Ana Blandiana şi Liviu Antonesei, la Târgul Internaţional de Carte de la Londra
https://www.ziarulmetropolis.ro/ana-blandiana-si-liviu-antonesei-la-targul-international-de-carte-de-la-londra/

Ana Blandiana şi Liviu Antonesei se numără printre scriitorii care vor participa, între 14 şi 16 aprilie, la Târgul Internaţional de Carte de la Londra, care se desfăşoară anul acesta sub motto-ul „Sub semnul autorilor-punte”.

Un articol de Petre Ivan|6 aprilie 2015

Potrivit Institutului Cultural Român din capitala Marii Britanii, cea de-a opta prezență consecutivă a României la Târgul Internațional de Carte de la Londra evocă, prin autorii și cărțile reunite într-un program româno-britanic, extraordinara capacitate a literaturii de a suscita întâlniri esențiale și revelații: interioare, culturale, geografice.

Cele trei zile intense de întâlniri, dialoguri și lansări reunesc, la fel ca în anii trecuți, oameni de litere care au construit, la rândul lor, legături pertinente și durabile între spațiul cultural românesc și cel britanic: poeţii Fleur Adcock şi Vidyan Ravinthiran, traducătorii Viorica Pâtea şi Paul Scott Derrick, scriitorul Liviu Antonesei, cercetătorii Marius Turda, Daniel Briggs şi Dorina Dobre, autorii Nigel Shakespear şi Ian Macilwain, istoricul Alan Ogden, jurnalistul Tom Fort, precum şi importante figuri culturale ale comunității românești din Marea Britanie, precum Michael de Styrcea, Şerban Cantacuzino şi Marie-Lyse Ruhemann, cărora li se alătură muzicienii Nicolas Simion şi Sorin Romanescu.

Evenimentul de inaugurare al prezenței românești la Târgul Internațional de Carte de la Londra, de pe 14 aprilie, desfășurat în prezența lui Ion Jinga, ambasadorul României în Marea Britanie, reunește la standul României din Centrul Expozițional Olympia – personalizat, ca și cel de la ediția de anul trecut, de designerul român Zoe Olaru -, scriitori români și britanici, editori și alți profesionişti din lumea cărţii de pe ambele maluri ale Canalului Mânecii.

Targul de carte de la Londra

Targul de carte de la Londra

Cele mai recente cărţi semnate de autori români sau cu tematică românească apărute în limba engleză sunt prezentate la Librăria Europeană din inima Londrei, care găzduiește unica secțiune de carte românească în original din Marea Britanie.

Pe 15 aprilie, la ICR Londra, Ana Blandiana va rememora, în compania unora dintre cei mai importanți traducători și comentatori ai săi din străinătate, excepționalul parcurs poetic și personal care a transformat o tânără aspirantă foarte talentată, dar provenită dintr-o familie indezirabilă pentru sistemul comunist, într-un autor legendar, care a distilat în opera sa tribulațiile unei conștiințe naționale amuțite de minciună și violență.

De asemenea, pe 16 aprilie, va fi vernisată expoziţia „Patrick Leigh Fermor: A Romanian Romance/ Patrick Leigh Fermor – o pasiune românească”, care urmărește, printr-un colaj de fotografii vechi și fragmente emblematice din cărțile lui Patrick Leigh Fermor, traseul românesc al autorului inegalabilelor „Between the Woods and the Water” și „The Broken Road”, prin intermediul oamenilor și peisajelor care se află la originea atașamentului său de o viață pentru România.

Foto: Ana Blandiana şi Liviu Antonesei – facebook

10
/05
/18

Volumul „GIGI CĂCIULEANU – Omul Dans”, de Ludmila Patlanjoglu, lansat zilele trecute, este o carte-album în trei versiuni - română, franceză, engleză, o călătorie în viaţa unui creator cu un bookpress impresionant.

09
/05
/18

S-au împlinit, anul acesta, 100 de ani de la moartea lui George Coșbuc (născut într-o zi de 20 septembrie), unul dintre cei mai cunoscuți poeți români, prilej pentru un nou episod al seriei "Curiozități (esențiale)"

07
/05
/18

Volumele de „Povestiri din Kolîma”, traducere din limba rusă și note de Ana-Maria Brezuleanu și Magda Achim, au fost publicate la Editura Polirom în anul 2015.

07
/05
/18

Fundația Corneliu Coposu, Asociatia 21 Decembrie 1989, Seniorii Ligii Studentilor, dar și alți semnatari au înaintat către Parlament și Guvern o solicitare, în semn de omagiu și recunoaștere a meritelor Doinei Cornea, prin care fostei disidente a regimului comunist să îi fie organizate funeralii naționale și măcar o zi de doliu național. Printre cei care au semnat petiția se numără și marii noștri actori Oana Pellea și Victor Rebengiuc.

04
/05
/18

Fosta disidentă a regimului comunist Doina Cornea (88 de ani) a murit, în noaptea de joi spre vineri la locuința sa din Cluj Napoca. Născută pe 30 mai 1929, la Braşov, a fost publicist, traducător și profesor. În perioada regimului comunist, Doina Cornea a difuzat numeroase texte şi proteste prin radio "Europa Liberă”, făcând astfel cunoscută opiniei publice internaţionale adevărata situaţie din România.

29
/04
/18

CĂRȚI DE NEOCOLIT Una din cărțile de căpătâi ale tinerilor matematicieni este cea a grecului Euclid (365-290 în. Ch.), considerată piatră de hotar în istoria matematicii, și anume Elementele.

28
/04
/18

Volumul „Putere și sânge. O aventură indiană” de Aurora Liiceanu, apărut de curând la Editura Polirom, va avea lansarea pe vineri, 4 mai, la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu. Cu acest prilej, va avea loc o întâlnire cu Aurora Liiceanu. Vor vorbi, alături de autoare, Sabina Fati și Alina Purcaru, iar întâlnirea va fi moderată de George Onofrei.

27
/04
/18

CĂRȚI DE NEOCOLIT O specie literară mult gustată din antichitate până astăzi rămâne biografia. Omul e totdeauna curios să afle mai mult despre viața particulară a unui personaj ilustru; bârfe, taine descoperite de vreun servitor, orice îl poate apropia pe acesta de el, cititorul de rând.

26
/04
/18

 Are invitaţi garantat 100% interesanţi în emisiunile sale. De data aceasta, Cătălin Ştefănescu trece în postura de invitat. Şi nu oriunde, ci în bucătăria lui Mircea Dinescu. La ce teste îl supune poetul pe jurnalistul TVR, vedem în ediţia „Politică şi delicateţuri” de duminică, 29 aprilie, ora 15.30, la TVR 1 şi TVR+.

25
/04
/18

Guzel Iahina vine la București pentru lansarea romanului „Zuleiha deschide ochii“, recent publicat în colecția Raftul Denisei, în traducerea Luanei Schidu. Publicul român se va putea întâlni cu scriitoarea de origine tătară Guzel Iahina în această seară, de la ora 19.00 în cadrul unui eveniment găzduit de Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bld. Regina Elisabeta nr.38).

23
/04
/18

„Acolo unde ești se află lumea întreagă.”— William Shakespeare. Se împlinesc, astăzi, 454 de ani de la naşterea celui mai mare dramaturg din toate timpurile, ale cărui existenţă și opera au fost marcate de numeroase mistere şi dileme, neelucidate încă pe deplin.