Ana Blandiana şi Marin Mălaicu-Hondrari, nominalizaţi pentru Cartea anului 2013
https://www.ziarulmetropolis.ro/ana-blandiana-si-marin-malaicu-hondrari-nominalizati-pentru-cartea-anului-2013/

„Fals tratat de manipulare”, de Ana Blandiana şi traducerea lui Marin Mălaicu-Hondrari a volumului „Eroul discret”, de Mario Vargas Llosa, se numără printre volumele nominalizate la cea de-a XII-a ediţie a premiului Cartea anului. Premiul va fi decernat sâmbătă, de la ora 17.30, în Sala Rondă a Hotelului Intercontinental.

Un articol de Petre Ivan|21 februarie 2014

„Fals tratat de manipulare”, de Ana Blandiana şi traducerea lui Marin Mălaicu-Hondrari a volumului „Eroul discret”, de Mario Vargas Llosa, se numără printre volumele nominalizate la cea de-a XII-a ediţie a premiului Cartea anului. Premiul va fi decernat sâmbătă, de la ora 17.30, în Sala Rondă a Hotelului Intercontinental.

Premiul pentru Cartea anului 2013 este acordat de revista România literară, se arată pe site-ul Uniunii Scriitorilor din România (USR). Accesul la festivitatea de decernare a celei de-a XII-a ediţii a premiului pentru Cartea anului se face pe bază de invitaţie, informează Mediafax.

Volumele nominalizate la premiul pentru Cartea anului 2013:

„Amazoanele. O poveste”, de Adriana Babeţi (editura Polirom),

„Fals tratat de manipulare”, de Ana Blandiana (editura Humanitas),

„Exerciţii de imaturitate”, de Livius Ciocârlie (Cartea Românească),

„Ce a fost. Cum a fost, Paul Cornea de vorbă cu Daniel Cristea-Enache” (Polirom, în coeditare cu Cartea Românească),

„Negru şi Roşu”, de Ioan T. Morar (Polirom),

„Costumul negru”, de Adrian Popescu (Cartea Românească) şi

Marin Mălaicu-Hondrari cu traducerea volumului „Eroul discret”, de Mario Vargas Llosa (Humanitas).

Ana Blandiana

Juriul care va desemna volumul câştigător este format din Nicolae Manolescu, preşedintele Uniunii Scriitorilor din România, şi redactori ai revistei România literară.

În ultimii patru ani, câştigători au fost Ion Vianu, în 2010 cu „Amor intellectualis” (editura Polirom), Marta Petreu, în 2010 cu „Acasă, pe Câmpia Armaghedonului” (editura Polirom) şi Andrei Pleşu, în 2012 cu volumul „Parabolele lui Iisus. Adevărul ca poveste”.

Foto cu Ana Blandiana şi Marin Mălaicu-Hondrari – wikipedia

23
/11
/14

Ana Blandiana, una dintre cele mai cunoscute poete din România pe plan internațional, va fi prezentă, în perioada 24 - 29 noiembrie, în Spania, într-un turneu de promovare în Pamplona, Salamanca și Madrid, a volumului "Patria mea A4", cea mai recentă carte a autoarei apărută în limba spaniolă.

19
/11
/14

Cărţi scrise de Andrei Pleşu, Gabriel Liiceanu, Horia-Roman Patapievici, Lucian Boia, Haruki Murakami şi Orhan Pamuk, dar şi volumul autobiografic al preşedintelui ales al României Klaus Iohannis se numără printre noutăţile editoriale de la Târgul Internaţional Gaudeamus-Carte de învăţătură 2014.

17
/11
/14

În acest an, Rusia va fi prezentǎ ȋn calitate de invitat de onoare la Targul Gaudeamus (19-23 noiembrie), cu un stand de peste 1.000 de cărți provenind de la cele mai importante edituri din Federația Rusǎ și cu un bogat program de activitǎți culturale.