Ana Lungu: „Un prinț și jumătate” a fost gândit ca o înșiruire de momente din viața unor oameni
https://www.ziarulmetropolis.ro/ana-lungu-un-prin%c8%9b-%c8%99i-jum%c4%83tate-a-fost-g%c3%a2ndit-ca-o-%c3%aen%c8%99iruire-de-momente-din-via%c8%9ba-unor-oameni/

INTERVIU „Un prinţ şi jumătate” a fost gândit mai mult ca o înşiruire de momente din viaţa unor oameni decât ca o poveste, spune tânăra regizoare Ana Lungu despre cel de-al treilea film al său, proiectat în Competiţia Festivalului de la Sarajevo.

Un articol de Ionuţ Mareş|15 august 2018

Al treilea film realizat de Ana Lungu, după „Burta balenei” (2010, regizat împreună cu Ana Szel) şi „Autoportretul unei fete cuminţi” (2015), „Un prinţ şi jumătate” (2018) îi are în rolurile principale pe Iris Spiridon, Marius Manole și István Teglas și vorbește despre trei prieteni din București, care împrumută prenumele reale ale actorilor şi a căror relație este pusă în pericol după moartea unui alt prieten comun şi după ce Iris se îndrăgostește de un scriitor maghiar din Transilvania, jucat de actorul László Mátray.

Produs şi distribuit de Mandragora, filmul va fi lansat în cinematografe la 7 septembrie.

Ionuț Mareș: Ai scris scenariul împreună cu Iris Spiridon, care joacă și personajul central. Care a fost ideea voastră de pornire, cum ați decis că ea poate sta la baza unui film și cum ați dezvoltat-o?

 Ana Lungu: Demersul a fost într-un fel similar cu primul meu film, „Burta balenei”, pe care l-am făcut împreună cu Ana Szel. Iris Spiridon este regizoare de teatru. Acum trei ani ne-am apucat să scriem un scenariu inspirat de evenimente din viața ei și am hotărât de la început că ea va juca rolul principal.

Cum ai gândit structura și stilistica filmul? Există o anume dedramatizare, dată și de planurile-secvență, în care camera e plasată de cele mai multe ori la distanță de personaje, plus o ușoară artificialitate asumată, în mizanscenă și chiar în jocul actorilor.

Din punct de vedere dramaturgic am încercat să evit o structură clasică în trei acte care adeseori simplifică și schematizează realitatea pentru a o putea încadra mai ușor în formule prestabilite. În modelul narativ tradițional predomină o cauzalitate rigidă pe care am încercat să o evit. Pentru mine acest tip de determinism este echivalentul mecanicii newtoniene într-o lume care s-a schimbat și în care au apărut noi paradigme.

„Un prinț și jumătate” a fost gândit mai mult ca o înșiruire de momente din viața unor oameni decât ca o poveste, ca un „story”. Mi s-a părut potrivit să surprind aceste momente în cadre secvență, un fel de tablouri în timp real.

La fel ca în „Autoportretul unei fete cuminți”, precedentul tău film, și în „Un prinț și jumătate” personajul central este o tânără aflată într-un moment de cumpănă, cauzat de această dată de moartea unui prieten și de legăturile ambigue cu cei doi prieteni cu care împarte un spațios apartament. Ce te atrage la astfel de personaje feminine, analizate mai mult din afară, fără psihologizare, de unde și dificultatea de a le ghici până la capăt sentimentele și intențiile?   

Nu știu ce mă atrage, nu e ceva ce mi-am propus neapărat. Legat de psihologizarea personajului – cred că ține de modelul determinist de care vorbeam mai devreme. Încerc să folosesc alte mijloace de construcție.

Cum ai lucrat cu acest grup de actori, care îți sunt, cred, și prieteni și care au devenit cunoscuți în primul rând din teatru, și apoi din filme: Iris Spiridon (care este regizoare de teatru), Marius Manole, István Teglas, Emilian Oprea sau László Mátray? Ce le-ai cerut?

În primul rând, sincer, mă consider privilegiată că am avut ocazia să lucrez cu niște actori atât de buni, pe care îi admir în teatru de multă vreme.

Marius, pe lângă talentul nemaipomenit, este și foarte serios la lucru, nu pierde niciodată vremea și are o atitudine care ajută mult regizorul. Propune soluții și vine cu idei, participă activ la construirea unei scene.

István este foarte precis și atent. Cum spunea cineva: „ca un ceas elvețian”. La filmare făcea întotdeauna exact ce îi ceream, atent la nuanțe și la detalii.

Cu László am repetat cel mai mult, în scenele cu el replicile sunt mai puțin improvizate și mai aproape de textul inițial din scenariu. Am lucrat într-o atmosferă foarte plăcută la el acasă, la Surcea. La filmare am fost surprinsă cât de bine a acumulat tot ce am discutat și la momentul „livrării”, când porneam camera, era impecabil. De câteva ori am avut senzația, nu doar în scenele cu el, că asist la un spectacol de teatru care se desfășoară acolo, pe platou, doar pentru mine.

Colaborarea cu Iris a fost diferită pentru că, pe de o parte, ea nu este actriță și îmi este și prietenă apropiată. Mi-e greu să dezvolt mai mult pentru că ar însemna să vorbesc, de fapt, despre prietenia noastră. Îi sunt recunoscătoare că a acceptat acest tip de expunere în fața camerei, nu e deloc ușor și sunt bucuroasă de rezultat.

Ana Lungu, la filmări alături de István Téglás, Marius Manole şi Iris Spiridon

Filmul are și o autoreflexivitate jucăușă, care face cu ochiul cunoscătorilor: unii interpreți par a juca personaje apropiate ca preocupări de cele din viața reală (împrumutându-le chiar și prenumele lor reale). Apoi, îi aduci de asemenea în distribuție, în roluri mai mici, pe regizorul de teatru Radu Afrim, pe dansatorul și coregraful Răzvan Mazilu sau pe jurnalista și criticul Iulia Popovici. De unde această idee de a amesteca ficțiunea cu o aparentă realitate?

Deși este un film de ficțiune, m-au interesat și anumite aspecte documentariste. Eric Rohmer spunea: „A good film is also a documentary”. Am căutat să surprind un mediu, o categorie socială. Radu Afrim, Răzvan Mazilu, Iulia Popovici fac parte din această lume.

Filmul vorbește discret despre doliu, despre nevoia de prietenie și chiar de afecțiune, despre teama de singurătate. În ce măsură acestea te inspiră sau te preocupă și în viața de zi cu zi?

Sunt întrebări și teme care mă preocupă atât în viață, cât și în activitatea cinematografică. Deși atunci când vorbim despre intimitate ne gândim la o apropiere erotică, există în primul rând o intimitatea emoțională care se manifestă între doi indivizi și aceasta este una din principalele teme ale filmului.

În jurul meu, familia în forma ei tradiţională se întâlneşte din ce în ce mai rar. La o vârstă la care cei din generaţia părinţilor noştri erau căsătoriţi şi cu copii, multe cupluri sunt deja divorţate, mare parte dintre femei sunt singure, iar numărul celor care îşi exprimă deschis homosexualitatea a crescut semnificativ.

Sociologii și specialiștii în demografie spun că și în România se conturează o generație care a împlinit 30 de ani și care nu mai respectă regulile tradiționale ale maturității.

Pornind de la aceste observații și din experiența proprie am scris împreună cu Iris o poveste în care trei tineri ajunși la vârsta adultă nu reușesc, din diverse motive, să-și întemeieze o familie. Ca o soluție împotriva singurătății  aleg, pentru moment, să locuiască împreună alcătuind un surogat de familie în care fiecare îndeplinește diverse roluri.

30
/10
/14

Invitatul emisiunii Nocturne de vineri, 31 octombrie, este regizorul de film şi scenaristul Radu Mihăileanu. Discuţia dintre Marina Constantinescu şi Radu Mihăileanu este un regal de spiritualitate, filosofie şi umanitate, chiar la ore târzii, emisiunea fiind programată la TVR 1, TVR HD şi TVR+, de la ora 24.00.

30
/10
/14

Câteva din cele mai apreciate lungmetraje de animație recente, o retrospectivă a unui animator celebru, scurtmetraje și o conferință despre animație și propagandă sunt câteva din atracțiile celei de-a patra ediții a Festivalului Anim’est Chișinău, care are loc de joi până duminică la Cinema Odeon și Re:Animation Hub – Tipografia 5.

29
/10
/14

După ce a debutat ca lider în box office-ul american, Furia: Eroi anonimi conduce detaşat şi clasamentul încasărilor din România, unde a generat venituri de 557.000 RON, fiind vizionat în weekendul de lansare de aproximativ 30.000 de spectatori.

29
/10
/14

CRONICĂ DE FILM. „Maidan”, cel mai nou film de non-ficțiune al regizorului ucrainean Serghei Loznița, despre recentele revolte istorice de la Kiev, este o operă puternică, solicitantă, extrem de fin lucrată la nivelul imaginii și, mai ales, al sunetului.

27
/10
/14

Săli arhipline, întâlniri cu nume mari din lumea filmului și peste 8000 de bilete vândute deja la proiecțiile din festival – acesta este bilanțul primelor zile la Les Films de Cannes à Bucarest. Datorită cererii mari de bilete, au fost programate două proiecții suplimentare pentru filmele Leviathan și The Tribe

27
/10
/14

Câștigătorul Ursului de Argint pentru cel mai bun scenariu și al Premiului Juriului Ecumenic din cadrul Festivalului Internațional de la Berlin 2014, “Patimile Mariei / Stations of the Cross / Kreuzweg” în regia lui Dietrich Brüggemann are avanpremiera în cadrul Zilelor Filmului German, organizate de Goethe-Institut la București.

27
/10
/14

CRONICĂ DE FILM Inspirat de povestiri ale lui Cehov, „Winter Sleep” (Palme d`Or la Cannes) este, probabil, filmul lui Nuri Bilge Ceylan în care se vorbeşte cel mai mult. Este o uşoară schimbare de accent, pentru că precedentele sale şase opere privilegiau tăcerile, cadrele lungi şi contemplative, imaginile poetice, natura.

27
/10
/14

"Kowalski", de Andrei Creţulescu, a primit premiul pentru cel mai bun scurtmetraj la ediţia de anul acesta a Festivalului de Film de la Zagreb, care a avut loc în perioada 19 - 26 octombrie. Potrivit juriului regizorul român a câştigat premiul Căruciorul de Aur pentru "15 minute de plăcere pură a unui superb dialog, a unei interpretări şi regii mari. Şi pentru demonstrarea faptului că cinema-ul românesc este încă viu şi la înălţime".

24
/10
/14

CRONICĂ DE FILM Pentru un film care se vrea o comedie de succes, „Cuscrii”, de Radu Potcoavă, mizează prea puţin pe regie şi prea mult pe reflexele actorilor. Însă nici potenţialul comic al interpreţilor nu este fructificat la un nivel satisfăcător, din cauza scenariului rudimentar și a execuției lipsite de creativitate.

24
/10
/14

Actrița Jacqueline Bisset, care joacă rolul soției fostului șef al FMI Dominique Strauss-Kahn, în controversatul Welcome to New York, al lui Abel Ferrara, se va întâlni cu spectatorii din București după proiecția specială a filmului din această seară, de la ora 22.00, la Cinema Elvira Popescu.

22
/10
/14

Nu-i înțeleg pe cei care nu-l simpatizează pe Woody Allen. Pe cei cărora le este indiferent. Nu trebuie să-l iubești. Însă este unul din marile mistere ale lumii inaderența unora la umorul său. La personajul său, aproape dispărut din filmele, nesfârșite, ale ultimilor ani, dar intrat în panoplia comicilor indispensabili ai cinematografiei.