Ana-Cristina Leonte prezintă Reveries – al doilea concert din seria Artist in Residence 2017
https://www.ziarulmetropolis.ro/ana-cristina-leonte-prezinta-reveries-al-doilea-concert-din-seria-artist-in-residence-2017/

Primăria Municipiului Bucureşti, prin ARCUB, vă invită joi, 9 februarie, de la 19:30 la cel de-al doilea concert din seria ARTIST IN RESIDENCE 2017. ANA CRISTINA LEONTE vine la ARCUB cu un nou proiect, Reveries, ce combină jazz-ul cu muzica psihedelică şi electro. Invitaţi speciali: Marina Arsene, Nicoleta Gavriliţă & Roxana Ardelean (The Twisters).

Un articol de Liliana Matei|22 ianuarie 2017

Reveries este noul proiect al vocalistei Ana-Cristina Leonte, prezentat în premieră in cadrul stagiunii ARTIST IN RESIDENCE. Sub acest generic vor fi prezentate o serie de compoziții menite să contureze o stare de visare lucidă, aceasta reprezentând nu doar o încercare de evadare, ci mai degrabă de a invoca, atât în conștiința muzicienilor, cât și în cea a ascultătorilor, ideea de transcendență, de relaționare cu ceea ce este mai presus și dincolo de starea de spirit necesară pentru simpla supraviețuire în lumea materială.

ANA-CRISTINA LEONTE – REVERIES 

Ana-Cristina Leonte – voce, vioară & fx | Albert Tajti – claviaturi | Alex Arcus – saxofon alto & fx | Tavi Scurtu – baterie, samplere & fx | Michael Acker – bass electric

A-C Leonte este considerată la ora actuală una dintre cele mai bune voci feminine, reprezentând atât scena de jazz românească, cât și zona muzicală underground în care s-a impus prin recentul său album Angel minus Wings. A lansat în 2014 albumul său de debut intitulat Secret Lover, care este primul album de autor creat de o vocalistă de jazz din România. A traversat o varietate de experiențe muzicale carAC Leonte fotoe au contribuit la evoluția sa ca artist și ca muzician: de la cântatul la vioară în orchestră, muzică de cameră sau trupe de rock, la propriul cvintet de jazz (Ana-Cristina Leonte Quintet/ Javra – alături de pianistul Albert Tajti, toboșarul Tavi Scurtu, saxofonistul Alex Munte și basistul Michael Acker) sau colaborarea cu cei mai importanți artiști ai jazzului românesc și internațional (Mircea Tiberian, John Betsch, Chris Dahlgren, Juhász Gábor, Cristian Soleanu, George Dumitriu, Alexandru Arcus, Ciprian Pop, etc), de la cântatul într-un grup accapella (Blue Noise, Jazzappella), la primele explorări electronice alături de artiști ca Electric Brother.

Biletele pot fi achiziţionate online de pe http://arcub.ro/ și http://www.bilet.ro/ sau de la casa de bilete de la sediul ARCUB (Strada Lipscani, nr. 84-90).

Prețuri: 35 lei (Categoria I). Elevii, studenţii și pensionarii care se prezintă la Casa de Bilete ARCUB cu legitimaţiile pot achiziţiona bilete la preţul de 25 lei.

ARTIST IN RESIDENCE 

Având drept temă propusă de pianistul Lucian Ban „Jazz-ul în secolul XXI – de la tradiție la avangardă”,  programul ARTIST IN RESIDENCE continuă în 2017 seria concertelor de jazz cu proiecte originale, care vor fi  prezentate în premieră. Programul se remarcă printr-o selecție spectaculoasă de muzicieni români și internaționali.

19 ianuarieIORDACHE prezintă SUITA TITAN (muzica inspirata de cartierul Titan) 

9 februarie – ANA CRISTINA LEONTE prezintă REVERIES

23 februarie – MIRCEA TIBERIAN (RO) | JOHN BETSCH (SUA) | JORIS TEEPE

(SUA/NL) prezintă BOTH SIDES OF THE RIVER

9 martie – SEBASTIAN SPANACHE TRIO prezintă THE FURNACE (preview)

23 martie – IANCU DUMITRESCU & ANA-MARIA AVRAM și HYPERION INTERNATIONAL ENSEMBLE (11 muzicieni din SUA, UK, Israel, România) prezintă MUZICĂ HIPER-SPECTRALĂ

 

Abonamente* la prețuri speciale s-au pus în vânzare la casa de bilete ARCUB din strada Lipscani 84-90 (program 15:00 – 20:00), astfel:

Abonament 4 concerte** – 105 lei

Abonament 3 concerte*** – 70 lei

*Abonamentele pot fi achiziționate doar la casa de bilete ARCUB, din strada Lipscani, 84-90. Abonamentul poate fi emis doar pentru locurile cu preț întreg. Pentru locurile la preț redus (elevi, pensionari), oferta nu se aplică.

**Abonamentele pot fi achiziționate până la data de 9 februarie

***Abonamentele pot fi achiziționate până la data de 23 februarie 

Programul ARTIST IN RESIDENCE invită muzicieni de jazz să curatorieze un sezon de concerte cu o temă propusă de ei înșiși. Artiștii în rezidență devin curatori și performeri ai unor stagiuni tematice care prezintă publicului din București muzicieni români și internaționali în proiecte ce ilustrează tema aleasă. Programul își dorește să devină o pepiniera pentru noile direcții în jazz-ul românesc și european, o platformă pentru creativitatea scenei muzicale din România.

Jazz-ul la începutul acestui mileniu este mai divers și mai viu ca niciodată – o muzică cu adevărat globală, jazz-ul a devenit un limbaj universal care adoptă și este influențat de miriade de surse complementare și genuri muzicale: de la muzica clasică sau cea camerală de sorginte europeană, la muzica diverselor popoare sau cea etno, de la rock și hip hop, la muzica electronică, jazz-ul a arătat o capacitate extraordinară de a le îngloba pe toate acestea și de a crea noi direcții în secolul XXI Lucian Ban, curator ARTIST IN RESIDENCE.

06
/12
/15

Portofoliul seriei de concerte JAZZAJ la ARCUB se completează sâmbătă, 12 decembrie, de la ora 20:00, cu prestația muzicianului considerat de critici „cel mai valoros baterist de jazz al momentului”, Tudor Zaharescu. Jazzman-ul vine la ARCUB Batişte alături de o parte din colaboratorii săi pentru concertul Tudy Zaharescu Jazz & Soul Project.

06
/12
/15

,,Suflet vagabond” este o poveste neterminată despre viața celor mereu pe drum – imaginată de o actriță și un muzician: Simona Măicănescu și Alex Simu. Ideea acestui spectacol s-a născut în 2014 pe scena celei de-a 15 ediții a Festivalului Cultural European din Alger, când cei doi artiști s-au hotărât să construiască împreună o poveste, a lor și a altor mii de oameni: povestea celor care călătoresc, umblă, aleargă întruna pentru că nu știu altfel să asculte lumea de azi.  

04
/12
/15

Trupa Sigur Ros, care nu a mai susţinut spectacole din anul 2007, va concerta, în premieră în România, la Festivalul Electric Castle 2016 de la Bonţida, judeţul Cluj, muzica islandezilor figurând pe coloana sonoră a peste zece filme şi seriale

03
/12
/15

Concertul Big Band-ului Radio prezentat în luna sărbătorilor, la Sala Radio, aduce un frumos cadou muzical iubitorilor de jazz! Joi, 10 decembrie (19.00), alături de formația Radio România, sub bagheta dirijorului și apreciatului compozitor Ionel Tudor, o veți aplauda pe scena Sălii Radio pe solista de jazz Elena Mîndru, stabilită în Finlanda, la Helsinki.

03
/12
/15

Strauss Festival Orchestra Vienna răspândeşte, de Sărbători, fascinația Vienei Imperiale în toată România de-a lungul unui amplu turneu național, în care va susține 11 concerte în 9 orașe. La Bucureşti, concertul poate fi văzut pe 19 decembrie, la Sala Palatului.

03
/12
/15

DUBLU-INTERVIU Răzvan și Andreea Stoica sunt frați și muzicieni care împărtășesc aceeași pasiune. Locuiesc în Amsterdam și... mai peste tot în lume, pe unde au concerte. În seara asta îi puteți asculta la Sala Radio, într-un spectacol-eveniment: „Duo Stradivarius”. Răzvan și Alexandru Tomescu vor cânta la viorile Stradivarius, iar Andreea îi va acompania la pian.

27
/11
/15

Anul 2016 se anunţă a fi unul al premierelor pentru publicul autohton, care va avea ocazia să vadă live, pentru prima dată în România, unul dintre cele mai aşteptate show-uri ale ultimilor ani. Astfel, trupa Queen şi Adam Lambert vor susţine un concert în România, în Piaţa Constituţiei din Bucureşti, pe 21 iunie 2016. Biletele vor fi disponibile începând cu data de 3 decembrie, pe www.eventim.ro.

26
/11
/15

„Ofranda Muzicală” a lui J.S. Bach încheie cea de a zecea ediție a Festivalului de Muzică Veche București, sâmbătă, 28 noiembrie, de la ora 19.00, la Sala Radio.

26
/11
/15

„Asta vreau în rai... cuvintele să devină note muzicale şi conversaţiile să fie simfonii.” – Tina Turner. "Una dintre cele mai mari artiste ale tuturor timpurilor", conform revistei Rolling Stone, împlineşte astăzi 76 de ani. Tina Turner a vândut peste 200 de milioane de albume în cei peste 50 de ani de carieră.

26
/11
/15

Felicia Filip şi Ion Caramitru vor participa la Festivalul dedicat Zilei Naționale a României, organizat de Opera Comică pentru Copii (27 noiembrie - 1 decembrie). În cadrul evenimentului, publicul va avea ocazia să ia parte la spectacole de gală, cu invitați consacrați ai scenei românești, alături de elevii olimpici din Orchestra Colegiului Național “George Enescu” din București, dirijată de Gheorghe Iliuță, împreună cu soliștii și baletul Operei Comice pentru Copii.

26
/11
/15

Vineri, 4 decembrie (19.00), Radio România în colaborare cu Institutul Francez București prezintă la Sala Radio un eveniment conceput în special în jurul muzicii compozitorului francez CLAUDE DEBUSSY, concert derulat cu participarea MIHAELEI MINGHERAŞ – COUTURE, soprană stabilită în Franţa unde susţine o importantă carieră artistică, pe scene cum ar fi cea a Operei Comice din Paris sau la Théâtre du Châtelet.