coana Manda» al altui oltean, Ştefan Iulian, care însă nu vorbea în dialect; şi-a risipit geniul prin berării. Din capul locului, apariţia lui Nea Mărin stârneşte mulţimile, care, în trombă, se duc după el. Secretul veseliei îl arată măsura în hohote. Răsar acoliţii şi îi complică tâlcul – Sucă, Veta, naşul Pandelică…” (Gaby Michailescu – Cuşca sufleorului. Însemnările unui impresar)

● “Nea Marin Miliardar”, in regia lui Sergiu Nicolaescu, din 1979, a adus 7,5 milioane de spectatori in cinematografele din Romania. Statisticile spun că tot cam atâţi spectatori au adunat, la un loc(!), şi cele peste 200 de pelicule realizate în ţara nopastră după anul 1989

● Cineva spunea că pentru a dobândi succes în tragedie, un actor trebuie să reuşească în comedie. Dacă ne gândim la Amza Pellea şi la exemplele de roluri din spectacolele amintite, cu siguranţă că se încadrează cu succes în schemă. A fost un actor cu un talent uriaş, cum puţini se nasc într-un secol, tocmai pentru că n-a rămas obsedat de personajul jucat, transferându-i datele în următorul rol.

● „E de preferat să strici un rol bun, decât să ai talent excedentar pentru unul prost din capul locului. Asta e viaţa noastră. Jucăm o viaţă şi rămânem într-un rol, două… Pe mine, «Mihai Viteazul» nu mă urmăreşte pe stradă. L-am făcut – am avut norocul ăsta mare – şi gata. Înţeleg foarte bine mentalitatea spectatorului care se ataşează de o imagine şi m-am ferit, cât am putut, să-l dezamăgesc.

Am încercat să împac personajul-erou cu rolurile de pe scenă şi chiar cu surprizele. De asta am spus bancuri cu olteni, la radio. Pe unii s-ar putea să-i fi supărat. Alţii poate că au simţit că aici se ascunde o nevoie a mea de a face lucruri foarte diferite. Nu pot, oricât de tare mi-ar fi plăcut rolul, să rămân toată viaţa «Mihai Viteazul». Şi una din satisfacţiile pe care mi le-a adus «Mihai Viteazul», a fost aceea că nimeni n-a spus că semăn cu «Decebal»…”, spunea Amza Pellea.

„Dacă am avea posibilitatea să comunicăm direct, prin sensibilitate, de la suflet la suflet, poate am fi mai senini. Avem atâta nevoie de comunicare… Poate aşa se explică faptul că, în epoca noastră violentă e la modă «pumnul şi pistolul», iar apariţia unei licăriri de umanitate, de sensibilitate e sesizată imediat şi apreciată. Poate aşa se explică intrarea liberă pe care o au melodramele la sufletul oamenilor.“

● „Meseria de actor e frumoasă. Superbă. O meserie dumnezeiască, pentru că îţi permite, ca nici una, nici alta, să ajungi la sufletul oamenilor. Sensibilitatea este elementul de bază. Mi se pare încă teribil de pasionant să găsesc drumul de acces spre o imagine pe care mi-o formasem despre personaj.”

Să găsesc resorturile interioare care să corespundă semnificaţiilor pe care mi le-am propus, în aşa fel încât el, personajul, să fie viabil, să fie adevărat, să emoţioneze deci: să trezească sensibilitatea spectatorului. (interviu pentru Eva Sîrbu – Revista „Cinema”)

Mari premii pentru Amza

● Amza Pellea a primit premiul pentru rolul Manolache Preda din filmul „Osânda”, ecranizare după „Velerim și Veler Doamne” de Victor Ion Popa, în regia lui Sergiu Nicolaescu, unde a jucat alături de Gheorghe Dinică și Ernest Maftei; moment semnalat şi în Revista “Teatru”, august 1977: “Cunoscut şi popular actor de teatru, vedetă a televiziunii, protagonist în nenumărate filme istorice, Amza Pellea a fost distins cu Premiul pentru cea mai bună interpretare masculină la Festivalul internaţional al filmului, desfăşurat la Moscova, în 1977”.

● Şi-a câştigat dreptul la nemurire, prin dăruirea sa în rolurile interpretate în teatru şi film, rămânând viu în memoria noastră. Din 7 aprilie 2011, în prezenţa fiicei sale, actriţa Oana Pellea, a primarului din Băileşti, a Primarului General al Capitalei, Sorin Oprescu, şi a directorului Teatrului Metropolis, George Ivaşcu, a fost dezvelită pe Aleea Celebrităţilor din Piaţa Timpului steaua Amza Pellea.

● În 2013, la comemorarea celor 30 de ani de la moartea sa, fiica sa, actriţa Oana Pellea, i-a îndeplinit ultima dorinţă, aceea de a plasa în centrul Băileştiului o fântână.

Citiţi şi: INTERVIU Amza Pellea: „Radu Beligan m-a luat la Teatrul de Comedie“

Foto cu Amza Pellea – cinemagia

04
/12
/14

Dacă în Love Building personajul interpretat de Dorian Boguţă traversa o depresie acută, de această dată asistăm la o transformare completă a personajului său, care îl aduce pe actor în ipostaza de veritabil Don Juan, din 26 decembrie numai pe marile ecrane, în comedia Alt Love Building.

03
/12
/14

Actorul austriac Christoph Waltz, recompensat cu două premii Oscar, a primit o stea pe Walk of Fame din Hollywood, Los Angeles, în cadrul unei ceremonii la care a participat şi Quentin Tarantino, regizorul datorită căruia artistul a devenit faimos la nivel mondial.

01
/12
/14

Televiziunea Română programează, în această seară, două filme autohtone - un prilej pentru cinefili de a revedea „la lucru” o serie de mari actori dispăruţi. Astfel, pe TVR 2, de la ora 19.00 puteţi vedea comedia Expresul de Buftea-România (1978), pentru ca două ore mai târziu, pe TVR 1, să ruleze Capcana Mercenearilor, un film regitaz de Sergiu Nicolaescu în anul 1981.

30
/11
/14

Daniela Apostol. 37 de ani. O fiică de 18 ani, Laura. Un festival de film documentar de 3 ani, Docuart Fest (primul slogan - „Cele mai frumoase povești sunt adevărate”). Și o pasiune pentru povești și tradiții care o urmărește și când merge pe stradă.

28
/11
/14

MARI FILME ROMÂNEȘTI UITATE Puține scene de film din cinematografia română sunt mai naturaliste (fără a fi și gratuite) ca aceea din documentarul „Apa ca un bivol negru” (1970) în care, în urma inundațiilor, tinerii soldați scot din apă cadavrul gol și înțepenit al unui bărbat, probabil coleg de-al lor.

27
/11
/14

Realizatoarea Marina Constantinescu promite pentru vineri, 28 noiembrie, ora 24.00, la TVR 1, TVR HD şi TVR+, o ediţie Nocturne completă: despre viaţă, oameni, filme, politică şi visuri. Cu Nae Caranfil.

25
/11
/14

În mai puțin de două luni de la premiera mondială a scurtmetrajului “Artă” în cadrul Festivalului de Film de la Veneția, regizorul român a fost distins cu patru premii. Din distribuția filmului fac parte: Emanuel Pârvu, Ioana Abur, criticul de film Andrei Rus și tânăra Iulia Crișan.